Externe

FOTO/ Cum ucrainenii trăiesc în Herson, oraș ocupat de ruși. Localnică: „Când cineva vorbește cu ocupanții în limba ucraineană, ei răspund: Vorbiți într-o limbă clară”

​Ilona, o localnică din orașul ucrainean Herson, ocupat încă de la începutul lunii martie de armata rusă, a povestit pentru HotNews.ro cum s-a schimbat viața localnicilor în ultimele trei luni. Femeia ne-a trimis și fotografii cu viața de zi cu zi a oamenilor din portul strategic aflat acum sub dominația Rusiei.

Herson a fost un oraș strategic pentru Ucraina, fiind un port fluvial și maritim la fluviul Nipru. Din acest motiv a reprezentat și una dintre țintele importante ale armatei Rusiei care a reușit să-l ocupe relativ repede, la începutul lunii martie.

Înainte de a se închide din cauza cenzurii, jurnaliștii de la publicația independentă rusă Novaya Gazeta au realizat un reportaj la fața locului pentru a afla de ce a căzut orașul atât de repede în mâinile ocupanților.

„A fost vorba de prostie, trădare ori ambele” le-a spus jurnaliștilor ruși Andrey Gordeev, fost guvernator al regiunii Herson.

Recent a apărut și informația că rușii au impus rubla ca monedă oficială în oraș, alături de hrivna ucraineană. De asemenea, se așteaptă ca toată regiunea să fie încorporată în Rusia (Herson este foarte aproape de Crimeea).

Totodată, sursa citată a stat de vorbă cu o localnică din Herson pentru a vedea cum s-a schimbat viața localnicilor după ocupație. Femeia se numește Ilona, are 30 de ani și pentru a-i proteja identitatea îi publicăm doar prenumele.

„Suntem aici pentru totdeauna” este una dintre frazele pe care locuitorii orașului le aud foarte des de la militarii ruși, spune Ilona.

„Acum în magazine sunt foarte multe produse rusești aduse din Crimeea”

Cum s-a schimbat viața cotidiană în Herson pentru locuitorii obișnuiți?

Ilona: Sunt prea multe schimbări, e greu să le descriu pe toate. Peste tot există tehnică militară rusă și militari. Aceștia merg pur și simplu prin oraș, cumpără produse în piețele noastre. Unii poartă uniforma militară, alții deja sunt în civil. Aici deja activează poliția militară.

Astăzi un coleg mi-a povestit că dacă sunăm pe numărul „102” (n.r.- unde poate fi chemată poliția) acum vine poliția militară, nu știu cum funcționează asta tehnic.

Militarii ruși au ocupat mai multe clădiri, au început cu administrația regională. Dacă în primele zile de ocupație mărfurile produse în Ucraina se mai găseau în magazinele din oraș, până ce stocurile s-au epuizat, acum sunt foarte multe produse rusești, aduse aici din Crimeea. Marfa de acolo ajunge în piețele și magazinele noastre.

Herson, prețul produselor este în continuare în hrivne. FOTO: Ilona

Plătiți cu hrivne ucrainene sau cu ruble rusești acum?

Noi folosim hrivne. Aici au fost filmate spoturile video (n.r.- de către ruși) precum că am fi început să achităm peste tot în ruble rusești, dar asta nu este adevărat. Soldații ruși vin și întreabă cât costă un anumit produs și cât înseamnă în ruble și lor li se spune să se ducă să-și schimbe banii.

În aceste zile, așa-zisul primar pus de ocupanți în funcție a semnat o decizie potrivit căreia pe teritoriul orașului totul va putea fi vândut și cumpărat doar cu ruble rusești, dar deocamdată asta nu se întâmplă.

Vorbesc cel puțin de oraș, în ceea ce ține de regiune – acolo e mai rău. Acolo au fost aduse ruble date localnicilor sub forma de ajutor umanitar, în schimbul oferirii unor date personale. Așa ceva a fost organizat și într-o clădire administrativă în Herson.

Steagul Rusiei pe clădirea Poliției din Herson. FOTO: Ilona


Cum a avut loc momentul propriu-zis de preluare a puterii în oraș de către forțele militare ruse de la administrația legitimă a localității?

A fost un proces foarte lung. Timp de două luni pe clădirea administrației orașului a rămas drapelul Ucrainei. Asta în timp ce noi suntem sub ocupație deja de trei luni. Într-o seară, rușii au intrat în clădirea primăriei și-au spus că toți trebuie să iasă. Ei au scos toate drapelele noastre. Dar, din câte știu, nici până acum ei nu activează în clădirea administrației orașului.

Conducerea lor se află într-o altă locație. Din câte cunosc, primarul nostru se deplasează prin oraș, nimeni nu-i face nimic. De facto, el mai gestionează serviciile comunale ale orașului. Autoritățile noastre nu colaborează cu ocupanții și continuă să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu. Ocupanții doar încearcă să-și creeze o imagine ca și cum ar lucra. Aduc aici jurnaliști ca să filmeze totul.

De asemenea, și site-ul administrației orașului este gestionat de autoritățile noastre care ne informează despre ce se întâmplă în oraș. Astfel, domeniul social, plățile, transportul, serviciile comunale – toate acestea funcționează și sunt gestionate de autoritățile legitime și nu se subordonează autorităților de ocupație.

„Când rușii au sărbătorit aici Ziua Victoriei au ieșit și localnici. Un număr mic, dar au ieșit”

Culorile naționale ale Ucrainei. FOTO: Ilona

Cum percepe populația orașului această situație? Măcar aproximativ, din observațiile dumneavoastre, cum este împărțit orașul între cei care susțin regimul instaurat de militarii ruși și cei care nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă? Cum procedează cei care nu sunt de acord?

Noi mult timp am crezut că nimeni nu este de acord (n.r.- cu rușii), pentru că mulți ieșeau la mitingurile împotriva ocupației chiar din primele zile. Dacă mergi într-un autobuz, peste tot auzi cum oamenii spun: „Când aceștia (militarii ruși – n.r.) vor pleca acasă? Nimeni nu-i acceptă pe ei aici”.

Dar când a venit data de 9 mai și ocupanții au organizat în Herson o mică sărbătoare a lor, o paradă, au pus peste tot pancarte despre „Ziua Victoriei”.

La această „sărbătoare” a ieșit totuși un anumit număr de locuitori ai orașului Herson. Nu mulți, dar au ieșit. Au fost câteva zeci de oameni, deși printre ei precis se regăseau și cei care au fost chemați acolo organizat, intenționat. Asta reieșea din faptul că unii întrebau cum se poate ajunge pe strada Suvorov (locul unde s-a desfășurat parada), deși toți care trăiesc aici (n.r.- în Herson) o cunosc.

Mai mult, primarul nostru spunea că 40%, sau chiar aproape 50%, din populația orașului a plecat. Cei care au rămas, care nu pot pleca din motivele lor personale, de serviciu, nu sunt bucuroși că au venit rușii.

Pot să mai spun că avem un număr mic de persoane, putem să-i numim partizani, care desenează drapelul ucrainean pe un perete sau pe asfalt sau lasă mesajele pentru ocupanți pe foile A4 pentru ca aceștia să plece. Astfel ei își exprimă dezacordul cu ceea ce se întâmplă în oraș.

Localnici și soldați ruși în Herson. FOTO: Ilona

Cum reacționează militarii ruși la asemenea acțiuni și ce se întâmplă cu cei care le întreprind?

Cred că ei se ascund și nimeni nu-i găsește. Dar au fost unele înregistrări video care demonstrează că acești partizani sunt, de fapt, femeile tinere. O fac pentru că se presupune că nimeni nu va crede că este vorba despre ele.

La toate posturile de control, de obicei, cele mai minuțioase verificări sunt în privința bărbaților. Deocamdată rușii nu au deconspirat pe nimeni. În orașul nostru după orele 15.00-16.00 practic nu iese nimeni pe stradă. Chiar dacă ora marțială este de la ora 20.00, deși rușii au venit și au spus că va fi de la ora 22.00 până la 05.00 dimineață, dar practic nimeni nu-i ascultă. Astfel, în a doua jumătate a zilei orașul devine aproape pustiu.

„Când cineva vorbește cu ocupanții în limba ucraineană, ei răspund: „Vorbiți într-o limbă clară”

Mesaj pentru ocupanții ruși: „Plecați acasă!”. FOTO: Ilona

Există sau nu acum problema limbii în orașul Herson? Și cum sunt percepuți cei care vorbesc ucraineană?

La noi oamenii vorbesc limba ucraineană. De exemplu, în toate magazinele, conform legii, vânzătorii vorbesc limba ucraineană și cumpărătorii vorbesc ucraineană. Este ceva normal. Noi trăim în Ucraina. Când cineva vorbește cu ocupanții în limba ucraineană, ei răspund: „Vorbiți într-o limbă clară”. Doar atât.

Cum se comportă în general militarii ruși cu localnicii din Herson?

Diferit. Din ceea am văzut și ce cunosc, totul depinde de cine anume te-a oprit, adică este vorba despre factorul uman. La noi în oraș pe parcursul zilei sunt amplasate posturi de control la care sunt oprite autobuze și automobile personale.

Unii militari pur și simplu dau voie să treacă, iar alții caută motive să verifice mai mult, pot să le ceară oamenilor să se dezbrace. Mai ales se referă la bărbații la care se caută tatuaje cu simbolica statală ucraineană. Pot să vorbească urât. Se comportă foarte diferit.

În prima săptămână de ocupație, ei au fost foarte activi și mergeau la mai multe adrese și cautau militarii ucraineni sau cei care lucrează în Serviciul de Securitate al Ucrainei. Mulți militari au tatuaje.

Din experiența noastră – odată soțul meu s-a deplasat prin regiune, la un moment dat de la buzunarul lui a căzut o panglică galben-albastră (culorile drapelului Ucrainei – n.r.). Militarii ruși au început să-și bată joc de el, să-l injosească cu glume, să râdă.

În oraș ei se comportă mult mai bine decât în regiune, prin sate. Aici ei spun tuturor, adică celor care comunică cu ei, că ei sunt aici pentru totdeauna și că ne-au eliberat.

Herson sub ocupație. Foto: Ilona

Nu v-ați gândiți să plecați din oraș?

Ne-am gândit. Cred că practic în fiecare familie zilnic apare această discuție dacă „să plecăm sau nu”, cum va fi corect. Problema este că o ieșire sigură nu există. Anterior era mai ușor, acum e foarte complicat. Au mai existat câteva cazuri când rușii le-au dat voie sa iasă, iar pe urmă au tras în coloanele de mașini.

Dacă oamenii au noroc și nu sunt răniți, ei rămân fără lucruri personale și fără automobile și nu mai pot merge nicăieri. Este groaznic. Iar cei care nu au automobil personal trebuie să achite vreo mie de dolari pentru cei care vor accepta să-i ofere transport. Coridoare umanitare nu sunt.

Portul Herson. FOTO: Ilona

Cum vedeți viitorul orașului dumneavoastră? Cât timp va mai fi acest regim în Herson?

Foarte mult așteptăm ca trupele ucrainene să-i scoată pe militarii ruși de aici. În fiecare zi, nu în orașul nostru, dar în preajmă acestuia, câmpul luptelor se află la o distanță de 15-20 kilometri, se aud explozii, și zi, și noapte. Marți s-au auzit explozii foarte tari, din acest motiv chiar și legătură telefonică dispărea periodic.

Acum noi trăim de parcă timpul s-a oprit. Nimeni și nimic nu se mai dezvoltă. Toți zilnic se gândesc cum să se supraviețuiască. Sunt probleme cu produse, e foarte complicat, peste tot sunt cozi.

Nu-mi imaginez vreun viitor aici cu Rusia. La fel cred mulți locuitori din Herson. Le așteptăm foarte mult trupele ucrainene. Sperăm că orașul va suferi cât mai puțin posibil, pentru că înțeleg că oricum vor fi lupte.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

  1. Nu vreau sa preiau vorbele rusilor dar “vorbiti intr-o limba clara”, timpul.md. Corect romaneste este: ‘Cum traiesc ucrainenii in Herson’ nu ‘Cum ucrainenii traiesc in Herson’, este o mare diferenta intre sintaxa rusa si cea romana. Asta e doar un exemplu, aproape toate articolele publicate au greseli, unele fac paragrafe intregi de neinteles. Si cand mai sunt si in titlu…
    Spre deosebire de alti internauti de pe aici eu nu fac o vina Basarabenilor din modul in care vorbesc, scriu, gandesc ori fac politica, inteleg (mai mult chiar, STIU) prin ce ati trecut si ce ati suferit si cum v-am abandonat (cel putzin intr-un rand, ori chiar mai multe). Doua sute de ani de rusificare fortzata intrerupti doar de vreo 20 ani in care nici macar nu ne-am uitat serios la nevoile voastre, pot avea efecte devastatoare asupra oricarei natzii. Sa nu mai pomenim deportarile si exilurile care au furat insusi sufletul Basarabiei (si partial al Romaniei) .
    Nu suntem noi, Romanii (Basarabenii inclusi aici ) nici mai lipsiti de coloana si nici mai superoameni decat altii.
    De aceea trebuie mai intai sa ne ajutam si intelege unii pe altii, inainte de orice judecata. Mai ales noi, din dreapta Prutului, pe voi. Ca sa ajungetzi sa vedetzi cu ochii vostri (si fara ajutor) ca suntem unul si acelasi sambure plantat in acelasi rasad de pamant acum doua mii de ani de un Decebal si un Traian la granitza aceleiasi Europe unite (pe atunci “unita” sub imperiul Romei). Drumul pare lung dar vom ajunge la capatul lui cu mult efort si cu ajutorul lui Dumnezeu ! Norocul Romaniei nu s-a epuizat in 1918, I’m sure of it !
    Deci, critica de mai sus vedeti-o ca pe un ajutor, in nici un caz o judecata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *