Evoluțiile politice din ultima perioadă din România și din Republica Moldova nu lasă, din păcate, spațiu de manevră observatorului care ar dori – într-o încercare, fie ea și disperată, de „a salva ce mai poate fi salvat” – să găsească o interpretare logică sau moralmente solidă a acțiunilor guvernanților. Am în vedere, a foștilor guvernanți. Adică a celor care până nu demult dețineau frâiele puterii și păreau foarte siguri în privința îndeplinirii angajamentelor pe care și le-au asumat în fața alegătorilor. Ați înțeles corect: mă refer anume la guvernarea Blocului ACUM în Republica Moldova, și la cea a Partidului Național Liberal în România. Două guvernări care se aseamănă, din mai multe puncte de vedere. Din păcate!
Anul 2019 a adus pe ambele maluri ale râului care „curge între frați și plânge” câte o guvernare care ar putea fi descrisă cu același termen: „improbabilă”. Într-adevăr, cine ar fi crezut că o alianță din două partide care are doar 26 de deputați din 101 în Parlament (Blocul ACUM, în Republica Moldova), sau un partid căruia îi lipsesc mai multe zeci de voturi pentru a avea o majoritate parlamentară (PNL, în România) – pot ajunge în situația de a-și promova oamenii practic în toate posturile din Guvern? Și totuși, s-a întâmplat! Ambele guvernări de dreapta au fost o proiecție a unui suflu puternic al schimbării, dorit de societatea celor două state românești. Ambele au pus capăt unor perioade prelungite de marasm politic, dominate de regimuri mafiote și anacronice: guvernarea PSD în România și, respectiv, cea a PDM în Republica Moldova. Liberale, democratice, pro-occidentale, cu certitudine fragile și imature – ambele guvernări au reprezentat, așadar, un imens orizont de așteptare. Și… ambele au clacat, în mod lamentabil.
Nu, de vină nu sunt socialiștii lui Dodon sau PSD-iștii lui Dragnea-Dăncilă-Ciolacu. Și la Chișinău și la București stânga a făcut ceea ce știe să facă cel mai bine: a făcut politică. A riscat, a negociat cu foștii adversari, a exploatat contradicțiile și slăbiciunile dreptei, a lipsit guvernarea de dreapta de spațiu de manevră, și… a ieșit, se pare, din nou uscată din apă.
Singurul „raționament” al dreptei privind plecarea de la guvernare, în ambele cazuri, este legat de alegerile care stau să vină. Nu știu ce fel de minte perversă și în orice caz incompetentă în domeniul politic, le-a șoptit liderilor, că dacă pleci de la guvernare cu un an înainte de alegeri, atunci succesul fulminant în respectivele alegeri îți este practic garantat. Iar dacă, pe de asupra, mai lași în urma ta un electorat decepționat și dezorientat, care nu a înțeles nicio boabă din piruetele politicianiste pe care le-ai tot etalat preț de câteva luni prin studiourile posturilor TV, atunci câștigarea alegerilor viitoare e un joc de copii. Se creează impresia, că guvernările de dreapta au o adevărată fobie vizavi de „ultimul an înainte de alegeri”. De parcă în acest ultim an cetățenii nu ar aștepta de la elitele politice o guvernare responsabilă, asumată, curajoasă. Mă întreb, de unde vine oare această fobie…?! Lipsa de experiență, dar mai ales ignoranța și memoria prea scurtă ar putea fi o explicație. În anul 2012 Victor Ponta a devenit Prim-ministru al României în luna aprilie, iar la alegerile parlamentare de la finele aceluiași an coaliția condusă de el câștiga alegerile cu 60 la sută din voturile cetățenilor. Deci, se poate!
Astăzi în Republica Moldova stânga este la guvernare și în plin proces de consolidare și pregătire pentru alegerile de la finele acestui an, iar în România stânga are șanse din ce în ce mai mari să câștige scrutinul viitor, în confruntarea cu o dreaptă dezbinată, decredibilizată și (mai rău!) ridiculizată. Așa se întâmplă atunci când nemulțumirea oamenilor și dorința lor de schimbare adevărată este încălecată și capitalizată în plan politic de niște amatori fără viziune și agendă de guvernare, dar cu multe pretenții. Pe ambele maluri ale Prutului politicienii de dreapta tot uită de vreo treizeci de ani, că datoria unui om de stat este să guverneze atunci când este la putere. Nu să se împotmolească în tot felul de scheme și aranjamente dubioase, în speranța unui „viitor luminos, peste un an”.
Un proverb franțuzesc zice cam în felul acesta: cui îi este frică să sufere, va suferi din cauza fricii. Ei bine, se pare că frica unor politicieni de a-și developa propria incompetență impune societății în mod repetat în ultimele trei decenii o suferință recurentă: guvernările păguboase și îndelungate ale unei stângi care și-a ratat propria ieșire din totalitarismul comunist.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
