Sănătate

Femeile care beau o anumită cantitate de cafea pe zi ar putea avea mai puţină grăsime corporală

Cercetătorii au analizat datele obţinute în urma sondajului naţional Health and Nutrition Examination, organizat de către Centrul pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor din SUA (CDC), şi au observat legătura dintre cantitatea de cafea consumată pe zi şi procentul total al grăsimii corporale, precum şi grăsimea depusă în zona abdominală (adipozitate).

Oamenii de ştiinţă au descoperit că femeile cu vârste cuprinse între 20 şi 44 de ani care beau două sau trei ceşti de cafea pe zi au cel mai scăzut nivel de adipozitate, anume 3,4% mai puţin faţă de persoanele care nu consumă cafea deloc. Cât despre femeile cu vârste cuprinse între 45 şi 69 de ani, cele care beau patru sau mai multe ceşti de cafea pe zi au un procent de adipozitate cu 4,1% mai scăzut, potrivit MedicalXpress.

În mare parte, procentul mediu al grăsimii totale corporale a fost cu 2,8% mai redus în cazul femeilor de toate vârstele care beau două sau trei ceşti de cafea pe zi. Rezultatele studiului au fost constante chiar dacă era vorba despre cafea care conţinea sau nu cofeină, precum şi în cazul fumătorilor sau nefumătorilor şi a celora care suferă de boli cronice.

Cât despre bărbaţi, legătura a fost mai puţin semnificativă. Bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 44 de ani care beau două sau trei ceşti de cafea pe zi aveau cu 1,3% mai puţină grăsime totală şi 1,8% mai puţină grăsime în zona abdominală faţă de cei care nu beau deloc cafea.

În jur de 7 milioane de tone de cafea sunt consumate anual la nivel global
„Cercetările noastre sugerează că ar putea fi vorba despre compuşi bioactivi în cafea, în afară de cofeină, care pot regla greutatea şi care ar putea fi folosiţi drept compuşi anti-obezitate”, a declarat dr. Lee Smith, de la Anglia Ruskin University, unul dintre autorii studiului.

„Cafeaua sau ingredientele sale active ar putea fi integrate într-o strategie de dietă sănătoasă pentru a reduce povara afecţiunilor cronice asociate epidemiei de obezitate. Este important să interpretăm studiul în funcţie de limitările sale. Studiul a fost făcut într-un anumit timp aşa că nu pot fi stabilite tendinţe. Totuşi, noi nu credem că greutatea cuiva poate influenţa consumul său de cafea”, a mai adăugat cercetătorul.

descopera.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *