Era o imagine de film, ce-i drept. Liderul comuniştilor cu liderul credincioşilor purtători ai luminii de Paşti.
Cum s-ar spune, memoria noastră nu e de (foarte) scurtă durată. Ne amintim. Lucrurile nu s-au schimbat prea tare. Doar reprezentatul ţării e mereu altul. Încât ne vine să spunem că e bună şi lumina de la brichetă.
Însă lupul îşi schimbă blana, dar năravul ba! În The Epoch Time a fost publicat topul celor mai sângeroşi dictatori, top redat şi de echipa noastră. Două lucruri îţi sar în ochi când vezi topul: mai întâi că raportat la numărul victimelor Stalin a ucis mai mulţi oameni decât Hitler (cam de trei ori mai mulţi), iar apoi, că Lenin e pe poziţia imediat următoare, după dictatorul nazist, cu un număr de victime de 7-8 milioane. Ca să înţelegem mai uşor această cifră e suficient să ne gândim că Lenin a ucis de două ori mai mulţi oameni de câţi cetăţeni are Republica Moldova.
Şi atunci cum să nu ne stea mintea în loc când ne gândim că acelaşi Vladimir (Voronin) care ne aducea focul haric de la Ierusalim, împreună cu Vladimir Mitropolitul, s-a dus chiar în a treia zi a Învierii Domnului, zi de mare praznic, să sărbătorească 144 de ani de la naşterea lui Lenin. Cel care a făcut 7 milioane de victime.
Aşa că nu e nevoie de ochelari, se vede cu ochiul liber cui se închină Voronin, deşi a ţinut să specifice în discursul său de limbă rusă că Lenin nu era un zeu. Sigur, nu era un zeu, a fost un revoluţionar, transformat în dictator, care nu s-a sfiit să trimită milioane de oameni la moarte.
Pe de altă parte, toţi cei prezenţi şi-au manifestat admiraţia pentru Lenin în aceeaşi limbă rusă. Ceea ce nu m-a surprins deloc. Fiindcă nu o dată am întâlnit oameni care îmi spuneau cum au fost ucişi bunicii lor în Siberia şi că ei nu uită asta, aşa cum nu uită că aceste crime au fost făcute de comunişti. Chiar şi un antonean de-al nostru s-a întâmplat să ne povestească despre bunicul lui pedagog, împuşcat în Siberia de comunişti, exact în ziua în care Voronin şi ai lui depuneau garoafe roşii la statuia ateului Lenin.
Comuniştii din zilele noastre au încercat adesea să susţină că ei nu sunt aceiaşi comunişti de acum 70 de ani. Cum nu? Oare nu lui Lenin se închinau şi aceia? Oare nu apără ei cu înverşunare secera şi ciocanul? Sau oare faptul că actualii comunişti ies la rampă înconjuraţi de popi e suficient să ne convingă de marea şi dreapta lor credinţă în Dumnezeu? Ce creştin autentic sărbătoreşte nu ştiu câţi ani de la naşterea unui mare criminal? Căci cum altfel se numeşte un om care a ucis 7-8 milioane de oameni, indiferent de câte revoluţii a făcut?
Eu cred că lucrurile nu sunt atât de simple cum li se par comuniştilor. Care se bucură că ies bine în sondaje şi aşteaptă cu mari emoţii alegerile din acest an. Recunosc că şi eu am auzit pe mulţi spunând: la noi în sat toţi vor să-i voteze pe comunişti; dar apoi au adăugat – eu nu! Şi am observat că fiecare susţine despre altul că e comunist, apoi ieşi pe stradă şi te opreşte de poveşti un vecin care îţi spune: eu nu. Poate am avut eu noroc, însă nu am dat până acum de vecinul sau consăteanul care să spună: la noi în sat toţi vor să-i voteze pe comunişti cu mine în frunte.
Moldovenilor nu le-au plăcut nici crimele împotriva buneilor lor, nici închiderea bisericilor şi nici nu i-am văzut (în număr mare) cu garofiţe roşii în mâini (şi ouă roşii în buzunar) la statuia lui Lenin în a treia zi de Paşti.
