Actualitate

Gligor, anticipează o nouă criză a gazelor și îl acuză pe Vadim Ceban, Andrei Spînu și ANRE de incompetență

„Scumpirea gazelor pe bursele europene a majorat considerabil preţul gazelor pentru Republica Moldova. În luna decembrie S.A. ”MoldovaGaz” a importat gaze la preţul de 550 dolari, iar pentru ianuarie preţul estimativ constituie 647 dolari. În pofida acestui fapt, tariful pentru consumatorii finali este calculat la preţ de doar 430 dolari şi nu acoperă cheltuielile efective”, este arătat într-un comunicat al Partidului Schimbării.

În aceste condiții, reieşind din consumul mediu lunar de aproximativ 180 mil. m3 de gaze în perioada de iarnă, pe motiv de neajustare a tarifului la prețurile reale de către ANRE, întreprinderea „MoldovaGaz” ar putea acumula până la finele lunii ianuarie o datorie de cel puțin 60 de milioane de dolari, doar pentru decembrie și ianuarie, susțin reprezentanții formațiunii, transmite jurnal.md.

„Situaţia este agravată de faptul că majorarea tarifelor la gaz, operată în luna noiembrie, a provocat dublarea preţului energiei produse de CET-uri. Drept rezultat, cheltuielile furnizorilor de energie s-au majorat cu circa 20%, pe când tariful final nu a fost revizuit. Din această cauză, furnizorii de energie acumulează datorii faţă de CET-uri, care la rândul lor nu vor putea achita consumul de gaze către ”Moldovagaz” S.A., astfel fiind majorate și mai mult datoriile la gaze. În aceste condiţii, există riscul ca Moldovagaz nu va incasa suficienți bani și nu va dispune de mijloace suficiente pentru a achita la timp consumul de gaze”, susține Ștefan Gligor.

Potrivit condiţiilor contractuale, dacă până la 20 ianuarie 2022 Moldovagaz nu va achita gazele consumate (50% pentru consumul din decembrie şi avans 50% pentru ianuarie), Gazprom ar putea întrerupe livrarea gazelor.

„Partidul Schimbării este extrem de îngrijorat de inacțiunea și incompentența Ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, inacțiunea și incompetența Directorului general S.A. "MoldovaGaz", Vadim Ceban și servilismul Agenției pentru Reglementare în Energetică în contextul eventualei agravări a crizei energetice pe motiv de neajustare a tarifului, acumularea datoriilor și crearea riscului de deconectare a gazelor de către Gazprom.

Mai mult, folosindu-se de lipsa de transparență, incompetența și proasta administrare a crizei de către cei enumerați mai sus, unii actori politici și agenți de influență a Federației Ruse lansează mesaje de destabilizare şi îndeamnă la proteste, în dorinţa de a crește nemulţumirea și de a specula acest fapt în interes politic îngust”, mai este arătat în reacția formațiunii.

Ca rezultat, partidul acestuia solicită conducerii Moldovagaz să comunice ce fonduri a acumulat pentru plata gazelor în luna noiembrie și decembrie și care este suma datoriilor acumulate din diferența tarifară față de Gazprom în luna decembrie Totodată formațiunea solicită Guvernului să anunțe acțiunile pe care urmează să le întreprindă pentru administrarea crizei energetice.

„Guvernul trebuie să acționeze în anticiparea eventualei crize, să elaboreze un pachet de măsuri în domeniul energetic împreună cu societatea civilă și partidele de opoziție. Partidul Schimbării își exprimă ferma convingere că în cazul necesității introducerii repetate a stării de urgență sau finanțării consumului curent al gazelor din contul bugetului public național, Guvernul are obligația de a taxa gestionarea defectuoasă a crizei energetice prin demiterea vice-premierului (i)responsabil Andrei Spânu, și adresarea solicitării de demitere a directorului general a S.A. ”MoldovaGaz” către Consiliul de observatori a societății”, este redat în comunicat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.