Filat a fost mutat din Penitenciarul nr.13 în izolatorul Centrului Național Anticorupție

”Învinuitul Vlad Filat a fost mutat în izolatorul Centrului Național Anticorupție, pentru că procurorii i-au înaintat la începutul acestei săptămâni oficial învinuirea și lucrează cu el pe primul dosar care urmează a fi trimis în judecată. Din motive ce țin de facilitarea audierilor, el a fost mutat în izolatorul CNA”, a declarat Maria Vieru.
Amintim că Vlad Filat este cercetat penal pentru corupţie şi fraudele din sistemul bancar. Pe 10 decembrie, Judecătoria Buiucani a prelungit mandatul de arest pe numele fostului premier cu 30 de zile.
Vlad Filat a rămas fără imunitatea parlamentară în cadrul ședinței din 15 octombrie a Parlamentului, când 79 de deputați au votat pentru ridicarea imunității. Politicianul a fost escortat de către ofițerii CNA și reținut pentru 72 de ore, într-un dosar de corupere pasivă şi trafic de influenţă.
Pe 23 octombrie Vlad Filat a fost tranferat în Penitenciarul nr.13 din capitală, iar pe 11 noiembrie, Judecătoria Buiucani, la solicitarea procurorilor, a prelungit mandatul de arest pe numele liberal-democratului Vlad Filat cu încă 30 de zile.
Amintim că Vlad Filat este bănuit că, în perioada când deţinea funcţia de prim-ministru, ar fi primit de la Ilan Shor mijloace financiare şi bunuri în sumă de 250 000 000 de dolari pentru acordarea diferitor servicii.
sursa: realitatea.md