Social

FOTO. Doi ucraineni au luat un taxi din Moldova pentru a ajunge în UE

Doi ucraineni care au ajuns ilegal în Republica Moldova au luat un taxi cu care intenționau să ajungă în Uniunea Europeană.

Cazul a avut loc miercuri, 1 februarie, în apropierea localității Clocușna, raionul Ocnița, transmite Știri.md.

Polițiștii de frontieră au oprit în trafic pentru verificări un taxi.

Astfel, în autoturism au fost depistați doi bărbați cu vârste de 24 și 28 de ani, care au prezentat pașapoarte ucrainene. La verificarea actelor, polițiștii de frontieră au constatat că persoanele nu au ștampile aplicate privind legalitatea intrării în Republica Moldova.

În baza celor depistate, bărbații au recunoscut că au traversat ilegal hotarul moldo-ucrainean și intenționau să ajungă într-un stat din spațiul Schengen.

În cadrul procedurii de documentare, persoanele au solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova.

Cercetările continuă în vederea elucidării tuturor circumstanțelor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *