Gherman Pântea, cel mai mistic dintre fruntașii basarabeni, s-a născut pe 13 mai 1894, în com. Zăicani, jud. Bălţi, și a decedat în anul 1967, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti. A fost primar de Chişinău în 1923, 1927–1928 și 1932, iar, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a ocupat postul de edil al orașului Odesa. Până mai ieri era imposibil să distingem clar ce anume în biografia sa este realitate și ce este legendă. Această mistificare s-a produs de la sine parcă, deoarece caracterul deosebit al lui Gherman Pântea a contribuit la profilarea unei imagini publice foarte contradictorii. Lipsa unei conduite tradiţionale a produs rupturi care i-au transformat biografia într-o suită de povestiri captivante, incredibile. Fire decisă, el se arunca deseori fără să ezite în gura pericolului. Iar de acolo unde mulţi nu riscau să descopere ceva util, el revenea cu laurii învingătorului.

Am cunoscut-o la București pe Mioara Pântea, nora lui Gherman Pântea, care mi-a pus la dispoziție o serie întreagă de acte și imagini. Am vizitat împreună cu ea mormântul lui de la Cimitirul Bellu și am ascultat istorii captivante, dar totuși dincolo de ele au stat documentele și memoriile lui Gherman Pântea. Subiective, ca orice amintiri, dar foarte prețioase, ca surse de informare asupra epocii.

Grupul de la Institutul de Istorie „N. Iorga”

În 1964, Nicolae Ceaușescu a acceptat ideea de a forma un grup de cercetare care să se ocupe de problema basarabeană. În el au fost cooptați protagoniștii Unirii, care mai erau în viață. Grupul era integrat în Institutul de Istorie „N. Iorga”, condus la acel moment de academicianul Andrei Oțetea. Acesta, fiind ardelean, s-a aflat în anii 1917-1918 la Chișinău și cunoștea evenimente nu din auzite.

În acest fel, Pan Halippa, Onisifor Ghibu, Gherman Pântea ș.a. au primit asemenea adeverințe:

„Bucureşti
2 decembrie 1965
B-dul Aviatorilor nr.1

Adeverinţa
Ca urmare la adeverinţa eliberată sub nr. 948 din 19 octombrie 1965, precizăm că tov. Gherman Pântea, domiciliat în Bucureşti, str. Argentina nr.9, lucrează, cu începere de la 1 octombrie 1964, la diferite probleme cu caracter istoric, în calitate de colaborator extern al acestui institut.
În prezent, tov. Pântea Gherman se ocupă cu chestiuni referitoare la mişcarea comunistă din Basarabia, în perioada 1918-1940, material care va servi la redactarea istoriei Partidului Comunist Român.
Director,
Acad. prof. A. Oţetea”
Mai târziu, pentru deținătorii adeverințelor, a fost întocmit și câte un proces-verbal:

„Proces-verbal încheiat la Institutul de Istorie al Academiei R.P.R., azi, 20 februarie 1965, între tov. Gherman Pântea şi acad. A. Oţetea, director al Institutului de Istorie al Academiei R.P.R., prin care am convenit următoarele:
Tov. Gherman Pântea predă Institutului de Istorie al Academiei Române următoarele acte:
– memoriile mele în legătură cu Basarabia, scrise în luna ianuarie şi februarie anul 1965;
– procesele-verbale originale ale Comitetului Central Ostăşesc Moldovenesc, al cărui preşedinte am fost, scrise în limba rusă;
– procesele-verbale ale Comitetului Central Ostăşesc Moldovenesc, traduse în româneşte;
– lucrarea mea „Unirea Basarabiei” compusă din două capitole. Primul capitol: „Rolul organizaţiilor militare moldoveneşti în actul unirii Basarabiei”, cu o prefaţă de savantul român Nicolae Iorga. Al doilea capitol: „Două decenii de la autonomia Basarabiei”, scrise de mine în anul 1937.
Tov. director A. Oţetea e autorizat să predea aceste acte autorităţilor noastre în drept.
Acest proces-verbal s-a încheiat şi semnat de noi, în două exemplare, dintre care unul va fi predat tovarăşului Gherman Pântea, iar al doilea va rămâne tovarăşului academician Andrei Oţetea.”

Pântea despre întâlnirea sa cu Lenin

Așa cum era stipulat în actele citate mai sus, Gherman Pântea și-a scris amintirile. O scurtă istorie a Basarabiei se conţine şi-n aceste memorii, deşi pe alocuri faptele relatate ating dimensiunea mitului şi sunt greu de verificat:

„Memoriile mele în legătură cu Basarabia
La 15 mai 1964 am împlinit vârsta de 70 de ani. Sunt un om bătrân în adevăratul înţeles al cuvântului. Dar aceasta nu mă împiedică, ca atunci când ruşii formează Republica S.S. Moldovenească, pe pământul românesc dintre Prut şi Nistru, şi păstrează statuia lui Ştefan cel Mare, ridicată de moldovenii din Basarabia în anul 1928, în grădina publică din Chişinău, când marele conducător al poporului chinez Mao Zedong declară unor socialişti japonezi în luna august 1964, că ruşii şi-au însuşit pe nedrept o mare parte din teritoriul României, evident vizând Basarabia, când însăşi Carl Marx, părintele comunismului, declară că, prin tratatul de la Bucureşti din 28 mai 1812, turcii au cedat Basarabia, care făcea parte din Moldova, ruşilor, fără să aibă acest drept, repet, aceasta nu mă poate împiedica, ba din contră, mă obligă să contribui şi eu cu amintirile mele la clarificarea unor momente istorice din viaţa Basarabiei după anul 1917, evenimente la care am fost autor principal, fie martor ocular.

Marea revoluţie rusă din februarie 1917 a deschis porţile pentru toate naţionalităţile, care locuiau acest mare imperiu, dându-le posibilitatea să lupte pentru libertatea lor naţională şi socială. Naţiunile au început să se mişte şi să se organizeze, pentru a-şi recăpăta libertăţile şi drepturile încălcate şi încătuşate de regimul despotic ţarist vreme îndelungată. Ele au început lupta pentru autodeterminare. Mişcări cu caracter naţional şi social au luat fiinţă în Ucraina, Polonia, Finlanda etc. Moldovenii mai apăsaţi de regimul ţarist se mişcau mai timid. Februarie 1917, fiind în toiul Primului Război Mondial, floarea moldovenilor din Basarabia era în armată, pe fronturi. Moldovenii nu erau dezertori, ei erau luptători. Văzând însă, că ucrainenii, polonezii, şi alte naţiuni au început a se organiza şi a agita în armată chestiunea naţională şi socială, formând comitete naţionale, moldovenii, urmând exemplul acestor naţiuni luptătoare, au început şi ei a se organiza în comitete naţionale, pe toate fronturile, afişând şi agitând şi ei un program de revendicări naţionale şi sociale.

S-au format comitete naţionale, mai însemnate la Odesa, Novo-Gheorghievsc, Petrograd, Kiev, iar pe frontul român la Iaşi, Roman, Bârlad etc.
Comitetele militare moldoveneşti, de pe toate fronturile, luptau pentru autodeterminarea Basarabiei în cadrul revoluţiei ruseşti, dar neajunsul mare al acestei lupte, al acestei mişcări era că lupta se dădea în afara graniţelor Basarabiei. Basarabia revoluţionară o stăpâneau oameni, care nu aveau nimic comun cu moldovenii lui Ştefan cel Mare. În marea majoritate a lor erau dezertori din armata rusă de pe frontul român. În faţa acestei situaţii grave, Comitetul militar moldovenesc de la Roman din armata nouă rusă, de sub preşedinţia subsemnatului, a luat iniţiativa organizării unui comitet central ostăşesc moldovenesc în capitala Basarabiei – Chişinău. Acest comitet era compus din reprezentanţi ai tuturor comitetelor moldoveneşti din întreaga Rusie, fie ele de pe front, fie în afara frontului.

Comitetul central ostăşesc moldovenesc a luat fiinţă la 23 iulie 1917, alegând ca preşedinte în unanimitate pe subsemnatul. Din acest moment, comitetul central ostăşesc moldovenesc a devenit forţa conducătoare a provinciei moldoveneşti dintre Prut şi Nistru. La începutul lunii octombrie 1917 eram la Petrograd pentru a obţine de la primul ministru Kerenski aprobarea pentru congresul militar moldovenesc de la 20 octombrie 1917, congres pe care prin delegaţii noştri Păscăluţă Ion şi Ştefan Holban, îl cerusem de la Moghilău. Marele Cartier a spus că aprobă congresul, dar ne-a minţit şi a comunicat la toate unităţile de pe front, că congresul nu este aprobat. Vasile Tantu, conducătorul comitetului moldovenesc din Iaşi, ne-a adus ordinul cu interzicerea congresului, pe care l-a obţinut la comandamentul rus de pe frontul român cu sediul la Iaşi.

În faţa acestei situaţii eu am hotărât să plec personal imediat la Petrograd pentru a cere aprobarea congresului de la primul ministru Kerenski. Ajuns acolo, am găsit la sediul comitetului moldovenesc pe soldaţii Dimitrie Topciu şi Artenie Vasile, şi i-am rugat să meargă cu mine la Kerenski care locuia în acel moment în palatul de iarnă al fostului ţar.

Kerenski mă cunoştea personal, din luna septembrie 1917, când m-am prezentat în calitatea mea de preşedinte al comitetului central ostăşesc, moldovenesc, cu o delegaţie, la Marele Cartier General, la Moghilev, unde i-am cerut aprobarea pentru formarea unităţilor militare moldoveneşti, aprobare pe care am şi primit-o. Kerenski ne-a primit în biblioteca fostului ţar, foarte enervat şi arogant, spunând că acum, când bolşevicii ameninţă ţara cu anarhia, el nu aprobă nici un fel de congres. Am plecat de la el foarte amărâţi. Atunci Topciu spune că ar fi bine să ne prezentăm şi lui Lenin pe care el îl cunoaşte personal din Rusia. Am plecat la palatul fostei balerine Kseşinskaia, unde Lenin locuia, după venirea lui în aprilie 1917, din Elveţia.

Ne-a primit un prieten bun de al lui Lenin şi anume Bronici-Bruevici. I-am spus lui Bronci-Bruevici, că am dori să vorbim cu tov. Lenin şi să-i cerem un sfat în numele naţiunii moldoveneşti din Basarabia, care a fost persecutată în mod special de regimul ţarist, şi continuă să fie persecutată şi astăzi de actualul regim democrat. Domnul Bronci-Bruevici ne-a spus că tov. Lenin nu este în palat, dar să venim mâine la ora 12 şi că el va face totul să-l putem vedea. A doua zi venind la domnul Bronci-Bruevici, domnia sa ne-a luat într-o maşină şi ne-a dus la o casă particulară, unde Lenin ne-a primit foarte prietenos într-o cameră de la intrare. Eu i-am explicat că dorim să facem un congres militar moldovenesc, unde să discutăm şi să hotărâm soarta a 3 milioane de moldoveni din Basarabia şi că primul ministru Kerenski ne-a refuzat aprobarea pentru ţinerea acestui congres. Vă rugăm, tov. Lenin, dvs. să ne spuneţi, să ne sfătuiţi, ce să facem noi în cazul acesta.

„Am mulţumit din toată inima marelui bărbat de stat…”

Răspunsul lui Lenin a venit imediat şi categoric. Lenin ne-a spus: „Partidul comunist susţine cu toată tăria autodeterminarea tuturor naţiunilor din fostul imperiu ţarist. Aceste naţiuni au dreptul, după părerea noastră, la autonomie şi independenţă, mergând chiar la despărţirea de statul nostru, dacă interesele lor naţionale cer acest lucru. Voi aţi greşit ducându-vă la Kerenski, căci acest avocăţel mărunt şi guraliv, care a pus mâna pe putere peste capetele maselor şi care doarme în patul fostului ţar rus, este ocupat numai de gloria lui, şi nu de a naţiunilor oropsite. Sfatul meu pentru voi este să vă convocaţi congresul în mod revoluţionar, samovolnic şi să vă hotărâţi soarta voastră, după cum vor dori ostaşii moldoveni veniţi de pe fronturi, care prin suferinţe groaznice au căpătat acum mare experienţă şi curaj. Voi trebuie să vă smulgeţi drepturile voastre cu forţa şi să nu le cerşiţi de la un aventurier, pe care popoarele îl vor goni în curând de unde este, pentru totdeauna.”

Această convorbire cu Lenin am avut-o la începutul lunii octombrie, adică peste vreo 20 de zile de la această convorbire, într-adevăr masele l-au gonit pe Kerenski, după cum ne spusese în audienţă marele conducător de mai târziu al poporului sovietic. Am mulţumit din toată inima marelui bărbat de stat pentru sfatul pe care ni l-a dat şi imediat am plecat la Chişinău. Venind la Chişinău, am pus în practică sfatul marelui bărbat de stat Lenin. După 10 ore de discuţie, comitetul central Ostăşesc Moldovenesc se hotărăşte la un act eroic şi anume: convocarea congresului pe cale revoluţionară, samovolnic, iar subsemnatul, ca preşedinte al comitetului central Ostăşesc Moldovenesc am fost însărcinat de comitet să trimit următoarea telegramă fictivă pe toate fronturile: „Comandanţilor de armată, de corp de armată şi de divizii. Pe baza autorizaţiunii comandamentului suprem (generalisim) şi a primului-ministru Kerenski cu Nr. 378,764, s-a aprobat adunarea militarilor moldoveni pentru data de 20 octombrie 1917 în oraşul Chişinău, dispoziţiunea dvs. pentru delegarea a câte doi soldaţi şi un ofiţer de la fiecare companie de moldoveni, prevăzându-i în acelaşi timp cu delegaţiile respective şi plata diurnei pe 10 zile. Preşedintele Comitetului Central executiv Moldovenesc Sublt. Gherman Pântea, secretar voluntarul Maleavin.”

Telegrama fictivă a adunat peste 700 de delegați

De audienţa la Lenin eu nu am pomenit nimic în Comitetul Central, pentru a nu ne agrava situaţia, căci Lenin în acel moment era urmărit de guvernul Kerenski pentru a fi arestat. Telegrama a avut efectul dorit. La 20 octombrie 1917 s-au adunat la Chişinău peste 700 de delegaţi, reprezentând peste 250.000 de ostaşi moldoveni de pe toate fronturile. Kerenski, în timpul congresului a dat ordin ca eu să fiu arestat şi expediat la Marele Cartier General pentru telegrama fictivă. Dar Congresul nostru, fiind în toiul dezbaterilor, la 25 octombrie 1917, Lenin cu partidul lui a pus mâna pe putere.

Kerenski, după mai multe peripeţii, a fugit în America, iar eu am scăpat de răzbunarea lui ticăloasă. Congresul a durat 7 zile şi anume de la 20 până la 27 octombrie 1917. Delegaţii de la Congres erau în majoritatea lor ţărani săraci, cu maximum 5 hectare de pământ, iar o parte din ei erau CFR-işti şi foşti argaţi de la foştii moşieri, adică fruntea poporului muncitor, care desigur avea tot dreptul şi autoritatea de a vorbi şi hotărî în numele moldovenilor din Basarabia.”

Anterior, Gherman Pântea publicase fragmente din aceste memorii documentate în cele două cărți pe care le-a editat: Rolul organizaţiilor militare moldoveneşti în actul unirii Basarabiei (Chişinău, 1932) și Unirea Basarabiei (Odesa, 1943). Martorii oculari ai istoricelor evenimente n-au pus la îndoială mărturisirile sale. Abia în anii 2000 istoricul Eugen Holban a demonstrat că și a doua delegație condusă de Ștefan Holban a avut un rol decisiv în convocarea Congresului Militarilor Moldoveni.

(Continuare în numărul viitor)