„Oamenii Satului” este un documentar despre viața unor oameni dintr-un sat din nord-vestul Bulgariei, cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană.

Filmul este un portret intim și filozofic despre viața oamenilor ce locuiesc într-o sărăcie lucie. Cu toate acestea, locuitorii pun în discuție, chiar dacă în mod rudimentar, subiecte filozofice pe care ei nu le-au putut auzi de undeva, nici de la televizor, nici din internet, pentru că toate acestea le lipsesc. Ei se întreabă de existența lui Dumnezeu, de credință, de iubire și le interpretează în modul lor unic, de altfel. „Nu există Dumnezeu. Există credință”, meditează un personaj bătrân din film.

„Ce-ar fi dacă oamenii n-ar muri? Ce-am face?”, se întreabă un alt personaj, în timp ce își omora timpul în fața șinelor de tren, gustând dintr-o sticlă cu bere. Unul dintre bătrânii din film mai vizitează din când în când biserica distrusă. Nu este incomodat și, în dezastrul lăcașului sfânt, se apleacă, se pune în genunchi și începe să se roage. Simte o revelație. Și este interesant, căci, chiar dacă sătucul parcă e părăsit de Dumnezeu, oamenii nu și-au pierdut credința.

Alte activități decât să lenevească, să umble drumurile, să arunce cu praștia în borcanele rămase goale nu au. „Viața la sat e ca în pustiu. Un pustnic supraviețuiește, dar nu trăiește”, remarcă cineva și mai spune că poți să mergi o oră și jumătate prin sat până să întâlnești pe cineva.
Unii dintre ei culeg nucile din copacul din cimitir și le vând cu un lev (moneda națională a Bulgariei). Culeg măceș pe care îl vând cu 60 de cenți europeni. Toamna, strâng ciuperci, melci, pe care la fel, îi vând și din banii pe care îi strâng, supraviețuiesc în continuare. Totuși, oamenii spun că nu contează aceste lucruri, întrucât sufletul trebuie să fie plin. De asemenea, este o singură vacă în tot satul. Sunt câteva capre, o iapă, câini, porci care sunt furați, tot de consăteni.

Singurul cioban din sat este înformat despre ce se întâmplă în lumea politică. „Cei din parlament beau, mănâncă, sunt agresivi. Ei nu sunt bulgari”, spune ciobanul și visează la o înghețată sau la grâu pe care nu-l poate mânca, că nu are dinți.

Parcă ar fi Republica Moldova

Pe tot parcursul documentarului sunt prezente imagini dezolante. Clădiri dărăpănate cu ferestre stricate în colțurile cărora locuiesc păianjeni. Câmpurile sunt în paragină. Camerele în care stau sătenii sunt, pur și simplu, în mizerie totală. De vină ar fi sărăcia, pensiile mici și lipsa oamenilor. Dacă în urmă cu câțiva zeci de ani erau aproape două mii de oameni, astăzi, în sat locuiesc în jur de două sute.

Este de două ori mai trist documentarul, pentru că aceleași imagini le-am putea vedea în unele sate din Republica Moldova. Fără energie electrică, fără infrastructură, fără perspectivă și doar bătrâni singuratici care-și trăiesc viața de la o zi la alta. Ai putea crede, la un moment dat, că documentarul a fost filmat în Republica Moldova. Și mai trist este că această realitate va continua încă mulți ani, pentru Republica Moldova, în contextul situației social-economice, dar și politice.

Documentarului îi lipsesc poveștile de viață ale femeilor localității și ale copiilor. Care sunt activitățile lor, gândurile și plăcerile. Care este nivelul de natalitate și dacă femeile mai doresc să nască. Care este nivelul de școlarizare, ori dacă există cel puțin o școală în apropiere, o grădiniță. Ce fac tinerii când ajung la majorat, unde se duc. Lipsește informația și despre spital.

Cronograful a prezentat vizitatorilor filmul „Oamenii satului” ca unul mozaic, ca o felie din viața satului bulgăresc. „Cu mărturisirile unor oameni mici despre lucruri mai puțin mici decât ei – vaci, viață, credință, moarte, beneficiile aduse de câini și șoareci, tânjeala după chelnerițe blonde, Jean-Paul Sartre și existențialismul, pescuitul la râu, prezicătorii bătrâni și vântul”, și toate acestea, se întâmplă într-o sărăcie de plâns și de milă.
Filmul a fost făcut în anul 2016 și, în cadrul CRONOGRAF, a obținut premiul special al jurului. Cel care l-a regizat a fost Tzvetan Dragnev care a absolvit Facultatea de Film al Universității York din Toronto în anul 2001. Filmul „Oamenii satului” este debutul lui Tzvetan Dragnev ca regizor.