Actualitate

(GALERIE FOTO) Vlad Filat a prezentat-o astăzi pe Maia Sandu, noul ministru al Educaţiei

Prim-ministrul i-a mulţumit ex-ministrului Şleahtiţchi pentru munca depusă pe parcursul mandatului şi i-a urat succes în noua sa postură, şi totodată a exprimat convingerea că noul ministru va reuşi să formeze o echipă unită şi profesionistă.

„Sistemul educaţional urmează să devină unul performant care să transmită copiilor noştri cunoştinţe. Copiii din ţara noastră sunt minunaţi, ei demonstrează rezultate remarcabile, atunci când sunt încadraţi într-un sistem educaţional performant. Astfel, avem nevoie de un sistem educaţional care să le ofere platforma necesară pentru a atinge performanţe”, a spus Vlad Filat.

Totodată Maia Sandu şi-a exprimat gratitudine pentru încrederea acordată şi a dat
 asigurări că va depune tot efortul pentru a promova reformele în sistemul educaţional şi a înregistra noi realizări în domeniu.

La rândul său, Mihail Şleahtiţchi a ţinut să mulţumească colectivului ministerial pentru întreaga activitate, exprimându-şi convingerea că rezultatele pozitive, obţinute până în prezent, vor fi amplificate şi vor fi atinse noi performanţe în domeniul educaţiei sub conducerea noului ministru. 

A. C.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *