Social

Fraţii Ţopa – bănuiţi de atacul raider împotriva Moldova Agroindbank

Totodată, şeful PA, Viorel Radeţchi, a declarat că în un grup de urmărire penală se va deplasa în Olanda şi Slovenia pentru a contacta pătimiţii în acest caz.

Procurorul a menţionat că cei doi fraţi ar fi proprietarii companiei off-shore Merchant Outpost Company, care ar sta în spatele atacului împotriva acestei bănci private. În vara acestui an, Viorel şi Victor Ţopa au fost chemaţi la audieri de organele urmării penale, însă aceştia nu s-au mai prezentat, cu toate că atunci nu li s-au adus acuzaţii oficiale.

„Multe companii care stau în spatele acestor atacuri sunt companii off-shore. Este foarte greu să obţinem date de la aceste companii. Nu putem afla cine este propritarul acestora. Presupuşii pătimiţi în cazul „Moldova Agroindbank” nu s-au prezentat încă. Impedimentul principal este faptul că nu avem acorduri bilaterale în domeniul penal cu Olanda şi Slovenia. De aceea, grupul de urmărire penală din Republica Moldova se va deplasa în aceste ţări pentru a acumula informaţii despre părţile vătămate”, a declarat Viorel Radeţchi, şeful Procuraturii Anticorupţie.

Procurorul Viorel Morari a menţionat că asemenea cazuri sunt mai dificil de investigat odată cu scurgerea timpului. „Este încă şi mai dificil de investigat, dacă cazul este de o mai mare rezonanţă. Cu atât mai multe dezbateri publice, cu atât mai dificil să investigăm cazul. Persoanele investigate tind să tăinuiască unele informaţii şi, prin urmare, este necesar de organizat audieri repetate”, a observat procurorul.

Cât despre judecătorul de la Curtea de Apel Bender, Nicolae Nogai, care a legalizat înstrăinarea acţiunilor MAIB, procurorii PA au anunţat că vor iniţia procedura de tragere la răspundere penală a acestuia.

Ultimul caz de „atac-raider” – Î.S. Registru

După cum afirmă procurorul Viorel Morari, Procuratura Anticorupţie a aflat de acest caz după ce a fost sesizată de Ministerul Tehnologiilor Informaţiei şi Comunicaţiilor (MTIC). Acest lucru a fost făcut doar după ce Î.S. Registru a intrat în litigiu cu compania Intercomsoft, iar Curtea de Apel Economică (CAE) a decis ca întreprinderea să plătească un prejudiciu de 41 milioane de dolari. Conflictul dintre cele două părţi s-ar fi iscat ca urmare a încălcării unui acord semnat în 1996 între Î.S. „Registru” şi compania Intercomsoft (condusă de omul de afaceri Boris Birştein), o filială a companiei israeliene Supercom LTD. Conform documentului semnat pentru 10 ani, Intercomsoft trebuia să livreze întreprinderii moldoveneşti tehnologii şi echipament de producere a documentelor. Potrivit lui Morari, companiei israilene i-ar fi revenit nu mai puţin de 10 dolari de pe fiecare paşaport, respectiv nu mai puţin de 4 dolari pentru fiecare buletin de identitate. Procurorii examinează circumstanţele în care CAE a adoptat decizia împtriva Î.S. „Registru”, bănuind că în acest caz ar fi implicaţi fie funcţionari ai MTIC împreună cu reprezentanţii Intercomsoft, fie compania israeliană a prezentat instanţei date eronate, pe baza cărora a fost luată decizia judecătorească.
Amintim că în luna august, asupra Banca de Economii, VictoriaBank, UniversalBank și Moldova Agroindbank dar şi companiei ASITO, au fost supuse unui atac de tip raider. Mai multe pachete de acţiuni au fost tranzacţionate către firme din zona off-shore. Printre păgubiţi se află şi importanţi investitori europeni din Olanda și Slovenia. Ulterior, statul a restituit acţiunile proprietarilor legali.

I.M. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *