Fereşte-te de Filat când devine anticomunist!
Dovadă e faptul că, venind la putere în 2009, el nu a întreprins nimic împotriva comunismului şi a comuniştilor, dimpotrivă, a colaborat discret cu ei. Cred că anume din cauza acestei poziţii a lui Filat, după căderea lui Voronin, nu a fost deschis niciun dosar împotriva vreunui comunist.
Opinia publică îşi aminteşte de asemenea de poziţia deloc anticomunistă, ba dimpotrivă, pe care a ocupat-o V. Filat în legătură cu „decretul lui Ghimpu” privind declararea zilei de 28 iunie 1940 drept zi a ocupaţiei sovietice, dar şi în legătură cu propunerea „Comisiei Ghimpu” privind condamnarea crimelor comunismului. Nu s-a şters din memoria noastră nici faimoasa „teză” a lui Filat potrivit căreia adevăratul pericol care pândeşte RM nu e comunizarea, ci mafiotizarea societăţii moldovene…
Privite în contextul celor de mai sus, recentele declaraţii… anticomuniste ale lui Filat sunt, uşor spus, ciudate şi neclare. După revenirea din Georgia, Filat a declarat, pe neaşteptate, că nu vede nicio diferenţă între nazism şi comunism, că crimele regimului comunist trebuie condamnate, simbolurile comuniste trebuie interzise pe teritoriul R. Moldova. Aceste declaraţii ale lui Filat sunt luate parcă din materialele „Comisiei Ghimpu” care cerea condamnarea crimelor comunismului. (Amintesc cititorilor că, la începutul anului 2010, preşedintele interimar de atunci Mihai Ghimpu a semnat un decret privind constituirea Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din RM. Raportul Comisiei urma să fie audiat în Parlament la 29 iunie 2010, însă şedinţa a fost amânată pe un termen nelimitat, iar de atunci proiectul nu a mai fost inclus pe ordinea de zi a Legislativului din cauza poziţiei negative ocupate de PDLM şi PD.)
Ce s-a întâmplat, aşadar, de ce premierul Filat a redevenit, brusc, anticomunist? În contextul acestei întrebări, mi se pare firească nedumerirea colegului nostru Valentin Buda din comentariul său din TIMPUL de joi: „Nici nu ştiu cum ar trebui să reacţionăm – să ne bucurăm, să ne indignăm? O să îl ţină? Sau e doar o aversă de vară, ca şi cea de miercuri, menită să stropească un pic răsadurile de speranţă ale celor care l-au propulsat în funcţie după o secetă prelungită? Vom trăi şi vom vedea, deocamdată să îi acordăm prezumţia de bună-credinţă. Chiar dacă e târziu, totuşi, nu e niciodată!”.
… Pe timpul sovieticilor circula următorul banc. La o şedinţă a organizaţiei de partid din colhoz pe ordinea de zi figurau doua subiecte: 1. Reparaţia acoperişului şi 2. Construcţia comunismului. Preşedintele, deschizând adunarea, a declarat: „Deoarece nu avem materiale de construcţii, trecem direct la al doilea subiect”. Se pare că Filat, solicitând condamnarea comunismului, a procedat ca preşedintele din banc. Repet: Filat nu e un anticomunist sincer, prin cultură, educaţie şi convingeri. Dacă era anticomunist, o termina cu comunismul încă în 2009. Iată de ce, dacă Filat a decis să lupte cu comunismul înseamnă că lucrurile în RM merg prost, că guvernarea scârţâie din încheieturi… În asemenea situaţii anticomunismul e de paradă, iar comunismul de paradă, precum se ştie, este ultimul refugiu al demagogilor, oportuniştilor, ticăloşilor şi şarlatanilor politici.
Condamnarea comunismului trebuie să ducă la consolidarea societăţii moldovene, nu la dezbinarea ei. Condamnarea comunismului e un subiect prea important ca să fie tăvălit, conjunctural, prin mizeria târgurilor politice de culise. Un cunoscut dicton antic spune: „Fereşte-te de greci chiar şi atunci când îţi fac daruri”. Titlul acestui articol e o parafrazare a respectivului dicton…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!