Înainte de prima şedinţă comună a guvernelor României şi RM, artistul moldovean Ghenadie Popescu a împărţit câteva sute de fasole în inima Bucureştiului. Pe Calea Victoriei, vizavi de Teatrul „Odeon”, Popescu şi-a improvizat – cu un gard din cravate – o ogradă de trei metri pătraţi, în care permitea accesul doar celor care primeau de la el cinci fasole. Ghenadie a intrat apoi într-un muzeu şi s-a aşezat pe un scaun, iar colegul său, Ştefan Tiron, a retezat picioarele scaunului… Cele două performance-uri ne vizează relitatea şi au avut loc în cadrul vernisajului „Global fără globalizare: de la matematică până în China”, organizat de Salonul de Proiecte din Bucureşti.

Primul performance are un mesaj foarte simplu, fiind o aluzie directă la cei 500 de euro pe care moldovenii sunt obligaţi să-i aibă la bancă pentru a li se perfecta viza de România. Popescu spune că şi-a instalat gardul într-un loc mai deschis, pentru a fi observat. Aranjându-le pe toate strună, i-a poftit în ogradă pe toţi curioşii, servindu-i cu vin Buket Moldavii şi ciocolate Moldova. Pentru a avea acces după poartă, însă, exista o condiţie – fiecare trebuia să primească la intrare câte un plic cu cinci fasole. Ghenadie le explica astfel: „Ca să te afli pe teritoriul respectiv, a trebuit să ai obligatoriu aceste cinci fasole. La fel, ca să intru eu în România, trebuie să arăt extrasul bancar că am 500 de euro…”. Unii trecători dădeau din mână a lehamite, alţii îl ascultau interesaţi, dar cei mai mulţi erau atraşi nu atât de mesajul său, cât de gardul din cravate şi de legendarul său costum din torbă, în care Popescu, acum câţiva ani, a traversat pe jos râul Bâc şi a târât din urma sa o mămăligă de 200 kg de la Chişinău până la Iaşi. Existau şi trecători care veneau cu tot felul de propuneri. De exemplu, un bărbat l-a invitat să adere la o asociaţie a românilor de pretutindeni. Când Popescu i-a răspuns că are grijile sale, acela s-a făcut foc şi pară, i-a întors fasolele şi dus a fost. Cererea de fasole, totuşi, n-a fost mare – din cele 200 de plicuri pregătite, Popescu a împărţit vreo 50.

„Fasolele sunt foarte frumoase!”

De ce anume fasolele au fost alese ca bilet de intrare în ograda lui Popescu? „Nu lucrez cu vorbele, ci cu imaginile. Am stat şi am găsit în capul meu că fasolele îs foarte frumoase! E important să dăruieşti oamenilor ceva viu, care iese din pământ şi are o continuitate”, explică artistul. Cât priveşte gardul din cravate, Popescu spune că acestea l-au ajutat să creeze o identitate: „Fiind un lucru absolut inutil ca haină, cravata te bagă cumva într-o iluzie a oficialităţilor, are ambiţii de a marca pătură socială dominantă”. Participarea lui Popescu la acest vernisaj a fost apreciată de organizatori. Istoricul de artă Magda Radu spune că admiră tot ce face artistul: „Performance-urile lui vorbesc despre statutul precar al cetăţenilor RM, despre procedura obţinerii vizelor, care implică nişte „dovezi” financiare profund discriminatorii, despre semne ale identităţii culturale şi culturii materiale locale pe care artistul le poartă cu sine pretutindeni…”.

„5+2 sau 4+2 – acelaşi rezultat”

Cealaltă acţiune a lui Popescu s-a referit la conflictul transnistrean. Amintim că după ce, în 2011, a colindat regiunea separatistă cu o roabă, Ghenadie a declarat pentru TIMPUL: „Formatul de negocieri 5+2 este o ficţiune, un teatru al absurdului, unde pe nimeni nu-l interesează ce gândesc ceilalţi. De-aş fi parte a formatului, aş lua un scaun, i-aş tăia picioarele, m-aş pune în patru labe, aş pune rămăşiţa din scaun pe spate şi le-aş spune celorlalţi: „Aşezaţi-vă, vă rog!”…”. Zis şi făcut, dar puţin altfel, prin performance-ul „4+2” prezentat la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti.

„Le-am propus spectatorilor o metaforă a rezultatelor acestor negocieri. Bine, se adună cinci plus doi, şi ce folos? Nu rezolvă nimic. E ca şi cum s-ar aduna patru plus doi, e ca şi cum doi oameni ar tăia patru picioare ale unui scaun…”. Unul dintre vizitatorii vernisajului, criticul de artă Vladimir Bulat, descrie perfect această acţiune: „Pe lângă două instalaţii „site specific”, Popescu a înscenat o acţiune/performance, la care l-a avut ca asistent pe criticul şi teoreticianul Ştefan Tiron. Acesta, cu o mină de belfer, intră în scenă cu un ferestrău în mână; artistul – îmbrăcat în costumul său „tradiţional”, de rafie turcească – stă impasibil pe scaun; îl zoreşte pe cel aşezat să se scoale, şi retează pe rând câte un picior, până din cele patru rămâne doar ultimul. De fiecare dată, Popescu reuşeşte să-şi ţină echilibrul, să se sprijine cu ajutorul mâinilor şi picioarelor, şi să rămână aşezat, apoi – după ce este tăiat şi cel din urmă picior circular – artistul se pomeneşte el însuşi în postura de scaun… Belferul se aşază pe scaunul viu, afişându-şi semeţ efemerul triumf. Mi se pare foarte sugestivă această acţiune, pentru că demonstrează, a câta oară, că artistul e de neînvins!”.

Printre artiştii care au mai participat la eveniment se numără: Anca Benera, Arnold Estefan, Tudor Bratu, Cristina David, Sebastian Moldovan, Anca Munteanu-Rimnic şi Cristian Rusu.

Scopul vernisajului de la Bucureşti a fost să încurajeze producţia de artă contemporană printre artiştii români din toată lumea. Salonul de Proiecte nu doar organizează expoziţii, ci îi şi ajută pe artişti să-şi pregătească lucrările.