Europenii

Germania se gândeşte la vizele noastre şi la investiţiile lor

Aceasta este una dintre concluziile formulate la Seara parlamentară a Comitetului de Est al Economiei germane de la Berlin, la care a participat şi ministrul moldovean de Externe, Iurie Leancă. În cadrul discuţiilor au fost conturate disensiunile existente în Bundestang referitor la problematica liberalizării regimului de vize pentru statele din vecinătatea estică a UE. Leancă a solicitat politicienilor germani ca deciziile respective să fie luate în mod individual pentru fiecare stat membru al Parteneriatului Estic, în funcţie de realizarea condiţiilor necesare pentru liberalizarea regimului de vize. Ministrul a accentuat că RM depune şi va continua să depună efort maxim pentru îndeplinirea Planului de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize într-un spaţiu temporar cât mai restrâns.

Philipp Missfelder, responsabil pentru relaţiile externe al Fracţiunii creştin-democrate din Bundestag, şi-a anunţat decizia de a vizita RM în aprilie 2012, fiind însoţit de un impunător grup al oamenilor de afaceri germani, pentru a examina la faţa locului posibilităţile reale de investiţii directe în RM. Evenimentul a întrunit circa 170 de reprezentanţi la nivel înalt ale cercurilor politice şi economice din Germania, inclusiv 60 de deputaţi în Bundestag, ambasadori acreditaţi în Germania, reprezentanţi ai MAE-ului german, conducătorii celor mai importante companii germane precum Metro, KPMG, Thyssen Krupp, SAP, Nordsteam, Südzucker, Daimler, Baier, BASF, Volkswagen, Rewe, Air Berlin, TUI, Deutsche Bank, Commerzbank etc.

După Info-Prim Neo
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *