ActualitateExterne

FOTO Cele 10 finaliste ale controversatului concurs Miss AI. Reprezentanta României este în top

A fost anunțată lista primelor 10 finaliste ale controversatului concurs Miss AI. Printre ele se numără și Aiyana Rainbow, din România, potrivit Metro. În total, peste 1.500 de creatori de AI s-a înscris la acest concurs.

Competiția, anunțată în aprilie , a primit atenție globală, fiind primul premiu de acest gen care recunoaște creatorii de inteligență artificială din întreaga lume. În același timp, însă, a atras și critici pentru că judecă femeile , chiar și pe cele false, în funcție de aspectul lor.

În total, 1.500 de creatori AI din SUA, Africa, America de Sud, India, Japonia , Coreea de Sud și Europa, s-au înscris la concurs.

Cele 10 finaliste au fost alese de un juriu care a inclus creatorii modelelor AI Aitana Lopez și Emily Pellegrini pe baza a trei criterii: realism, tehnologie și „impact social”.

Modelele selecționate vor concura acum pentru un loc în primele 3, care va fi anunțat în iunie, prin intermediul primei ceremonii de premiere din lume generată de IA.

Pachetul total de premii este de 20.000 de dolari, iar câștigătorul va lua premiul principal de 5.000 de dolari, plus un „program de mentorat pentru creatori de AI” în valoare de 3.000 de dolari.

Aiyana Rainbow, România, pe locul 9

„Aiyana este o voce pentru acceptarea LGBT, promovând iubirea și diversitatea sub toate formele. Ea întruchipează incluziunea, pledând pentru egalitate și înțelegere. Aiyana reprezintă o lume în care fiecare voce este auzită și apreciată, stimulând empatia și respectul pentru toți”, explică creatorii AI ai concurentei din România.

content-image

 

Pe primul loc se află Zara Shatavari din India

Zara Shatavari a fost creată pentru a servi drept fața influentă a suplimentului natural „Hermones”. Creatorii ei dezvoltă acum un sistem de autodiagnosticare bazat pe inteligență artificială.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *