Economie

Financial Times: Statele Unite se pregătesc să RELAXEZE cerințele impuse băncilor în urma crizei din 2008

Autoritățile americane se pregătesc să anunțe una dintre cele mai mari reduceri ale cerințelor de capital ale băncilor din mai bine de un deceniu, marcând cel mai recent semn al agendei de dereglementare a Administrației Donald Trump.

Autoritățile de reglementare se pregătesc ca în următoarele luni să reducă rata suplimentară a efectului de leverage (SLR), potrivit mai multor persoane familiarizate cu chestiunea, conform Financial Times.

Regula cere băncilor mari să aibă o sumă prestabilită de capital de înaltă calitate prin comparație cu leverage-ul total, care include active precum împrumuturi și expuneri în afara bilanțului, cum ar fi instrumentele derivate.

Regula a fost implementată în 2014 ca parte a reformelor radicale în urma crizei financiare din 2008-2009.

Lobbyiștii băncilor au făcut campanie împotriva acestei reguli de ani de zile, spunând că pedepsește băncile pentru deținerea chiar și de active cu risc scăzut, cum ar fi titlurile de Trezorerie americane, le împiedică capacitatea de a facilita tranzacționarea pe piața datoriilor guvernamentale de 29.000 de miliarde de dolari și le slăbește capacitatea de a acorda credite.

„Penalizarea băncilor pentru deținerea de active cu risc scăzut, cum ar fi titlurile de trezorerie, subminează capacitatea acestora de a susține lichiditatea pieței în perioadele de stres, când este cea mai mare nevoie”, a declarat Greg Baer, director executiv al grupului de lobby Bank Policy Institute. „Autoritățile de reglementare ar trebui să acționeze acum, mai degrabă decât să aștepte următorul eveniment”.

Lobbyiștii se așteaptă ca autoritățile de reglementare să prezinte propuneri de reformă până în vară.

Criticii spun însă că nu este un moment bun pentru a reduce cerințele de capital bancar, având în vedere volatilitatea recentă a pieței și tulburările politice sub Administrația președintelui Donald Trump.

„Având în vedere starea lumii, există tot felul de riscuri – inclusiv pentru băncile americane, rolul dolarului și direcția economiei – nu pare a fi deloc momentul potrivit pentru a relaxa standardele de capital”, a declarat Nicolas Veron, cercetător senior la Institutul Peterson pentru Economie Internațională.

Secretarul Trezoreriei: O astfel de reformă, „o prioritate ridicată” pentru principalele autorități

O reducere a SLR ar fi un avantaj pentru piața Trezoreriei, spun analiștii, ajutându-l pe Trump să-și atingă obiectivul de a reduce costurile de împrumut permițând băncilor să cumpere mai multă datorie guvernamentală.

De asemenea, ar încuraja băncile să înceapă să joace un rol mai mare în tranzacționarea titlurilor de trezorerie după ce industria a cedat teren traderilor și fondurilor speculative ca urmare a regulilor impuse după criza financiară.

Principalii factori de decizie din SUA și-au exprimat sprijinul pentru relaxarea regulii SLR.

Scott Bessent, secretarul Trezoreriei SUA, a declarat săptămâna trecută că o astfel de reformă este „o prioritate ridicată” pentru principalele autorități de reglementare bancară – Rezerva Federală, Biroul Controlorului Monedei și Corporația Federală de Asigurare a Depozitelor.

Președintele Fed, Jay Powell, a declarat în februarie:

„Trebuie să lucrăm la structura pieței de certificate de Trezorerie, iar o parte din acest răspuns poate fi, și cred că va fi, reducerea calibrării ratei de leverage suplimentar”.

Cele mai mari opt bănci din SUA trebuie să aibă în prezent așa-numitul capital de nivel unu – acțiuni comune, profituri reportate și alte elemente care sunt primele care absorb pierderile – în valoare de cel puțin 5% din efectul lor de leverage total.

Cerințele pentru cele mai mari bănci europene, chineze, canadiene și japoneze sunt mai scăzute, majoritatea necesitând un capital de doar 3,5% până la 4,25% din activele lor totale.

Lobbyiștii băncilor americane speră că SUA își vor alinia cerințele privind indicatorul de leverage la standardele internaționale.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI:

Inflația a încetinit în SUA, dar specialiștii avertizează că urmează IMPACTUL taxelor vamale impuse de Trump

Adrian Sabău, originar din București, a absolvit studiile de licență la Universitatea din București. Aflat la începutul carierei la “Gândul”, a mai lucrat anterior ca traducător. Este pasionat …

vezi toate
articolele


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *