După ce armata roșie a ocupat din nou Basarabia în primăvara-vara anului 1944, bărbații noștri apți pentru serviciul militar au fost trimiși pe post de carne de tun pe fronturile sovietice. Astfel, circa 70 de mii de basarabeni au căzut în luptă prin țările Europei, iar cei rămași acasă s-au pomenit de-a dreptul sub călcâiul ocupanților. Cruzimea de care au dat dovadă sovieticii în raport cu acești oameni, indiferent de etnie, era una medievală. De aceea expresia „cu românii a fost mai bine” era frecvent folosită pe atunci și în localitățile populate de găgăuzi și bulgari.

Acțiunile de teroare desfășurate de către trupele sovietice în ținutul nostru sunt expuse în notele informative ale autorităților raionale, care ajungeau la Chişinău, în atenţia primelor persoane din conducerea RSS Moldovenească. Zeci de ani, aceste documente au fost ascunse în cele mai secrete arhive.

Potrivit notelor informative despre care vorbim, cel mai mult se evidenţiau prin cruzime angajaţii comisariatelor militare. Aceștia aveau misiunea să mobilizeze cât mai mulți bărbați pentru front şi, respectiv, se aflau în contact zilnic cu populaţia. Ei erau consideraţi drept trimiși ai Moscovei, adică stăpâni în toată legea, şi umblau peste tot înarmați ca la război. Împuşcau oamenii fără să le pese, îi maltratau, îi violau şi le jefuiau averile. Cam asta însemna „eliberarea” din percepţia proruşilor de astăzi.

În ianuarie 1945, șeful secției de organizare și instruire din cadrul partidului comunist-bolșevic al RSSM, Nicolai Șciolokov, i-a transmis o notă de sinteză secretarului formațiunii, N. Salagor, în care scria că militarii sovietici din raionul Ceadâr-Lunga au comis numeroase crime împotriva populației pașnice din satele din zonă. Era vorba despre lucrătorii comisariatului militar raional, Gusev, Kutovoi și Piskunov. Astfel, la 4 ianuarie, aflându-se în satul Beșghioz, căpitanul Gusev a intrat în conflict cu un țăran, care și-a permis să răspundă la înjurăturile militarului. Atunci rusul n-a stat mult pe gânduri, ci a scos pistolul și a tras direct în pieptul țăranului, omorându-l pe loc. În alt caz, același Gusev, împreună cu locotenentul Marov și în prezența secretarului organizației de partid a comisariatului raional, Vîșinski, au intrat în clubul din Ceadâr-Lunga, unde au început să se răfuiască cu tinerii de acolo fără nici un motiv, lovind în stânga și în dreapta. Apoi, pentru a produce panică în rândul celor prezenți, Gusev a tras de câteva ori cu pistolul în tavanul clubului, apoi au luat la bătaie cu picioarele o femeie, care-i chemase la calm și care ulterior s-a dovedit a fi șefa secției raionale de asigurare socială, tovarășa Tolnova.

Iar în satul Gaidar, în timpul activităților de mobilizare, căpitanul Kutovoi l-a bătut pe un țăran chiar în sediul „selsovietului”, apoi l-a închis în beciul primăriei, unde se aflau deja mai mulți locuitori ai satului, printre care și câțiva agricultori, considerați „oameni ai puterii”. În același sat, locotenentul Piskunov l-a atacat cu pumnii pe secretarul organizației comsomoliste din localitate, tovarășul Pavliuc, și apoi l-a scos pe sus din sediul cantinei. Tot în Gaidar, pe 28 decembrie 1944, locotenentul Marov le-a smuls căciulile de pe cap țăranilor Terzi, Celac, Chero, Cialoc, Uzdina, Ciaban, anunțându-i că respectivele căciuli vor trece în proprietatea lucrătorilor comisariatului militar raional, deoarece țăranii vor pleca pe front. Un alt militar sovietic, locotenentul Koroliov, a efectuat într-o noapte, dintr-un simplu moft, mai multe percheziții prin gospodăriile țăranilor, de unde s-a pricopsit cu o pereche de cizme de piele, cu o plapumă și alte lucruri necesare pentru familia sa.

Menționăm că Nikolai Șciolokov, despre care am pomenit mai sus, a fost mai târziu un reprezentant de vază al Comitetului Central al partidului comunist al Uniunii Sovietice, iar în anii 1966-1982, a deținut funcția de ministru al afacerilor interne la Moscova. În decembrie 1984, acesta s-a sinucis cu propria armă, după ce a fost învinuit de abuz de putere.

Trezindu-se față în față cu asemenea „eliberatori”, găgăuzii și bulgarii au început să se revolte. Cei mai curajoși și-au declarat deschis nemulțumirea, dar, în scurt timp, au fost arestați. În aceste circumstanțe, concluzia principală pe care bieții găgăuzi și bulgari și-a făcut-o despre bolșevici era că aceștia reprezintă o putere odioasă și că sub regimul românesc era mult mai bine. Oamenii gândeau astfel și din cauza sărăciei accentuate și a penuriei de alimente și mărfuri pentru prima necesitate: pâine, sare, săpun, gaz lampant etc.

De exemplu, Maria Vasilievna Baradja din satul Taraclia, de origine bulgară, a spus cu glas tare că, în primăvara anului 1945, „în Basarabia vor veni din nou salvatorii noștri, românii. Deci, să răbdăm puțin, să-i așteptăm și vom avea din nou o viață bună, o viață nu ca acum, cu puterea sovietică, care ne-a luat pâinea, dobitoacele, pământul și noi îndurăm foame”.

Iar Mihail Nicolaevici Stefoglu, găgăuz din Cazaclia, raionul Taraclia, își îndemna consătenii să ascundă pâinea care o au, ca să nu le-o confiște sovieticii. Țăranul zicea că „pâinea trebuie ținută ascunsă, deoarece în curând se vor întoarce românii și mai bine este să-i ajutăm pe ai noștri, decât pe ocupanții sovietici”. Tot Stefoglu a chemat oamenii să ridice armele și să formeze un grup de forță antisovietic. „După ce americanii și englezii vor zdrobi regimul hitlerist, ei vor veni în ajutor României și regimul românesc va reinstaura liniștea și bunăstarea în Basarabia”, afirma găgăuzul.

La rândul său, Fiodor Ivanovici Anghelîcev, găgăuz din satul Tatar-Conciac, a chemat la rezistență antisovietică prin refuzul înrolării în armata roșie, care, în opinia sa, „ne va trimite pe front sau în Siberia, de unde nu ne vom mai întoarce niciodată”. Acesta le dădea asigurări consătenilor săi că „cel mult, peste un an, armata română se va întoarce împreună cu cea engleză. Basarabia va fi din nou românească sau engleză”. Poziția lui Anghelîcev nu trebuie să mire, cel puțin, pentru că familia sa suferise încă în timpul primei „eliberări” sovietice din 1940, când tatăl său a fost arestat de NKVD și a dispărut fără urmă. Găgăuzul menționa că, dacă oamenii ar fi uniți, ei n-ar mai da sovieticilor nici un kilogram de pâine.

Printre reprezentanţii altor etnii din Basarabia, care s-au opus deschis sovieticilor şi au îndemnat populația asuprită să aștepte revenirea românilor, au fost şi Afanasie Nicolaevici Dermenji din satul Aluatu, şi rusoaica Ksenia Panteleevna Dobrova din Cazaclia, și alții. Documentele ne arată că mulţi dintre aceştia s-au trezit cu cătușele pe mâini, iar alții au dispărut pentru totdeauna.