Eveniment

Fără reactive chimice învechite în laboratoarele școlilor

Substanțele reactive care au fost scoase din laboratoarele de chimie constituiau un pericol atât pentru elevi, cât și pentru mediu. Substanțele colectate au fost transportate peste hotare pentru a fi distruse în instalații speciale. Ministrul Mediului, Gheorghe Şalaru, a menționat că se prevede eliminarea substanțelor chimice cu termenul de valabilitate expirat din laboratoarele similare ale universităţilor, colegiilor, spitalelor.

Șoferi, atenție!

Șoferii sunt obligați să circule cu faza scurtă a luminii și în timpul zilei. Această măsură are drept scop prevenirea accidentelor care survin în urma condițiilor meteorologice nefavorabile șofatului. Șoferii trebuie să aplice această regulă până la 31 martie, iar cei care o vor încălca, riscă amenzi de până la 200 de lei şi două puncte de penalizare.

Salarii mai mici pentru conducătorii întreprinderilor de stat

Managerii întreprinderilor de stat, ale celor cu capital majoritar de stat şi ale celor monopoliste vor primi doar trei salarii medii lunare calculate pe unitatea economică în cauză, iar valoarea premiului pentru aceștia nu poate depăși șase salarii lunare pe an. Proiectul de lege care prevede această modificare a fost avizat pozitiv de către Guvern.

Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Valentina Buliga, a menționat că astfel va fi înlăturată diferența dintre nivelul de salarizare a conducătorilor și angajaților unităților economice, iar conducătorii vor fi motivați să mărească salariile angajaților.

Viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, eliberat din funcție

În baza cererii depuse, Ion Pascal, viceministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, a fost eliberat din funcţie de către Cabinetul de Miniştri.

Totodată, Guvernul a aprobat eliberarea din funcţia de director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei a lui Viorel Chetraru, în legătură cu numirea acestuia în funcţia de director al Centrului Naţional Anticorupţie.

Pariurile aranjate din sport ar putea fi sancționate

Persoanele care vor paria pe un eveniment sportiv sau care vor informa alte persoane despre existenţa unei înţelegeri în privinţa trucării acestui eveniment riscă amenzi de la 1000 la 2000 de unităţi convenţionale sau închisoare pe un termen de până la trei ani. În acelaşi timp, persoanele juridice vor fi sancţionate cu amenzi de până la 3000 u.c. şi vor fi private de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la trei ani, transmite MOLDPRES. Aceste prevederi sunt într-un proiect de lege aprobat, ieri, de Cabinetul de Miniştri și urmează a fi trimis spre adoptare Parlamentului.

Elena Podoleanu

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *