Fostul director de la ”Silva-Centru”, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare
Potrivit unui comunicat de presă remis de Procuratura Generală, pe parcursul anilor 2005-2010, inculpatul a distribuit ilegal peste 137 de mii de lei din
profitul net al întreprinderii pentru achitarea taxelor de studii universitare pentru 13 studenţi – rude ale angajaţilor întreprinderii, printre care şi
feciorul directorului.
În 2013, instanţa de fond l-a achitat pe inculpat pe motiv că fapta nu întrunea elementele infracţiunii. Procurorii au contestat sentinţa, Curtea de Apel Bălţi respingând în iulie 2013 apelul procurorilor, iar Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul şi a casat decizia Curţii de Apel Bălţi, dispunând rejudecarea cauzei într-un alt complet de judecată în aceeaşi instanţă.
Recent, Curtea de Apel Bălţi l-a condamnat pe inculpat la 6 ani închisoare şi l-a privat de dreptul de a ocupa funcţii în domeniul silviculturii timp de 5
ani. Decizia este cu drept de atac conform prevederilor legale.
sursa: ipn.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!