Opinii și Editoriale

 Fosta ministră a Finanțelor, Mariana Durleșteanu, spune că „răfuiala din aviație a ajuns până la Bruxelles”: Recean le simte, le miroase bine

„Răfuiala” din aviația moldovenească ar avea în spate logica de înlocuire a unor jucători cu alții. Opinia aparține fostului ministru al Finanțelor, Mariana Durleșteanu, care a comentat, la emisiunea Contrasens, controversele din jurul companiilor FlyOne și Polaris. Ea mai afirmă că un rol important în aceste procese l-ar avea fostul premier Dorin Recean, care rămâne „cardinalul din urmă”.

Potrivit Marianei Durleșteanu, implicarea lui Recean în acest scandal ar fi confirmată inclusiv de faptul că acesta a intrat în Consiliul de administrație al MoldATSA, scrie ziua.md.

„Eu nu știu ce ar avea el cu aviația, nu sunt din domeniu. Dar pentru ce stă în Consiliul de Administrare a MoldATSA? […] El are un spirit de antreprenor foarte bun. Le simte. Le miroase bine”, a declarat Mariana Durleșteanu.

În același context, ea a atras atenția asupra la monopolul asupra combustibilului de aviație de la Aeroportul Chișinău, care se „reflectă direct în prețul biletelor plătite de pasageri”, business care ar fi extrem de profitabil.

Referitor la controversa legată de companiile FlyOne și Polaris, Durleșteanu a comparat-o cu „răfuiala” pe care a observat-o odată cu liberalizarea pieței gazelor, unde logica aplicată ar fi „ca să vină unul, trebuie să iasă altul”. Pe de altă parte, spune ea, cazul este urmărit cu atenție inclusiv de la Bruxelles.

„Chestiile astea sunt supravegheate, inclusiv de comisari de la Bruxelles. Eu des am discuții cu comisarii, chiar și pe comerț și public reforma, care au tangență cu țările din regiune. Noi, chiar dacă suntem de la distanță, noi le vedem, le cunoaștem și probabil că va veni nota de plată la alegeri”, a mai declarat Durleșteanu.

Afirmațiile vin în contextul în care Consiliului pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului a obligat fondatorii FlyOne să renunțe la participațiile deținute în companie, în timp ce a dat undă verde pentru a intra pe piață companiei Polaris Aviation Group. Deciziile au fost luate în aceeași zi, în ședința din 22 iunie 2026, iar cazul a generat mai multe controverse și explicații contradictorii din partea autorităților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *