Actualitate

Gestionare defectuoasă a patrimoniului public la azilul din Cocieri și la Internatul Psihoneurologic din Bălți

În cadrul ședinței publice din 27 noiembrie, anul curent, Curtea de Conturi a examinat Raportul auditului situațiilor financiare la Centrul republican de reabilitare a invalizilor veteranilor muncii și războiului, din s. Cocieri, r-nul Dubăsari și la Internatul Psihoneurologic din mun. Bălți în anii 2016-2017.

Centrul din Cocieri prestează servicii socio-medicale pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități de la vârsta de 18 ani. Auditul public extern a arătat că administrația instituției nu a asigurat implementarea conformă a sistemului de management financiar și control pentru perioada auditată, de asemenea nu a elaborat și nu a aprobat politici contabile conform Normelor metodologice, privind evidența contabilă și raportarea financiară în sistemul bugetar. Circumstanțele menționate au determinat denaturări semnificative în acest sens, precum și gestionarea defectuoasă a patrimoniului public. Auditul nu a avut posibilitatea de a audita rapoartele financiare ale instituției pentru nouă luni ale anului 2017, astfel fiind verificate rapoartele pentru primul semestru.

Printre cele mai semnificative denaturări se relevă următoarele:

• lipsa procesului de control intern reglementat, conform și etapizat aferent achizițiilor publice a determinat contractarea și achiziționarea neconformă a bunurilor, cu determinarea câștigătorului în lipsa transparenței și prezentării documentelor obligatorii, ceea ce nu oferă credibilitate achizițiilor în sumă de 4673,4 mii lei și indică, la prezența indicilor de fraudă, suma de 31,0 mii lei;
• procesul defectuos al evidenței bunurilor achiziționate, al consumului și trecerii la cheltuieli a acestora a determinat admiterea cheltuielilor nejustificate cu indici de fraudă, suma de 391,0 mii lei;
• managementul entității nu a asigurat respectarea cadrului legal aferent retribuirii muncii, situație care a condiționat cheltuieli neregulamentare și nejustificate în sumă de 3098,6 mii lei;
• nerespectarea normelor legale, precum și lipsa unui control intern au cauzat denaturarea situațiilor financiare înregistrate și raportate de entitate pentru perioada anilor 2016-2017 (6 luni) cu suma de 16525,3 mii lei, ceea ce indică neînregistrarea în evidența contabilă a imobilelor (443,15 m2) și a terenului aferent construcțiilor (12,6932 ha);
• neajustarea valorii mijloacelor fixe și a duratei de funcționare, reieșind din investițiile la reconstrucția sau reparația capitală a acestora;
• inventarierile efectuate în perioada auditului au constatat lipsuri (7,0 mii) și surplusuri (6,8 mii lei), fapt care indică desfășurarea unor procese defectuoase în cadrul entității, ce influențează calitatea serviciilor prestate.

Constatările din Raportul de audit au servit drept temei pentru exprimarea opiniei contrare asupra situațiilor financiare raportate de către Centru, care nu oferă o imagine reală și fidelă a exercițiului bugetar 2016, precum și pentru formarea concluziilor asupra indicatorilor înregistrați și raportați în nouă luni ale anului 2017.

Valoarea denaturărilor la Internatul din Bălți constituie 4247,6 mii lei

Internatul Psihoneurologic din mun. Bălți activează în scopul asigurării protecției sociale a beneficiarilor, prin acordarea măsurilor de recuperare, menținere a capacităților și (re)integrare socială. Capacitatea instituției este de 550 de paturi. La momentul desfășurării misiunii de audit, în Internat se aflau 499 de persoane. Resursele financiare ale Internatului se constituie din alocații de la bugetul de stat, pensiile beneficiarilor, servicii și mijloace speciale. Astfel, pentru anii 2016 – 2017 (6 luni) din bugetul de stat a fost alocați 38.215,0 mii lei (inclusiv: în anul 2016 – 25.980,2 mii lei și în 2017 (6 luni) – 12.234,8 mii lei) pentru acordarea serviciilor de specialitate.

Și în acest caz, auditul a constatat că administrația instituției nu a asigurat implementarea conformă a managementului financiar și control, și nu a elaborat politici privind evidența contabilă. Printre cele mai semnificative neconformități și carențe depistate la Internatul din Bălți sunt următoarele:

• lipsa procesului de control intern reglementat, conform și etapizat aferent achizițiilor publice, a determinat contractarea și achiziționarea neconformă și utilizarea defectuoasă a mijloacelor financiare, ceea ce a determinat prezența unor indicatori de fraudă (411,1 mii lei);
• prezentarea denaturată a situațiilor patrimoniale a fost generată de nereflectarea integrală în evidenta contabilă a două construcții aflate în gestiunea Internatului (47,8 mii lei) și a două terenuri (2626,3 mii lei); neînregistrarea drepturilor patrimoniale asupra a 4 bunuri, care fac parte din patrimoniul public (119,2 mii lei) și a terenului (98,8 mii lei); deținerea dreptului de proprietate asupra bunurilor radiate din evidența contabilă (2628,2 mii lei);
• neîncasarea veniturilor din locațiunea spațiilor efectiv folosite de către doi operatori economici (12,9 mii lei), precum și nerecuperarea cheltuielilor de la energia electrică consumată de aceștia, care a fost achitată de Internat (480,0 mii lei);
• aplicarea neconformă a regulilor generale de organizare şi tinere a evidenței contabile prin necalcularea sau calcularea eronată a uzurii mijloacelor fixe (52,7 mil.lei);
• aplicarea incorectă a cadrului regulator aferent retribuirii muncii ce a determinat cheltuieli neconforme și nejustificate;
• denaturarea soldurilor datoriilor (59,0 mii lei), și a creanțelor 44,3 mii lei).

Valoarea denaturărilor cuantificate constituie 4247,6 mii lei, din care 3988,0 mii lei au fost remediate, valoarea denaturărilor neremediate constituind 259,2 mii lei, ceea ce denotă că managementul entității a întreprins măsuri de remediere a problemelor constatate și comunicate de audit.

Entitățile supuse auditului urmează să informeze Curtea de Conturi despre implementarea recomandărilor în termen de trei luni de la data publicării Hotărârilor Curții în Monitorul Oficial al R. Moldova.  

TIMPUL.MD


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *