De atunci, Republica Moldova și-a anunțat Independența față de URSS, însă inerția moldoveană îi mai împinge pe unii oameni din acele locuri să-i celebreze pe eroii care tocmai le ocupaseră spațiul strămoșesc, la vechiul hotar al lui Ștefan. Este un fenomen straniu, desigur. Cu atât mai mult că, memorialul cu pricina a fost clădit pe o mare minciună bolșevică, venită din povestea cu așa zisa „faptă eroică” a grupului în cauză și impusă publicului, ca factor de respect, trei sferturi de secol la rând. În realitate, n-a existat asemenea faptă pretinsă, decât în mintea și penița celor care și-au dorit-o. Dar să le luăm pe rând.

Asaltul Nistrului, lângă Răscăieți, s-a produs în noaptea de 13 aprilie 1944

Minciuna a fost încrustată chiar pe o placă a obeliscului. Se spune în ea, precum că, în aprilie 1944 (atenție, fără a se nominaliza și data!), cică 11 infanteriști sovietici din Regimentul 105, Divizia 34 infanterie gardă, ar fi trecut Nistrul primii, au atacat liniile româno-germane, pe care le-au cucerit, într-o luptă aprigă. Pentru această faptă, toți cei 11 ostași au fost învredniciți cu titlul de erou al URSS. Povestea a fost preluată de diverse rupore propagandistice, înzorzonată cu detalii colorate, astfel gâdilind urechea multor cetățeni.

În realitate, la 12-13 aprilie 1944, armata roșie a asaltat râul Nistru, pe o lungime de la Puhăceni, până la Palanca și liman. Pe sectorul dintre Cioburciu și Răscăieți, a atacat Corpul 31 de infanterie gardă, cu trei divizii odată, ocupând un cap de pod, cu o dimensiune de 3-4 kilometri pe front și până la un kilometru adâncime. În cadrul Diviziei 34 activa și Regimentul 105, având și campania a șasea de infanterie, din cadrul căreia făcea parte plutonul de 40 de ostași, condus de locotenentul Vasilev-Kîtin.

La 16 aprilie, adică la a treia zi a aflării sale pe platou, acest pluton s-a evidențiat în timpul respingerii unui atac al trupelor româno-germane. În toiul luptei, a reușit să pătrundă până la liniile inamicului, pe la spate, și să nimicească, cică, vreo 70 – 80 de ostași ai dușmanului. În această confruntare, comandantul Vasilev-Kîtin a fost rănit și evacuat din dispozitiv.

Pentru prestanță merituoasă în lupta nominalizată, cei mai buni 11 infanteriști din pluton, inclusiv comandantul, au fost decorați cu ordine și medalii, în trei etape, și anume. Chiar în ziua luptei, patru ostași au primit ordinul Gloria gradul 3. La 21 aprilie, altor șase luptători le-au fost atribuite câte o medalie „Pentru Vitejie”. Iar la 22 aprilie, a fost decorat și locotenentul, cu ordinul Steaua Roșie. Alte lupte relevante, în care cei 11 ostași să se evidențieze, în zilele cu pricina, n-au mai existat. Prestanța combatanților, din 16 aprilie, a fost totuși una obișnuită. Lupta lor lăudabilă n-a schimbat situația pe platou, linia frontului rămânând aceeași.
Această informație poate fi accesată de oricine, în Arhiva Centrală a Ministerului Apărării din Rusia, desecretizată în anii recenți. În aceeași arhivă, pot fi găsite toate documentele de interes ale unităților militare sovietice, care vizează subiectul capului de pod de la Cioburciu-Răscăieți. Le-am accesat și noi și am stabilit că, nici un jurnal de luptă sau măcar vreo simplă relatare de la locul bătăliilor nu spun nimic despre vreo „luptă eroică”, care chipurile ar fi susținut-o un grup de 11 ostași din Regimentul 105.

Găsim însă în ele că, această unitate militară a trecut Nistrul abia în dimineața zilei de 14 aprilie, în moment ce malul drept era deja plin de trupe sovietice. Arhivele mai spun că, în zilele de 16 – 18 aprilie, pe direcția regimentului nominalizat, s-au produs doar patru atacuri româno-germane, în total, respinse cu forța întregii unități, dar nu a unui grup minuscul de 11 luptători. Pentru conformitate, am accesat și arhivele germane, în special jurnalul de luptă al Armatei 6 a Wehrmachtului, din acele zile, care nici ele nu indică la vreun punct de încordare, ce ar semăna cu acțiunile celor 11 „eroi”, descrise în povestea de pe memorial.

În asemenea caz, este logică întrebarea, de unde s-au luat cei 11 eroi, care domină mințile unor oameni de trei sferturi de secol? Răspunsul ne vine din aceleași arhive sovietice, dar și germane.

Demersurile pentru titlul de erou au fost ținute câteva luni prin sertarele Moscovei, deoarece fraudele din ele arătau prea evidente

La 21 mai, adică peste o lună, după ce 11 infanteriști din Regimentul 105 își primiseră ordinele și medaliile, și deja după ce capul de pod fusese lichidat de către trupele româno-germane, iar militarii sovietici nimiciți sau aruncați în Nistru, un grup de comandanți decid să le acorde titlul de Erou al URSS, tuturor celor 11 combatanți. Motivul a fost simplu, și anume că, orice erou dintr-o unitate militară aduce valoare și comandantului. Deci, cu cât mai mulți eroi în subordine, cu atât mai valoros pare și comandantul, fapt ce joacă un rol râvnit de toată lumea în epoleți. Însă, deoarece fapta care ar conforma înaltul titlu de erou n-a existat, scribii sovietici s-au văzut nevoiți s-o inventeze. Au ticluit fiecărui luptător câte o fișă demers pentru titlul de erou, luând la bază evenimentul din 16 aprilie, în care 11 infanteriști s-au evidențiat pe câmpul de luptă, au exagerat acțiunile lor în timp și spațiu, au mai adăugat ceva, au umflat statisticile de luptă, au mai inventat o anumită luptă continuă de 36 de ore cu 17 contraatacuri dușmane etc. și au lansat povestea pentru mulți ani înainte.

Până la urmă, le-a ieșit o treabă cu totul deocheată, dar ea îi domină pe unii basarabeni, până în plin secol 21.

În baza celor indicate prin fișele de erou, înalții comandanți au aprobat marele minciuni din textele cu pricina, deși, inițial, au înlăturat demersurile, deoarece băteau la ochi prea evident. Doar la 13 septembrie, acel an, demersurile au fost aprobate și la Kremlin și introduse printre alte documente de același fel, care vizau rezultatele reușite în operația Iași-Chișinău. Astfel s-a ajuns ca 11 luptători care s-au evidențiat într-o luptă, la 16 aprilie 1944, pe capul de pod Cioburciu-Răscăieți, și pentru care își adjudecaseră deja ordine și medalii, să mai primească și înaltul titlu de Erou al URSS, țară astăzi inexistentă.

Lomakin a fost pușcaș de automat, dar nu mitralior

Pușcașul Vasili Lomakin a fost unicul dintre cei 11 luptători, care a murit pe capul de pod nominalizat. Probabil din acest considerent, propaganda sovietică a decis să-l glorifice la cota cea mai înaltă. Colina, pe care a fost înălțat memorialul a primit numele lui. Pe parcursul anilor și până în prezent, în instituțiile publice din zona raionului Ștefan Vodă, prin școli și unități militare, ba chiar și în cadrul unor sectoare de poliție, Lomakin își are colțișorul său comemorativ, desigur. Toate acțiunile acestea derivă din minciuna bolșevicilor, introdusă în fișa de erou a lui Lomakin, și din inerția gândirii moldoveanului, despre care vorbeam la început. Dar, vom discerne în continuare, măcar o parte a situației, pe cât ne permite un articol de presă.

În ordinul de decorare a lui Lomakin cu medalie, de la 21 aprilie 1944, se spunea că el a fost pușcaș, dar nu mitralior, a acționat în cadrul plutonului de pușcași, dar nu al vreunui grup special, și, cu focul automatului său, a nimicit patru soldați dușmani.

Însă, în demersul pentru titlul de erou, datele luptei sale sunt schimbate. Bunăoară, cei patru nemți lichidați de pușcaș au devenit patruzeci de inamici distruși cu mitraliera. Adică rezultatele luptei sale au fost majorate de zece ori, iar în loc de pistol-automat, i-au scris mitralior, ca să pară fapta mai verosimilă. Este lipsită de temei și pretinsa cucerire a colinei 107,5, de către grupul Lomakin, care în realitate, n-a fost atinsă în acea primăvară, ci abia în august 1944. În hazardul lor, autorii fișelor de erou și-au pierdut simțul măsurii, astfel faptele înșirate sunt desprinse parcă din scenariile unor filme de ficțiune, se bat cap în cap, ajungând uneori până la absurditate. Cel mai grăitor exemplu, în acest sens constituie problema morții lui Lomakin, care în demers cică s-ar fi produs de două ori.

Fișa de erou a lui Lomakin spune că ostașul a murit de două ori

Ne vom referi astăzi, succint, la așa zisa faptă de erou a lui Lomakin. Pentru conformitate, publicăm alăturat demersul său pentru titlul de erou, dar și în speranța că cititorul va reuși să-l citească, din anexe. În articol însă, l-am tradus în română și îl cităm în continuare.

Până a-l cita însă, informăm că documentul este scris pe două pagini. În debutul primei pagini sunt reproduse datele personale ale eroului, care nu ne-ar interesa cine știe ce, dacă în punctul 8 n-ar fi fost scris, negru pe alb: (V. Lomakin) omorât, la 18 aprilie 1944(!). De asemenea, la punctul 11, autorii demersului au încercat să ducă în eroare organele de acordare a înaltelor distincții și au notat, precum că, până la acel moment, Lomakin NU deținea distincții de stat. Însă cineva de pe scara ierarhică a observat făcătura și a îndreptat cu scris de mână, prin câteva abrevieri: ”A fost decorat cu medalia ”Pentru Vitejie”, prin ordinul Regimentului 105 infanterie gardă, nr. 9/n, din 21.04.1944.”

De asemenea, este important să dăm atenția cuvenită modului cum a murit Lomakin, eveniment descris cu anumite detalii și însuflețire. Se invocă o veche și arhicunoscută poveste a propagandei bolșevice, cu soldatul care, epuizându-și cartușele, se sinucide cu ultima grenadă, detonată în mijlocul inamicilor. Numai că, în cazul lui Lomakin, această grenadă cică ar fi fost antitanc și cu ea au fost omorîți tocmai treisprezece oameni (sic!).

Anticipând puțin lucrurile, vom mai spune doar că o grenadă antitanc nu poate ucide, în câmp deschis, decât un om-doi. Și asta din cauza că, ele fac parte din genul de proiectile, diferit celui al bombelor, obuzelor sau grenadelor obișnuite de infanterie. Încărcătura explozivă a grenadei antitanc acționează direcționat, dar nu sferic. La momentul atingerii de obstacol, proiectilul antitanc formează un fascicul cumulativ, care este trimis în interiorul blindatei, printr-un singur punct, la locul loviturii. Singura lui acțiune, prin getul fulgerător, de enormă presiune și temperatură, constituie penetrarea armurii blindatelor, spre a nimici forța vie din interior, însă fără a face explozie și pe exterior. Astfel modul de a muri al lui Lomakin, redat în demersul de erou, este o minciună gogonată desigur.

Dar și mai gogonată este ziua morții sale cu grenada. Se scrie că evenimentul s-a produs la 17 aprilie, pe când doar câteva rânduri mai sus se scria că el a murit, la 18 aprilie… Dăm citire traducerii demersului de erou al lui Lomakin.

”Fișa de decorare

1. Lomakin Vasili Ivanovici 2. Ostaș gardist;

3. Mitralior (sic!) din Regimentul 105 IG din cadrul Diviziei 34 IG de Enakiev decorată cu drapelul roșu;

Se propune pentru conferirea titlului de Erou al URSS;

4. Anul de naștere, 1920; 5. Ucrainean; 6. Fără de partid;

7. Se află pe frontul războiului, din 7 ianuarie 1944;

8. Leziuni corporale pe timpul războiului pentru apărarea patriei: omorât la 18 aprilie 1944 (sic!);

9. În armata roșie, din septembrie 1943;

10. Recrutat de comisariatul militar Amvrosievsk, regiunea Stalin;

11. Distincțiile de până la momentul actual: (Urmează remarca greșită: nu a fost menționat cu distincții, care a fost ștearsă și reformulată cu următorul înscris de mână:) Decorat la 21 aprilie 1944 cu medalia ”Pentru Vitejie”, ordinul Regimentului 105 IG nr. 9/n, din 21. 04.1944.

12. Adresa de acasă: (Datele au fost șterse de către organele de arhivă, ca date personale care necesită protecție.)

Expunerea succintă și concretă a faptei personale de luptă sau a meritelor:

Ostașul de gardă Lomakin este participant la lupta continuă de 36 de ore, în cadrul grupului locotenentului Vasilev-Kytin, care, incluzând 10 luptători, a respins

17 atacuri ale hitleriștilor și, implicit, a distrus 250 de soldați și ofițeri ai inamicului.

Prin manevre inteligente, în condițiile rezistenței înverșunate a dușmanului, grupul a ocupat o colină pe malul drept al Nistrului și a reușit s-o mențină, în pofida avantajului numeric al inamicului. Concomitent, gardiștii au capturat următoarele trofee: 45 de carabine, 38 de pistoale-automat și 5 mitraliere. În condițiile unei asigurări foarte reduse cu muniții, timp de trei zeci de ore, toți luptătorii au susținut un tir neîntrerupt peste inamic, utilizând cu iscusință armele din dotare și cele capturate de la inamic.

Pe parcursul celor 36 de ore de confruntare, ostașul Lomakin a manifestat curaj și bărbăție inegalabile. În timpul cuceririi colinei 107,5, el, cu mitraliera sa ușoară, i-a susținut cu pricepere pe luptătorii în atac.

În lupta pentru cucerirea colinei, Lomakin a distrus trei cuiburi de lunetiști și a lichidat doisprezece soldați ai inamicului.

Împreună cu sergentul de gardă Jila și ostașul de gardă Nurkaev, tovarășul Lomakin a pătruns prin tranșeea paralelă în adâncul pozițiilor pazei de luptă a inamicului. La momentul începerii contraatacului nemților, Lomakin, împreună cu tovarășii, s-a năpustit peste nemți, de la spate. Cu șase grenade, Lomakin a scos din luptă șaisprezece nemți.

La 17 aprilie, în timpul respingerii celui de al 9-lea contraatac, Vasilii Lomakin a înfruntat lovitura unui grup numeros de pușcași nemți. Acționând cu mitraliera, el a reușit să respingă presiunea hitleriștilor. Iar când nemții au început a se retrage, nemaisuportând focul nostru, Lomakin a pornit pe urmele dușmanului, printre primii. Absorbit de urmărire, Lomakin a ajuns în amplasamentul dușmanului și a fost supus unui atac hitlerist din trei părți.

Nemții încercau să-l captureze de viu, dar el i-a respins cu focul său. Însă puterile erau cu totul disproporționate, cartușele luptătorului s-au epuizat. Sângerând în urma rănilor suferite, tovarășul Lomakin le-a permis hitleriștilor să se apropie la mică distanță și a aruncat la picioarele lor ultima sa grenadă antitanc. În acest mod, neînfricatul ostaș a ucis doisprezece hitleriști, dar a căzut și el cu moarte de erou.

Timp de 36 de ore pe colină, Vasili Lomakin a nimicit 40 de nemți.

Este demn pentru conferirea titlului de Erou al URSS, post-mortem. […]””

Așadar, în antetul fișei de erou se scrie că Vasili Lomakin a fost omorât, la 18 aprilie. În același timp, descrierea patetică a ultimilor sale clipe de viață arată că moartea lui s-a produs, în ziua de 17 aprilie, în vremea celui de ”al nouălea contraatac”. Ar putea unii să spună că, treaba asta înseamnă o simplă greșeală a celor care au scris fișa de erou. Sau că autorii, după atâta creație fantastică prin demersuri, și-au dat frâu liber la toate. Sau poate și-au dorit să evidențieze niște puteri supranaturale ale eroului, înviat după ce a murit, și iar mort, după ce a înviat..?

Oricum niște întrebări se cer adresate, pe marginea întregii povești. Nu cumva mai mulți autori s-au înghesuit să scrie aceeași pagină a demersului, cu jumătățile, cu alineatele etc., fără să se citească măcar unii pe alții? Sau a fost numai un singur autor, care într-un loc a scris cu mâna dreapta, iar în alt loc cu stânga, într-un loc, a privit cu ochiul drept, iar în alt loc, cu cel stâng? Sau poate, storcând din deget marea faptă a eroului, au uitat măsura timpului și a lucrurilor?

Dar unde priveau ochii marelui mareșal Tolbuhin, care a confirmat prin proprie iscălitură jucăușa greșeală a locotenenților săi? Dar tătuca Stalin, care și-ia lăsat și el iscălitura undeva, tot pe acolo, cum de s-a încumetat să aprobe un asemenea document, unde dreptul lovește în stângul și viceversa…? În fine, doua date ale morții unei și aceleiași persoane, indicate pe o singură pagină de mare document, destinat să facă o întreagă istorie, numai oamenii cu sânge bolșevic ar putea explica.

Am găsit și a treia moarte a lui Lomakin

Dar nici asta încă nu este totul. Marea surpriză a secolului, bomba începutului de mileniu(!) lovește din alt document, care spune că Vasili Lomakin a mai murit o dată… Este vorba de ”Lista nominală nr. 1 cu privire la pierderile iremediabile ale Diviziei 34 IG, pentru perioada 10 – 22 aprilie 1944”, întocmită la 30 aprilie 1944 și înregistrată sub nr. 0307, purtând ștampila și semnăturile înalte ale diviziei în cauză.

În listă, pe poziția a patra îl găsim pe Lomakin, în dreptul căruia se scrie negru pe alb: pușcașul Lomakin Vasili Ivanovici, a fost omorît, la 19 aprilie 1944(!!!). Alături de 17 aprilie, când voinicul murea benevol cu grenada antitanc aruncată la picioare, și după ce mai murise o dată pe 18 aprilie, înscris în antetul demersul său de erou, iată că, aflăm și de a treia moarte a lui Vasili Lomakin: 19 aprilie, același an!

Evident, am abordat din nou toate documentele de arhivă, ca să aflăm condițiile morții marelui erou. Arhivele spun cu claritate că, în acea zi, pe direcția Regimentului 105 nu s-a produs nici un atac inamic de infanterie. Trupele româno-germane s-au limitat la o serie de bombardări aviatice și de artilerie. Concluzia vine de la sine, Vasili Lomakin a murit pe capul de pod lângă Răscăieți, în urma exploziei unei bombe aviatice sau a unui obuz de artilerie. Iată deci și sfârșitul poveștii cu eroi și dușmani.

Notă: Deoarece minciuna sovietică cu eroi și dușmani, lângă Răscăieți este prea mare și nu încape într-un articol de ziar, de curând am scris o carte, în care facem analiză detaliată fiecărei situații. Pentru dezrădăcinarea marii minciuni, am accesat toate documentele sovietice posibile ale unităților militare luptătoare pe platoul Cioburciu-Răscăieți, precum și un jurnal de luptă din grupul de armate ”Dumitrescu”, care a oprit înaintarea sovieticilor, la vechiul hotar al lui Ștefan cel Mare. Cartea urmează să apară pe rafturi, în următoarele săptămâni. Surprizele încă sunt pe rol…

Materiale adiționale la articol

Placa sovietică mincinoasă afișată pe memorialul Lomakin din Răscăieți, o mostră de mesaj lipsit de respect, în fața oamenilor care ar fi trebuit s-o creadă.

Demersul pentru acordarea titlului de erou al URSS lui Lomakin Vasili, întocmit la 21 mai 1944 și care s-a soldat cu decernarea titlului, la 13 septembrie același an. (Sublinierile și marcajele din document ne aparțin – n.a.)

Documentul este scris în stilul mitologiei sovietice de război, practic în baza fanteziilor unor autori, care credeau că URSS va trăi veșnic și nu va mai ajunge nimeni la adevăr.

Este oribil că, în unul și același document, se redau două date ale morții protagonistului, una la 18 aprilie 1944 (rândul 9-10 de sus, în datele de anchetă) și a doua moarte a lui Lomakin este descrisă în textul care trece și pe pagina a doua și care cică s-ar fi produs la 17 aprilie, același an, în timpul unei sinucideri cu grenada antitanc.

De asemenea, în datele anchetei ostașului, se scrie că Lomakin a fost mitralior, în timp ce toate celelalte documente spun că el a fost pușcaș de pistol-automat. Și în descrierea faptelor, se spune că el a luptat ”cu mitralieră ușoară”, în timp ce alte documente, mai credibile, afirmă că Lomakin a luptat cu pistolul-automat.
Merită atenție și înscrisul, precum că Lomakin ar fi luptat, cu mitraliera(?!), pe colina 107,5, în timp ce toate documentele unităților militare vorbesc că Regimentul 105 IG și-a avut sectorul de luptă, de-a lungul cursului râului, pe direcția Răscăieți, adică pe lângă această colină.

De asemenea, ”lupta neîntreruptă de 36 de ore”, precum și statisticile ei, inclusiv numărul de ”17 contraatacuri ale inamicului respinse”, sunt o invenție și nu se confirmă în nici un jurnal de luptă al unităților luptătoare pe platou.

Idem, Lomakin, ”mort cu grenada aruncată”, ar fi putut să participe doar într-o jumătate de segment al acestor ore, dacă lupta era să fie adevărată. Etc.

A doua pagină a demersului de decernare a titlului de erou al URSS lui Vasili Lomakin, cu semnăturile importante pe ea, de la comandantul regimentului, Artamoșin, până la comandantul Frontului 3 Ucrainean, general de armată Tolbuhin, care a primit gradul de mareșal, odată cu decernarea titlului de erou lui Lomakin și celorlalți 10 luptători de la Răscăieți.

În primele rânduri de sus, se încheie descrierea faptei inventate a ostașului, începută pe prima pagină, în care se spune că, la 17 aprilie 1944, el a rămas fără muniție, doar cu o grenadă antitanc, pe care a aruncat-o ”la picioarele dușmanilor, omorându-i pe 12 hitleriști și omorându-se și pe sine…”

În textul cărții, această situație, cu 13 morți pe câmp deschis, dintr-o grenadă antitanc, este combătută de manualul sovietic privind acțiunea grenadelor de luptă și prin expertiza colonelului Armatei Naționale a R. Moldova. Etc.

(Sublinierile și marcajele din text ne aparțin, cu excepția sublinierii de sub ștampilele unităților.– n.a.)

A doua pagină a demersului de decernare a titlului de erou al URSS lui Vasili Lomakin, cu semnăturile importante pe ea, de la comandantul regimentului, Artamoșin, până la comandantul Frontului 3 Ucrainean, general de armată Tolbuhin, care a primit gradul de mareșal, odată cu decernarea titlului de erou lui Lomakin și celorlalți 10 luptători de la Răscăieți.

În primele rânduri de sus, se încheie descrierea faptei inventate a ostașului, începută pe prima pagină, în care se spune că, la 17 aprilie 1944, el a rămas fără muniție, doar cu o grenadă antitanc, pe care a aruncat-o ”la picioarele dușmanilor, omorându-i pe 12 hitleriști și omorându-se și pe sine…”

În textul cărții, această situație, cu 13 morți pe câmp deschis, dintr-o grenadă antitanc, este combătută de manualul sovietic privind acțiunea grenadelor de luptă și prin expertiza colonelului Armatei Naționale a R. Moldova. Etc.

(Sublinierile și marcajele din text ne aparțin, cu excepția sublinierii de sub ștampilele unităților.)

Lista nr. 1 privind pierderile de personal ale Diviziei 34 IG, între 10 și 22 aprilie 1944.

Pe locul 4, este înscris Lomakin Vasili, cu data morții 19 aprilie 1944 (evidențiată în chenar – n.a.).

Documentul face parte dintr-un set de liste asemănătoare, cu 86 de persoane, în total, semnate de șeful statului major al diviziei, colonel-locotenentul Vlasiuk, și de loc-tul superior Baranik, șeful secției a patra din cadrul aceluiași stat major al diviziei. (Marcajele de la poziția 4 din document ne aparțin – n.a.)