Drone și explozii lângă R. Moldova: Fragmente găsite într-un lan de floarea-soarelui

Două incidente provocate de drone au fost înregistrate în apropierea frontierei Republicii Moldova, după atacurile lansate în noaptea de 20 august de Federația Rusă asupra infrastructurii portuare din zona Reni, Ucraina. Într-unul dintre cazuri, resturile unei drone au fost descoperite pe teritoriul țării noastre.
Primul incident s-a produs în jurul orei 03:45, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiulești–Reni.
O patrulă a Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiulești a observat o explozie într-o parcare pentru camioane aflată pe teritoriul Ucrainei, la aproximativ 150 de metri de punctul de trecere a frontierei.În urma exploziei a izbucnit un incendiu de vegetație, care s-a extins și pe teritoriul Republicii Moldova, pe o suprafață estimată la 70–100 de metri pătrați. La ora 03:50 a fost solicitată intervenția pompierilor prin intermediul Serviciului 112. Incendiul a fost localizat la ora 04:30.
Resturile unei drone, descoperite la un kilometru de frontierăAl doilea incident a fost înregistrat la ora 09:25.
O patrulă mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiulești a descoperit, la aproximativ 1.000 de metri de frontiera de stat, pe teritoriul Republicii Moldova, un crater în care se aflau resturile unei drone.Printre fragmentele găsite se numără motorul aparatului, placa de alimentare și elemente ale elicei.
Zona a fost imediat securizată, iar la fața locului au fost chemate serviciile specializate. Grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Cahul desfășoară cercetări, iar experții tehnico-explozivi examinează resturile pentru a stabili proveniența dronei, traseul acesteia și toate circumstanțele incidentului.
În timpul atacurilor asupra obiectivelor din Reni, angajații Poliției de Frontieră și ai altor instituții aflați în serviciu la Punctul de Trecere Giurgiulești, precum și persoanele aflate în zonă, au fost expuși riscurilor generate de acțiunile militare desfășurate în imediata apropiere a frontierei Republicii Moldova.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să nu se apropie de resturile unor aparate de zbor, de muniții sau de alte obiecte necunoscute și să anunțe imediat Serviciul 112.În cazul în care sunt auzite zgomote specifice dronelor sau explozii în apropierea frontierei, oamenii sunt îndemnați să își păstreze calmul, să se adăpostească într-un spațiu sigur, în interiorul locuințelor, și să urmărească informațiile transmise de autorități.