Actualitate

FOTO. Militarii ruși din „transnstria” și-au pus pe uniformă simbolul fascismului rusesc – Z

Delegația R. Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC) a abordat, în cadrul ședinței din 31 martie 2022, un aspect problematic apărut recent în rândurile militarilor ruși din stânga Nistrului. Este vorba de purtarea unor embleme cu simbolică de model nereglementat (litera „Z”) de către unii militari ai Federației Ruse din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii.

Potrivit unui document semnat de delegația R. Moldova în comisie, începând cu data de 28 martie 2022, unii militari ai contingentului militar al forțelor de menținere a păcii ale Federației Ruse din regiunea transnistreană poartă simboluri de tip neidentificat – o emblemă pe mânecă cu semnul „Z”. Opinia părții moldovenești cu privire la această problemă a fost exprimată, inițial, în ședința din 30 martie 2022, a Comandamentului Militar Întrunit, cu o zi înainte de ședința CUC.

În aces sens, delegația R. Moldova a solicitat părții ruse să aducă echipamentul cadrelor militare rusești în conformitate cu actele misiunii de pacificare pe râul Nistru.

„Pentru a înlătura încălcările documentelor, delegația Republicii Moldova la CUC își rezervă dreptul de a recurge la măsuri diplomatice și mediatice”, se mai arată în document. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *