Actualitate

„Franzeluţa” S.A. îşi menţine sub control activitatea, în condiţiile de criză, generate de secetă şi pandemie

Şi în acest an, Combinatul de panificaţie „Franzeluţa” S.A. a reuşit să fie la nivelul statutului pe care l-a cucerit prin activitate ireproşabilă timp de decenii. „Franzeluţa” este unul dintre producătorii autohtoni care, indiferent de condiţiile de criză generate de pandemie, încearcă să facă faţă tuturor provocărilor, jucând cu demnitate rolul important ce-i revine în asigurarea securităţii alimentare a ţării. 

Condiţiile climaterice nefavorabile (seceta), precum şi pandemia stabilită în ţară, dar şi în întreaga lume, a făcut ca anul curent să fie unul extrem de dificil, cu multe greutăţi. Cu toate acestea, s-au găsit piste şi căi de soluţionare a tuturor problemelor parvenite în această perioadă la întreprindere, astfel încât consumatorul să nu fie afectat, iar angajatul să se simtă protejat. În acest sens, în perioada stării de urgenţă, „Franzeluţa” S.A. a implementat măsuri necesare pentru protejarea angajaţilor împotriva răspândirii virusului COVID 19. A fost organizată respectarea standardelor sanitare şi igienice pe teritoriul întreprinderii, transportarea lucrătorilor care muncesc în ture, în perioada în care transportul urban şi-a suspendat activitatea, precum şi pentru a minimiza contactul cu alte persoane. De asemenea, au fost păstrate toate locurile de muncă.

Potrivit administraţiei întreprinderii, la moment, activitatea și procesul de lucru se desfășoară în regim normal, cu respectarea recomandărilor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și ale Agenției Naționale de Sănătate Publică.

La capitolul cereale situaţia este menţinută sub control, deşi recolta din acest an nu este una deloc îndestulată. Întreprinderea întreţine o colaborare strânsă cu furnizorii locali de făină , minimalizând astfel importul de materii prime. Se fac mereu rezerve de făină aşa încât capacitatea producerii pâinii să rămână intactă.
Noi punem accent pe materie primă de calitate, or aceasta defineşte şi calitatea produselor noastre. Niciodată nu acceptăm nici un fel de compromisuri când e vorba de calitate şi depunem toate eforturile de optimizare a costurilor pentru a nu admite majorarea preţului la pâine.” a precizat directorul general al Franzeluţa S.A., Boris Andros.

În urma reformelor promovate de Guvern, de aproximativ doi ani, întreprinderea a trecut în subordinea Agenţiei Proprietăţii Publice, dar, totodată, a rămas într-o frumoasă colaborare cu ministerele de resort. Aceste reforme nu au întârziat să îşi facă simţit efectul benefic, iar conlucrarea este una fructuoasă. De asemeanea, întru asigurarea bunei activităţi a companiei, în cadrul adunării generale se stabilesc priorităţile de dezvoltare ale întreprinderii. Consiliul profesionist examinează cu promptitudine toate problemele importante, luând decizii obiective şi imparţiale.

În ultimii ani, s-au făcut paşi importanţi în vederea dezvoltării întreprinderii. E vorba de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru angajaţi, majorarea salariului anual, investiţii în procesele tehnologice, liniile de fabricaţie şi calitatea produselor. Datele din ultimii ani arată că întreprinderea a obţinut profit, iar acest lucru a permis achitarea dividendelor, atât statului, cât şi acţionarilor, inclusiv restanţele din anii precedenţi. Încă un moment important de menţionat este faptul că au fost rambursate creditele bancare.

Ţinând cont de situația financiară a populației din Republica Moldova, „Franzeluţa” este acel producător care nu trece cu vederea necesităţile de ordin social care există, fiind constienţi de rolul pe care îl deţine în societate. Pâinea socială este cel mai bun exemplu în acest context, ea fiind un produs social de primă necesiate.

Analizând permanent cerinţele pieţei, întreprinderea elaborează, an de an, mai multe produse noi. În prima jumătate a anului 2020, au fost date în exploatare două linii noi de producere a „Urechiuşelor” şi chiflelor de tip „Ciabatta”. Cele din urmă sunt comercializate în stare precoaptă/ congelată, iar reacţiile pozitive ale consumatorului ne insuflă încredere şi optimism. Şi la sortimentul produselor de cofetărie s-au mai adăugat două poziţii noi. Vorbim aici de ruladele cu coacăză şi cu lămâie, iar la începutul lunii octombrie, curent, se preconizează lansarea unei noi serii de torturi „Exclusive”, care sperăm să surprindă la cote maxime.

Pentru „Franzeluţa” S.A., premisa primordială este CALITATEA! Pentru aceasta, întreprinderea deţine un Laborator de Încercări, care a fost reacreditat de către Centrul Naţional de Acreditare din Republica Moldova „MOLDAC” şi a obţinut Certificatul de Acreditare LÎ 017 din 20.01.2014. Acesta a implementat şi menţine un sistem de management al calităţii în conformitate cu cerinţele standardului SM SR EN ISO/CEI 17025:2006, ce asigură obiectivitatea şi veridicitatea încercărilor cu respectarea tuturor angajamentelor faţă de client şi efectuează încercări în deplină corespundere cerinţelor documentelor normative.

Totodată, pentru un venit suplimentar, laboratorul prestează servicii externe de încercări a produselor de panificaţie, patiserie şi cofetărie, în conformitate cu cerinţele standardelor naţionale şi internaţionale. La moment sunt încheiate 13 contracte pentru clienţi externi.

Scopul laboratorului este de a asigura necesităţile consumatorilor, producătorilor, importatorilor şi exportatorilor prin efectuarea încercărilor de laborator pentru diferiţi indici, iar garantul primordial sunt rezultatele absolut veridice.

Pentru „Franzeluţa” piaţa externă rămâne a fi o direcţie de activitate de bază. Datorită calităţii înalte a produselor marca „Franzeluţa”, cererea pe piaţa externă este în creştere, respectiv şi volumul vânzărilor se majorează de la an la an.

La moment, produsele marca „Franzeluţa” ajung în ţările UE, Canada, SUA, Coreea de Sud, Australia, Israel. O altă tendinţă de majorare a volumelor la export este listarea produselor „Franzeluţa” în reţelele internaţionale şi locale din ţările importatoare. Acestea sunt prezente în cele mai mari reţelele din UE precum: Kaufland, Careffour, Auchan, Lidl, Profy, Penny. „Franzeluţa” S.A. este mereu deschisă spre noi colaborări şi depune mari eforturi în această direcţie.

Combinatul de panificaţie Franzeluţa S.A. rămâne a fi o verigă importantă în economia ţării şi o întreprindere exemplară în îndeplinirea obligaţiilor faţă de stat şi societate, iar indicatorii înregistraţi sunt cea mai bună dovadă în acest sens.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *