Și-a dat demisia la sfârșitul lui februarie, motivându-și decizia prin dorința de a se întoarce la activitatea științifică. El ne-a explicat cum este gestionat Fondul Ecologic Național și de ce Republica Moldova s-a transformat într-o mare groapă de gunoi.
– Ce probleme ați identificat când ați devenit viceministru al Mediului?
– Eu nu vreau să cad în extrema clasică și să spun că în Republica Moldova toate lucrurile merg rău, că toți sunt corupți și bandiți. Nu e adevărat. Am descoperit funcționari bine intenționați care respectă legislația, sunt patrioți. Este nevoie totuși de un patriotism ca să lucrezi cu un salariu de 3-4 mii de lei și să nu te dai la acte de corupție. Însă nu știu dacă ei sunt majoritari.
Una din primele probleme pe care am identificat-o este gestionarea Fondului Ecologic Național (FEN), o structură într-un fel autonomă în cadrul ministerului, pentru că este o direcție în cadrul instituției. FEN distribuie aproximativ 300-400 milioane de lei pe an. Banii sunt colectați din taxele de poluare pe care le plătesc importatorii sau agenții economici din țară care produc bunuri. Or, fiecare ambalaj este considerat deșeu. Taxele respective constituie 80% din acumulările în FEN. În mod normal, banii respectivi ar trebui să se cheltuiască pentru a îmbunătăți sistemul de gestionare integrată a deșeurilor în R. Moldova, dar asta în practică nu se face pentru că noi nu avem o lege-cadru a deșeurilor. De fapt, versiunea finală a legii a fost elaborată încă în 2011, dar nu a mai fost adoptată de parlament. Problema este că banii nu sunt utilizați sută la sută conform destinației inițiale. În situația dată s-a recurs la un fel de truc și s-a spus așa: dacă nu e adaptată legea deșeurilor, noi vom utiliza banii ăștia pentru a construi sisteme de canalizare, fiindcă apele uzate de asemenea pot fi considerate deșeuri. Dar ca să construiești sisteme de canalizare, trebuie să ai sisteme de apeduct. Respectiv, Ministerul Mediului, timp de cinci ani de zile, chiar și mai mult, s-a „reprofilat” în construcția de apeducte. Dar, vă dați seama, apeductele țin mai mult de Ministerul Dezvoltării Regionale și a Construcțiilor. E un fel de perversiune, pentru că banii FEN nu ar trebui gestionați în așa mod. Toată lumea știe chestia asta, dar nimeni nu face nimic. Nu spun că oamenii nu ar trebui să aibă acces la apă de calitate sau servicii de canalizare, dar nu e normal ceea ce se întâmplă, pentru că pe partea legată de deșeuri nu se întâmplă absolut nimic.
– Pe ce se mai cheltuiesc banii Fondului Ecologic?
– Marea majoritate a banilor, adică 80-85%, din FEN sunt destinați pentru construcția de apeducte. Se mai fac anumite alocații pentru ONG-uri de mediu. De asemenea, din banii fondului se achită taxele pentru convențiile internaționale la care R. Moldova este semnatară. Se mai cheltuiește uneori, deși, iarăși, nu e sută la sută conform destinației, dar nici nu este interzis, o mică sumă de bani pentru premierea angajaților din aparatul central al Ministerului Mediului cu scopul de a-i motiva mai bine.
Chiar de la începutul activității mele am identificat o altă problemă – absența totală a managementului calității în gestionarea FEN. Nu există, de exemplu, o modalitate de a evalua rezultatele proiectelor de infrastructură, ceea ce duce deseori la foarte mulți bani cheltuiți aiurea. De exemplu, demarează un proiect de aprovizionare cu apă a unui sat în care locuiesc oficial 3000 de oameni. Jumătate din ei sunt plecați în Federația Rusă sau Italia. Cu toate acestea, se construiește un apeduct cu țevi de 400 mm în diametru, cum presupun toate normativele, se calculează un anumit debit de apă pe zi, se instalează anumite pompe, iar când se dă în exploatare se constată în mod absolut uluitor că de fapt consumul e de zece ori mai mic. De ce? Fiindcă jumătate din sat îi plecat, iar cei rămași sunt de obicei pensionari și copiii lăsați în grija lor care nu consumă multă apă. Sistemul construit e supradimensionat, iar pompa se arde în scurt timp, pentru parametrii ei tehnici nu corespund condițiilor reale. Astfel de exemple sunt foarte multe. Nu ai pe cine să dai vina, pentru că nici un primar nu va spune că are mai puțini oameni în sat. Altfel nu va primi suficienți bani de la Bugetul de Stat și donatorii externi.
– Cum se repartizează banii FEN-ului?
– Toate deciziile referitor la finanțarea de proiecte sunt adoptate prin vot de către Consiliul de Administrație al fondului format din șapte membri: ministrul, viceministrul, o persoană din partea societății civile, o persoană de la Ministerul Finanțelor, o persoană de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, un deputat și o persoană de la Cancelaria de Stat. Deciziile se adoptă prin vot în cadrul consiliului, însă, fără a da exemple și fără a da nume, pot să spun că activitatea lui este extrem de politizată. Când vine o listă de 300 de primării care au depus cereri de finanțare pentru proiecte, are loc ședința FEN și se decide cui dăm, cui nu-i dăm. Politica joacă un rol foarte mare. De exemplu, primăriile comuniste nu au prea primit finanțări. Eu din start am zis că fondul trebuie eficientizat, depolitizat și transparentizat, astea sunt trei mari principii care trebuie să stea la originea reformării fondului.
