Exercițiu militar amplu în România: NATO exersează cât de repede poate veni în ajutorul unui aliat
Peste 4.000 de militari români și aliați participă, cu aproape 600 de mijloace tehnice, la Exerciţiul multinaţional NOBLE JUMP 2021, care se desfăşoară, în perioada 19 mai – 2 iunie 2021, pe teritoriul României. În cadrul exercițiilor, printre altele, forțele NATO exersează dislocarea într-un timp foarte scurt în România a unor contingente din alte țări europene.
Exercițiul NOBLE JUMP 21 planificat de Comandamentul Suprem Aliat în Europa (SHAPE) și condus de Comandamentul Forțelor Întrunite Napoli, este cea de-a treia etapă a exercițiului NATO STEADFAST DEFENDER 21 ce conține secvențe de pregătire și instruire a forțelor NATO prin dislocarea acestora într-un termen foarte scurt în România, anunță MApN.
În cadrul Exercițiului NOBLE JUMP 21, Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE) facilitează dislocarea, pe teritoriul României, a componentei terestre a Forțelor Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat (VJTF). În acest context, șase convoaie militare aparținând contingentului turc din cadrul VJTF, au ajuns în România, prin Punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu, după tranzitarea Bulgariei.
Cei 250 de militari vor staționa, cu cele 125 de mijloace militare din dotare, în București, în perioada 20-21 mai, urmând să continue deplasarea către Centrul Naţional de Instruire Întrunită “Getica” din Cincu, judeţul Braşov, pe parcursul zilei de vineri, 21 mai.
Exercițiul NOBLE JUMP 21 constă în dislocarea componentei terestre a Forțelor Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat (VJTF) pe căile terestră (rutieră și feroviară), aeriană și maritimă pe teritoriul României, având ca destinație finală Centrul Naţional de Instruire Întrunită “Getica” (CNII) din Cincu.
Exercițiul cuprinde, în ansamblu, activități de instruire cu caracter multinațional, prevăzute în programele de instruire CET-FIT (Combat Enhancement Training – Force Integration Training).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!