Germania cere Statelor Unite să se implice în disputa dintre Berlin și Ankara

Astfel, în timpul vizitei sale la Washington, ministrul de externe german Sigmar Gabriel i-a cerut secretarului de stat american Rex Tillerson să-și folosească influența după ce Turcia a refuzat accesul unei delegații parlamentare germane la baza de la Incirlik, unde se află 268 de militari germani care participă la operațiunea coaliției internaționale de luptă împotriva grupării Statul Islamic.
Decizia de a bloca vizita delegației germane, care urma să sosească marți, a fost luată în parte ca răspuns la decizia Berlinului de a acorda azil politic unor militari turci după lovitura de stat eșuată din 15 iulie anul trecut din Turcia.
După refuzul Ankarei de a permite vizita delegației germane, Berlinul ia în considerare posibilitatea retragerii trupelor de la Incirlik și mutarea acestora în Iordania ca alternativă.