Foto: Jos panourile de afişaj!
„Aici sunt banii dumneavoastră”, „Lasă totul, hai la o cafea” sau „Monika 40 den” sunt câteva dintre metodele agenţiilor de publicitate prin care ne îmbie să cumpărăm produse şi servicii. Astfel, ni se propun formule optime pentru o viaţă mai frumoasă, etalată pe panouri… sclipitoare. Rezultatul? Mai multe accidente rutiere. Motivul? Reclamele sustrag atenţia şoferilor aflaţi la volan. În acelaşi timp, panourile de afişaj conferă capitalei noastre o imagine destul de pestriţă şi inestetică, dat fiind faptul că în oraş există circa 40 mii de metri pătraţi acoperiţi de afişe.
Potrivit lui Gheorghe Tofan, şeful Secţiei reclamă din cadrul Primăriei Chişinău, procedura de amplasare a dispozitivelor publicitare noi a fost suspendată încă la 7 februarie 2011. Ceea ce înseamnă că, începând din acea dată, primăria nu mai eliberează autorizaţii de acest gen. Cele amplasate până în data respectivă însă rămân. „Actualmente, se pregăteşte un nou concept de amplasare a publicităţii. Aceasta va prevedea inclusiv demontarea panourilor vechi, precum şi a celor care nu întrunesc cerinţele necesare”, a declarat pentru TIMPUL şeful Secţiei reclamă. El recunoaşte că reacţia autorităţilor este una întârziată, dar subliniază că e binevenită, în condiţiile în care numărul panourilor publicitare înregistra în ultimii ani o creştere alarmantă. „Noi de mult vrem să facem curăţenie în oraş”, susţine responsabilul de la primărie.
La rândul său, viceministrul Transporturilor Boris Gherasim ne spune că toate panourile publicitare amplasate în raza drumurilor din ţară vor fi demontate şi mutate. Acest lucru ar urma să se întâmple până la începutul anului viitor. „Toate companiile de publicitate au misiunea de a-şi transfera afişele în afara carosabilului. Ele obstrucţionează traficul, prin faptul că distrag atenţia şoferilor”, precizează viceministrul. Potrivit lui Boris Gherasim, una dintre condiţiile amplasării panourilor publicitare este ca marginea acestora să nu fie mai aproape de şase metri de la marginea carosabilului. O altă cerinţă este ca afişele să nu fie amplasate mai aproape de 150 de metri de indicatoarele rutiere. Mai mult decât atât, acele panouri care acoperă inclusiv partea carosabilului vor fi înlocuite cu indicatoare. „La noi drumurile sunt destul de rele, iar afişele sunt amplasate la distanţe foarte mici unul de altul. De aceea, există posibilitatea ca multe dintre ele să fie scoase. Şoferii nu merg pe drum ca să citească reclamă, ci să fie atenţi la indicatoare”. „Atâta reclamă câtă există în R. Moldova nu am văzut în toată lumea. Am fost în multe ţări din Europa, China, Japonia, SUA şi nu am observat aşa ceva”, se arată nedumerit viceministrul. El a specificat că noile reguli vor fi implementate conform acordului de aliniere la standardele europene, pe care şi le-a asumat Guvernul.
Un exemplu demn de urmat îl găsim în Ţările Baltice, iar despre asta ne relatează însuşi Excelenţa Sa Victor Guzun, ambasadorul RM în Estonia. Acolo, amplasarea publicităţii pe străzi este interzisă sau, în unele locuri, e permisă într-o măsură foarte mică. „Şoselele din Estonia au alte scopuri decât cele publicitare. Acestea nu sunt locul potrivit pentru a face PR unor personalităţi sau mărfuri. Aici publicitatea se face prin intermediul internetului, Estonia fiind recunoscută ca o ţară care a adoptat o mulţime de servicii electronice – circa şase mii. Dar dincolo de faptul că nu este permisă amplasarea panourilor publicitare pe marginea străzilor, nici nu cred că investiţia îşi merită banii”, ne-a spus Victor Guzun. El a precizat că, în perioada electorală, partidele politice îşi pot etala panourile în termenii cuveniţi. „Aici nu există atât de multe afişe ca în R. Moldova, deoarece se consideră că ele reduc din vizibilitatea semnelor rutiere. În afară de aceasta, ştirbesc din esteticul oraşului, mai ales că aici oraşul vechi este sub protecţia UNESCO, fiind monument arhitectonic de valoare mondială. Astfel, nu este permisă amplasarea publicităţii în această zonă”, a specificat ambasadorul moldovean în Estonia. Într-o măsură foarte mică este permisă publicitatea în alte regiuni decât centrul istoric, dar nici aceea nu-şi are rostul. „Coloristica aceasta exagerată nu este caracteristică străzilor din oraşul Tallinn”, a punctat diplomatul.
În Chişinău sunt amplasate peste cinci mii de panouri publicitare, dintre care 1211 de tip light box, 221 panouri verticale, 1446 panouri orizontale, 471 panouri mici, 24 panouri tridimensionale, 15 ceasuri, 307 console separate, 33 de steaguri; 200 de panouri amplasate pe faţade şi 43 pe acoperişuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!