General Virgil Bălăcean: Armata Republicii Moldova este una care are mobilitate, dar partea care trebuie dezvoltată este capacitatea de lovitură la contact

Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles și fost șef al Brigăzii Multinaționale din Sud-Estul Europei a acordat un interviu buletinului FES/APE în care a prezentat viziunea sa din afară despre care ar putea fi direcțiile corecte pentru o reformare a Armatei Republicii Moldova.

Am discutat despre tipurile de armament cu care ar putea fi înzestrată armata de la Chișinău, care sunt pericolele cărora ar trebui să le facă față într-un scenariu negativ, dar și despre contextul regional provocat de invazia rusă asupra Ucrainei. Toate aceste detalii sunt redate pe larg în interviul ce urmează:

Domnule Bălăceanu, dacă ar fi să aruncăm o privire de ansamblu asupra Armatei Republicii Moldova, ce am putea spune despre ea?

Ca o privire din afara Armatei Republicii Moldova, problema cea mai importantă este cea a efectivelor. Pentru că acestea sunt mici în privința forțelor active și nu știu ce înseamnă acum, sau în perspectivă, dezvoltarea forțelor de rezervă, eventual cea a forțelor teritoriale.

În general, aș merge pe situații similare din armatele țărilor baltice. Cunosc mai bine situația din Estonia pentru că am participat la câteva activități organizate de Federația Rezerviștilor din Estonia. Spre exemplu, ei au o componentă foarte puternică a rezerviștilor. Mai putem privi și exemplul Poloniei, sigur într-o altă dimensiune, însă ei au mers foarte departe cu principiile apărării teritoriale.

Pe lângă forțele active, au dezvoltat și forțele teritoriale. În general, legat de dezvoltarea armatei pentru situații de conflict sau pentru stări excepționale, există soluția armatei active în funcție de buget. La ora actuală bugetul anual alocat Republicii Moldova este insuficient.

Sunt probleme și de înzestrare, dar acum ne referim la efective, la numărul militarilor în forțele operaționale, cele active. Resursa financiară care trebuie să crească poate fi dirijată spre partea activă, dar și spre forțele de rezervă. Adică, acele posibile unități care pe timp de pace au un nucleu format din militari activi și în situații de stări excepționale de asediu, sau cea de mobilizare, pot să fie activate.

Sunt de fapt înființate prin venirea rezerviștilor în cadrul acestor unități. Partea pozitivă din punctul acesta de vedere, în privința Republicii Moldova, este faptul că se menține serviciul militar obligatoriu. Deci, Republica Moldova are o rezervă de cetățeni care au stagiul militar satisfăcut.

Este nevoie ca această armată a Republicii Moldova să se înzestreze militar? Știm că în ultimii 30 de ani, armata Republicii Moldova a fost lăsată într-o stare de degradare de politicienii care s-au perindat la cârma statului. Este necesară o reformă a Armatei Republicii Moldova?

Sigur, este nevoie de înzestrare. Dacă am reveni la exemplul statelor baltice, unde armatele sunt mici, dar au o componentă a forțelor de rezervă din ce în ce mai vizibilă și consistentă, ele au trecut la anumite etape de înzestrare.

Am participat în 1999 la exerciții în Lituania. Atunci situația nu era deloc bună nici în această țară. În momentul în care au prezentat înzestrarea singurei brigăzi pe care o aveau la vremea respectivă, pe lângă câteva tipuri de echipamente militare, ei menționau și minele antitanc. M-a surprins atunci, dar am înțeles situația.

Pentru ei, minele antitanc reprezentau, înainte de anul 2000, un mijloc de apărare antitanc. Acum, Lituania are în dotarea forțelor sale rachete de tip Javelin, arme antitanc. O parte dintre ele acum au fost trimise armatei ucrainene.

Deci, în timp pentru Lituania a intervenit o înzestrare cu echipamente militare occidentale care le asigură performanța. Se vede și în ceea ce se întâmplă și în Ucraina. Astfel încât capacitatea de reacție, cel puțin pentru primele zile de rezistență națională, să poată răspunde unor asemenea cerințe.

Ce armament ar putea fi achiziționat

Se vorbește la Chișinău despre necesitatea unei armate mobile, rapide și care să aibă putere de foc, bazată în special pe infanterie ușoară bine echipată. Ați mai vedea poate și alt tip de armament de care ar avea nevoie Republica Moldova?

În general, tipurile de armament pe care și le poate permite Republica Moldova, deoarece armata actuală este una care are mobilitate, dar partea care trebuie dezvoltată este partea legată de capacitatea de lovire la contact.

Capacitatea de lovire la contact este dată de armamentul antitanc, de rachete antiaeriene cu bătaie mică sau la distanță foarte apropiată. Pe de altă parte, este nevoie și de o susținere a forțelor de infanterie, respectiv a forțelor mecanizate cu artilerie. Rolul artileriei este evidențiat în Ucraina.

Aici vorbim fie de artileria cu țeavă – și aici iată că obuzierul nu și-a pierdut rolul – fie de obuzierul de 152 de mm, fie de obuzierul M777 de 155 de mm, care nu și-a pierdut rolul.

Ori acestea nu sunt niște echipamente extrem de scumpe, dar care pot fi eficiente, până la ceea ce ar putea însemna înzestrarea cu obuziere auto-propulsate precum Panzer Howitzer 2000 sau Cesar de proveniență franceză, până la sisteme cu sisteme de instalații cu proiectile reactive, respectiv instalații de rachete operativ-tactice care sunt mai costisitoare și sigur presupun fonduri mai substanțiale.

Acestea sunt câteva exemple legate de apărare anti-aeriană,  de apărare antitanc bazată pe rachete antitanc și antiaeriene, precum și o dezvoltare a artileriei pe obuziere. Acestea sunt doar câteva direcții.

Sigur, acestea pot fi mai multe. Acum există și o altă problemă. Și-au găsit locul mașinile de luptă ale infanteriei. Dar intrăm un pic în ceea ce înseamnă dotarea cu tehnică grea – mașini de luptă ale infanteriei sau tancuri.

Acestea sunt costisitoare la achiziție, din punct de vedre al operaționalizării, dar și al mentenanței. În schimb, există soluția transportorului amfibiu blindat. De exemplu, în România avem un asemenea transportor denumit Piranha V ce reprezintă o platformă de transport de trupe, dar și o platformă de luptă și pentru alte misiuni.

Mă refer aici la posibilitatea de lovire cu tunul de 30 de mm sau rachetele antitanc. În cazul nostru vorbim de cele de tip Spike. Mă mai refer la posibilitatea ca transportorul respectiv să aibă și sistem de rachete antiaeriene pentru că avem transportorul care are un blindaj ce asigură protecție personalului, dar în același timp asigură și o putere de lovitură mai mare, un efect letal mai bun, iar pe de altă parte, vorbim și de mobilitate foarte bună pentru că se deplasează mai ușor transportorul pe roți decât mașinile de luptă sau tancurile pe șenile.

Aici trebuie făcută o analiză, care să plece și de la lecțiile învățate în Ucraina. De aici se pot desprinde concluziile care sunt armamentele cele mai necesare și care sunt tipurile de armament care să nu presupună costuri foarte mari legate de înzestrare, păstrarea operativității lor și legate de mentenanță.

Echipare militară ca factor disuasiv

În cazul în care Republica Moldova va începe să se modernizeze cu mai mult armament, ar putea schimba acest lucru și superioritatea militară pe care o prezintă forțele paramilitare transnistrene în acest moment?

În mod sigur, pentru că forțele paramilitare din Transnistria au o dotare destul de învechită. Puțin probabil ca ei să se înzestreze cu muniții și armament performant în perioada următoare. Dar la ora actuală ceea ce au în dotare este echivalent  cu ceea ce are armata Republicii Moldova în dotare.

Atunci ar apărea ca un raport de forțe favorabil către Republica Moldova în momentul în care se va dota cu echipamente superioare din punct de vedere tehnologic și al efectului la țintă ceea ce va  constitui un factor de descurajare în definitiv.

Elementele pe care le menționam, și mai sunt și altele, nu înseamnă că armata Republicii Moldova va fi înzestrată pentru operații ofensive de amploare. Va avea o dotare tot pentru misiunile de apărare pentru ceea ce ar trebui să însemne rezistența. Dar până la apărare, vorbim de capacitatea de rezistență, ceea ce constituie și un element de descurajare militară pentru inamic.

Pentru că din moment ce știi că celălalt – adversarul – are în dotare rachete antitanc performante, în momentul în care tu îl ataci cu tancuri, sau cu mașini de luptă ale infanteriei sau transportoare, care nu sunt atât de performante și cu un blindaj este învechit, el este conștient de la bun început că va avea pierderi mari și a atunci apare factorul de descurajare.

Așadar, lucrurile se joacă pe partea de înzestrare, dar și pe partea cealaltă, care înseamnă forțele de rezervă de care am vorbit. Mai există o componentă care poate fi dezvoltată și despre care am vorbit mai devreme – Forțele Teritoriale.

Polonezii le-au dezvoltat pe bază de voluntariat, iar în Ucraina au fost constituite chiar pe timpul invaziei. Ei au adoptat legea Forțelor Teritoriale în luna decembrie, au început selecția în ianuarie, iar în 24 februarie a început invazia, iar din datele deschise de la acest moment aveau 10.000 de luptători în forțele teritoriale, o cifră pe care o consider reală, comunicată de Ministerul Apărării de la Kiev. Atunci când se vorbea de cei peste 700.000 de luptători din toate structurile de forță ale Ucrainei, menționam aproape 100.000 în forțele teritoriale.

Avantajul Republicii Moldova este că are rezerviști. Ei pot fi dirijați spre unitățile care se înființează la război, dar și spre unitățile care s-ar îndrepta către unitățile de apărare teritorială.

Interoperabilitate cu trupele României

Cum vedeți interoperabilitatea dintre trupele române și cele ale RM? Știm că militarii moldoveni vin des în România pentru a se antrena. Cât de necesare sunt astfel de exerciții?

Aceste exerciții sunt necesare pentru că este vorba de un program de instrucție în comun. Noi nu avem obstacolul limbii. Mai mult decât atât, militarii români și cei moldoveni sunt buni vorbitori și de engleză. Pe de altă parte, au și echipamente asemănătoare, care au rămas în dotarea Forțelor României.

Deci putem face exerciții împreună. O bună parte din rezerviștii români din asociația pe care  o conduc participă și la exercițiile de instrucție. A fost un exercițiu de instrucție al batalionului de instrucție de la Botoșani la care au participat militari de la Academia Militară „Alexandru cel Bun”.

Ei au asistat la trageri cu obuzierul de 152 de mm. Pe de altă parte, noi avem în dotare și aruncătoare de 122 de mm și de 82 de mm, sisteme de armament de infanterie și armament greu de infanterie care sunt similare în cele mai multe cazuri. Și atunci, instrucția în comun este legată de proceduri, experiență și schimburi de experiență, astfel încât tipurile respective de armament să fie cât mai bine utilizate pe câmpul de luptă.

Este nevoie de asemenea colaborare, este absolut necesară pentru că se atinge reciproc un nivel superior de pregătire de ambele părți prin aceste activități în comun. Nu au nicidecum un alt scop. Mai este și o altă realitate, mulți lideri militari din Republica Moldova, chiar și cei din categoria juniorilor, au pregătire în România. Ei cunosc deja ce înseamnă armata României. Nu cunosc diferențe majore în afara a ceea ce înseamnă efectivele sau diverse categorii de echipamente, ci mai degrabă există foarte multe similitudini. Existând aceste similitudini putem spune că există interoperabilitate. Pe baza acestei interoperabilități instrucția în comun este benefică de ambele părți.

Domnule general, știm că există peste 1 milion de cetățeni români în acte în Republica Moldova. În același timp, România a pornit de mai mulți ani un program de înzestrare militară cu arme moderne în special din SUA. Faptul că România se înzestrează militar pune și Republica Moldova sub o umbrelă de securitate mai mare sau nu?

Foarte bună întrebare. Noi trebuie să privim problemele de securitate și apărare în context regional. Dincolo de ceea ce înseamnă apartenența sau neapartenența la NATO sau la UE, Uniunea Europeană are o intenție vizavi de o posibilă politică de apărare.

Se vorbește de o Europă a apărării și această problematică va fi din ce în ce mai prezentă în context european, nu neapărat în context NATO. Iar probleme legate de apărare, siguranță națională în context regional trebuie discutate. De ce? Pentru că în situații de criză, o problemă creată într-un stat influențează și statul vecin. Și până la urmă, problemele legate de apărare, descurajare militară, siguranță națională, toate acestea au o puternică componentă regională.

De exemplu, pentru că am comandat o brigadă multinațională în Turcia, cunosc foarte bine armata turcă și consider că România ar trebui să facă mai mult prin relațiile bilaterale, astfel încât Turcia să fie cât mai prezentă în contextul apărării NATO, dar și pe anumite criterii regionale. Spre exemplu, avem probleme la acordul cu privire la strâmtori [Convenția de la Montreux] și atunci prezența unei grupări NATO în Marea Neagră este o problemă foarte complexă. Dar sunt trei state riverane Mării Negre. Una este Turcia, care are o flotă navală foarte puternică, superioară Flotei Ruse la Marea Neagră. Și atunci cooperarea regională este extrem de bună.

Mai sunt situații ca între Belgia și Olanda. Aceste țări au ajuns la situația în care un stat execută reparațiile pentru corvete, iar celălalt stat pentru fregate.

Cooperarea pe plan regional are și un alt avantaj. Anumite capacități pe care tu nu le ai, pot fi suplinite de către cealaltă țară. Asta trebuie să o luăm în considerare în contextul unei alianțe. Dar revin asupra subiectului, și anume poziționarea Republicii Moldova ca stat candidat și viitor membru UE, alături de problematica apărării care se pune la nivelul UE. Și se va pune mai acut pentru că până acuma nu sunt niște rezultate deosebite, deși UE are într-un sistem al rotațiilor trupelor mai multe grupuri de luptă, acestea au fiind activate în foarte puține situații. Republica Moldova, în perspectivă, poate să dezvolte cooperarea cu România și pe problemele pe care le va dezvolta UE alături de apărarea și securitatea membrilor UE.

Sursa: Anticoruptie.md