Film

Foundation, pe Apple TV+. Cea mai complexă lucrare a lui Isaac Asimov devine serial / TRAILER VIDEO

Foundation sau Fundația este cea mai elaborată serie de cărți a scriitorului SF Issac Asimov. Acum, va ajunge pe micile ecrane prin intermediul celor de la Apple.

Gigantul american face eforturi financiare semnificative pentru a atrage un număr mare de abonați în curtea propriei platforme de streaming. După ce anul trecut a investit o sumă record în fiecare episod din See cu Jason Momoa, Apple s-ar putea să se arunce la investiții și mai generoase de dragul seriei Foundation a lui Asimov.

Viitorul serial se va baza pe cărțile cu același nume create de Isaac Asimov și va avea în spate o echipe de nume importante pentru a se asigura că rezultatele sunt impresionante, atât din punct de vedere vizual, cât și din prisma interpretării.

În teorie, Foundation ar fi trebuit să ajungă online înainte de finele acestui an, dar din cauza pandemiei de coronavirus, producția a fost oprită, la fel ca în cazul multor altor filme și seriale de la Hollywood.

Serialul va gravita în jurul personajului Hari Seldon, interpretat de Jared Harris (The Expanse, Chernobyl, Carnival Row). Acesta este un profesor matematician special în ”psychohistory”, o materie care folosește principii matematice pentru a prezice viitorul. Intriga este dată de momentul în care un grup de lideri importanți nu sunt de acord cu prezicerile pesimiste ale lui Seldon.

Pentru a asigura un nivel semnificativ de autenticitate a filmului în raport cu cărțile din spate, serialul Foundation de pe Apple TV+ va fi produs de Robyn Asimov, fiica autorului Isaac Asimov, împreună cu David Goyer, Josh Friedman, Cameron Welsh, David Ellison, Dana Goldberg și Marcy Ross. David S. Goyer s-ar putea să-ți fie cunoscută datorită faptului că a scris scenariul pentru Batman Begins, The Dark Knight și Batman V Superman: Dawn of Justice, transmite playtech.ro 

FUNDAȚIA

Seria Fundația este o serie literară științifico-fantastică scrisă de către Isaac Asimov, a cărei acțiune se desfășoară pe o perioadă de aproximativ șase sute de ani, într-un viitor îndepărat al omenirii, într-un spațiu cosmic – și corespunzător temporal – numit Imperiu Galactic. Seria Fundația este constituită dintr-un număr de 7 volume ce sunt strâns legate unele de altele, deci o heptalogie – deși nedeclarată astfel – dar care pot fi citite și individual.

Seria (referindu-ne la trilogia inițială) este una dintre cele mai apreciate opere din domeniul științifico-fantastic și a câștigat în 1966 premiul Hugo pentru Cea mai bună serie a tuturor timpurilor, premiu decernat o singură dată în istoria premiilor Hugo.

Isaac Asimov

Isaac Asimov (în rusă Исаак Азимов; pronunție în original în engleză conform AFI, /ˈaɪzək ˈæzɪmˌɔf/; n. 1920, Petrovici[*], Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă – d. 6 aprilie 1992, Manhattan, New York, SUA) a fost un scriitor american, evreu născut în Rusia, biochimist, autor de mare succes și excepțional de prolific, cunoscut mai ales pentru lucrările sale științifico-fantastice și pentru cărțile de popularizare a științei. Cea mai faimoasă lucrare este seria Fundația, pe care a combinat-o mai târziu cu două alte serii ale sale, seria Imperiului Galactic și seria Roboților. A scris și romane polițiste și fantasy, precum și o mare cantitate de lucrări non-ficțiune. Asimov a scris și editat peste 500 de volume și estimativ 90.000 de scrisori sau cărți poștale și are lucrări în toate categoriile majore ale Sistemului Decimal Dewey, cu excepția filozofiei. Asimov a fost prin consens general un maestru al genului science-fiction, alături de Robert A. Heinlein și Arthur C. Clarke. A fost considerat a fi unul dintre membrii "Marelui Trio" al scriitorilor de science-fiction din timpul vieții sale.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *