În primul rând, e din cauza modului în care francezii o dădeau în bară când vorbeau despre sportul românesc, fapt care m-a determinat – din punct de vedere subiectiv – să nu țin cu ei. Însă știu, am văzut, mă pricep suficient la fotbal încât să recunosc că au o echipă extrem de bună.
În al doilea rând, faptul că e una dintre cele mai scumpe naționale din lume (depășind un miliard), m-a determinat să țin cu ceilalți. Mi se pare, în ciuda faptului că îmi place sportul, că în fotbal se învârt exagerat de mulți bani. Dar, desigur, depinde la ce ne raportăm. E jenant să te gândești că cel mai mare premiu literar din lume (Nobelul) pe care un scriitor îl poate lua o singură dată în viață și că în 10 ani îl pot lua doar zece scriitori constituie 2,17% din salariul anual al lui Leo Messi. Deci dacă ar fi să calculăm la venitul anual al fotbalistului sau la banii adunați pe viață reiese că un scriitor poate face maximum bani de o cafea din venitul unui fotbalist. Dacă raportăm însă la politicieni, știm deja că Șor cu gașca de la noi au reușit să subtilizeze din bănci naționala Franței. Aceste derapaje financiare mă provoacă să țin întotdeauna cu naționala mai ieftină.
În al treilea rând, am ținut cu Croația, fiindcă mi-am dorit să câștige cupa o echipă care nu a mai câștigat niciodată. Dar asta nu înseamnă că Griezmann, Mbappe și ceilalți jucători nu au meritat să se bucure.
Meciul nu mi-a plăcut. Din alte varii motive. Mai întâi din cauza erorilor de arbitraj, apoi a meciului deloc deschis al francezilor și, nu în ultimul rând, din pricina contextului politic. Mi s-a părut un campionat în care prezența și rolul politicienilor au fost exagerate. Oricât de simpatică a fost președinta Croației, oricât de exuberant a fost președintele Franței, undeva în minte apare întrebarea: ce are fotbalul cu politica?
Vladimir Putin împărțind medalii sub singura umbrelă a Rusiei va rămâne pentru mine imaginea unui campionat din care nu ai cum să afli cine a plecat acasă calculat. Desigur că momentul în care a stat față în față cu Domagoj Vida, fundașul croat care a cântat Slava Ukraine, a fost unul delicios. În rest, o explozie de sentimente diferite, rupte în două de figura serioasă a lui Putin sub umbrela uriașă în timp ce o doamnă, nu oricare, ci omoloaga lui Putin ca funcție, își îmbrățișa fotbaliștii sub tone de apă.
