O carte superbă care are nevoie de câteva seri de singurătate pentru a fi citită, dar și de foarte mult spațiu pentru a fi povestită. Motiv pentru care voi alege o altă cale de a vă scrie despre ea.
Romanul este celebru în curentul realismului magic. În Macondo (sat fictiv) trăiesc câteva generații de oameni așezați acolo sub conducerea lui José Arcadio Buendía. Râul cu pietre mari și rotunde ca niște ouă gigantice, păsări cântătoare, flori și pomi fructiferi. José Arcadio Buendía și soția lui Ursula au doi băieți: Aureliano și Arcadio, și o fată Amaranta, născută la bătrânețe. După ce Aureliano se căsătorește cu pubera Remedios, singura femeie acceptată total de familia Buendía, aceste nume se plimbă la toți urmașii: nou-născuții se vor chema Aureliano, Arcadio, Ursula, Remedios sau Amaranta.
Poziția cheie în carte se dispută între Amaranta – fiica ciudată cu inimă împietrită aparent, dar, după observațiile mamei ei, singura femeie Buendía care poate iubi cu adevărat, ba prea mult – și între Ursula, mama centenară, cea care a menținut spiritul casei. Decrepitudinea ei merge mână în mână cu cea a casei. Ea este cea care, orbind și făcându-se tot mai mică, ajunge să își îngroape soțul și copiii, un impresionant număr de nepoți, strănepoți. În ultima parte a vieții ei, ultimul Aureliano cu ultima Remedios ai familiei se joacă cu străbunica lor de parcă ar fi o păpușă. Ba își permit glume sinistre, prefăcându-se că o vor îngropa de vreme ce pare moartă.
O altă Remedios, de o frumusețe nepământeană, se ridică cu trupul la cer. Ea e fiica altui Arcadio, născut din unul dintre fiii primului Arcadio și Pilar Ternera, o intrusă cu brio în clan, care reușește să își amestece în repetate rânduri sângele cu Buendía. Mai mult, Pilar pare partea nevăzută a Ursulei, ea înlocuiește ceea ce Ursulei îi lipsește. Nepoții se refugiază în hamacurile ei. Și nu moare până nu ajunge la rândul ei centenară. O altă Remedios, mai puțin frumoasă, fiica lui Aureliano al II-lea, se iubește cu un bărbat însoțit de fluturi de noapte. La moartea lui, fluturii o urmează pe tânăra mămică.
Amaranta e cea care stă de vorbă cu moartea și își stabilește sfârșitul la capătul unui lințoliu pe care și-l coase singură. A avut inima atât de plină de iubire, dar și de frică, încât moare fecioară, deși ajunge foarte aproape de a avea relații cu unul dintre nepoții pe care îi tot crește. Intenția lui Márquez nu e de a uimi prin legături incestuoase, ci de a sugera legăturile complicate ale Buenzilor.
Aceste înșirări de nume pot părea halucinante, cum e întreaga carte, dar de fapt reușesc să prindă și să cuprindă legăturile dintre personaje. Încă din primele pagini ale romanului aflăm că José Arcadio Buendía și Ursula erau verișori, blestem care i-a urmărit în trecut și îi va urmări și în viitor. Poveștile care ies din curtea casei și care surprind adevăruri universal-valabile, dar mai puțin evidente, sunt legate de bărbații Buendía. Dar despre ei altădată.