– Când am scris un articol despre gunoiștile neautorizate, am constatat că țara noastră e împânzită de ele. Cum vedeți dvs. rezolvarea problemei respective?
– În Republica Moldova sunt în jur de 900 de primării și 2000 de gunoiști. Practic toate sunt neautorizate. În afară de gunoiștea de la Țânțăreni, care a fost deja închisă, și alte vreo două din țară, nici una nu este amenajată. Rezultatul este catastrofal, lumea nu-și dă seama, dar R. Moldova în ziua de astăzi este, fără nici un pic de exagerare, o gunoiște în aer liber. Toată țara e o mare groapă de gunoi. Efectele negative se reflectă și în sănătatea publică. E suficient să facem o vizită la Institutul Oncologic, unde operațiile de cancer au loc pe bandă rulantă, ca să ne dăm seama de dimensiunea catastrofei. În Moldova absolut totul este extrem de poluat. Când plouă, apa care trece prin gunoi formează un filtrat extrem de acid, care, în câteva săptămâni, ajunge până la straturile de apă subterană, de unde, ulterior, se alimentează și fântânile arteziene. Cum văd eu rezolvarea problemei? În primul rând, trebuie adoptată legea deșeurilor și toate actele normative care o acompaniază, lege care, așa cum spuneam, de patru ani de zile se prăfuiește pe rafturile guvernului și parlamentului. Există deja Strategia Națională de Mediu pentru anii 2013-2023, conform căreia R. Moldova este divizată în opt subregiuni de gestionare a deșeurilor unde va fi amenajată câte o platformă mare de colectare temporară a gunoiului, după care va urma trierea, reciclarea sau arderea lui. Legea actuală nu permite incinerarea în niciun caz. Doar compania de ciment Lafarge a obținut o derogare care îi permite să ardă anvelopele de la mașini. Dar în toate țările avansate deșeurile care nu pot fi reciclate sunt arse, pentru că nivelul de poluare cauzat de cenușă e mai mic. Există țări de la care Moldova se poate inspira, cum ar fi România, Țările Baltice. La noi este un paradox, pe de o parte R. Moldova nu adoptă legea deșeurilor, pe de altă toți se plâng că nu avem destule investiții străine. Cât am fost viceministru, am discutat personal cu reprezentanți ai mai multor companii străine interesate să investească în sectorul deșeurilor și suma totală a investițiilor potențiale este de jumătate de miliard de euro. Nu există nici un alt sector al economiei care ar putea atrage investiții atât de mari.
– Care e starea apelor în țara noastră?
– Deșeurile poluează râurile și lacurile. În plus, eu nu voi mai bea apă niciodată din fântânile Moldovei. Și recomand tuturor să înceteze imediat consumul de apă din fântâni. 99% din ele nu mai au apă potabilă. Teste se fac în permanență, toate limitele de admisibilitate sunt sistematic depășite. Apare atunci problema aprovizionării oamenilor cu apă bună. O soluție este alimentarea din cele două râuri mari Prut și Nistru. Pe termen lung este soluția cea mai bună, pentru că apa în râuri nu se termină. La noi se construiesc însă fântâni arteziene și se utilizează ape subterane ceea ce înseamnă prin definiție o cantitate limitată de apă. Explicația este de natură financiară. E mai ieftin să forezi o fântână decât să construiești un apeduct de zeci de kilometri. E nevoie de proiecte de infrastructură mari, care necesită mulți bani, dar nu există o viziune unitară și complexă a lucrurilor și atunci rezultatul este un fel de cârpeală permanentă. Ba mai mult decât atât, există un lobby al anumitor parlamentari, cel puțin în fostul parlament ei erau, dar cred că și în noul e la fel, pentru a permite utilizarea apelor subterane în scopuri de irigare. În țările avansate asta este interzis, pentru că apele subterane sunt resurse strategice ale țării. În privința aprovizionării cu apă per total, RM are nevoie de un master-plan ingineresc al apelor cu descrierea detaliată a fiecărui apeduct. E greu de făcut acest document, dar e nevoie de el.
– Ce impact au ONG-urile de mediu asupra activității ministerului?
– Sunt în jur de 400 de ONG-uri de mediu, dar în realitate funcționează doar 20. Sunt în general oameni activi, bine instruiți și capabili să găsească finanțări într-un mod peren, adică să facă în așa fel încât activitatea să nu înceteze odată cu finalizarea proiectului. Mă bucură faptul că multe organizații non-guvernamentale au contribuit la promovarea și la consultarea proiectelor de lege pe mediu. Un exemplu bun este Legea Apelor. Ei își fac munca bine și interacționează activ cu ministerul. Din păcate, o bună parte din ele se află la Chișinău. Visul meu este să văd în R. Moldova cât mai multe ONG-uri în localități rurale, dar distribuția geografică în prezent este foarte centralizată.
