Într-o parte a spectrului sunt cei care văd în graffiti un nou mod de exprimare artistică, o formă individuală de comunicare a unor mesaje sociale, politice sau culturale a celor care nu au puterea și ocazia de a-și manifesta personalitatea într-o manieră oficială. În acest caz, graffiti-urile sunt, de altfel, și o modalitate de a da culoare zonelor părăsite, neîngrijite ale orașului.

La cealaltă extremă, se află persoanele care consideră graffiti-urile un semn nedorit de anarhie, lipsă de respect față de proprietatea privată sau publică, ba uneori o infracțiune, și nicidecum artă. Astfel, pentru ei, creatorii acelor „zgârieturi, mâzgăleli și mesaje obraznice” nu sunt decât niște copii care n-au cei șapte ani de-acasă.

Concurența între calitate și nume

De obicei, graffitiștii nu se cunosc personal, deoarece cartea de vizită este creația lor, mereu semnată. În caz că un graffiti nu a fost pe placul unui concurent, el își va permite să-l acopere cu ceva nou. Chiar dacă concurența dintre ei este acerbă, „desenele cele mai puternice au reușit mereu să supraviețuiască, întrucât graffitiștii știu să aprecieze ceva de calitate”, explică un practicant al acestui gen grafic, cu pseudonimul Decont, care are această pasiune de la 13 ani.

Părerile despre graffiti se împart chiar între creatorii acestuia. „Faci graffiti atunci când ai obsesia de a-ți vedea numele peste tot sau cu intenție de artă. Deși regret, am fost și eu unul din cei care își scria numele pe toți pereții, dar eram mic și nu conștientizam multe lucruri. Am început să „bombez” pereții cu tag-uri (inscripție a pseudonimului) și desene în prostie, dar cu trecerea timpului, am început să fac graffiti ce conțineau mesaj, culoare, am găsit și locurile potrivite care-mi ofereau timpul necesar pentru a realiza desenul”, povestește Decont.

Graffiti – promotor de mesaje

Dacă în ce privește calitatea desenului, aceasta este ușor de apreciat, atunci mesajul graffiti-urilor poate stârni dezaprobare, nu doar în rândurile trecătorilor, ci și în rândurile „concurenței”.

„Sunt niște versuri care reprezintă foarte bine atitudinea trecătorilor față de graffiti: „Ne-am obișnuit să vedem totul alb-negru și ne temem de culori”, iar mie-mi place să cred că atunci când culorile sunt alese bine, trecătorii n-au cum să treacă indiferenți și nemulțumiți”, opinează un alt graffitist, Aleatorik. „Dacă scrii „Basarabia – pământ românesc”, cuiva oricum nu-i va plăcea, chiar dacă e făcut frumos, chiar dacă mesajul e transmis în armonie cu culorile, și ulterior graffiti-urile vor dispărea”, afirmă Decont.

Aleatorik, care a realizat câteva picturi murale și la comandă, în curți private și cluburi, povestește despre un „coleg de breaslă”, cu pseudonimul Elvis, care face stenciluri (șabloane) de dimensiuni reduse, dar cu mesaje puternice. „Fiind incognito, poate crea încontinuu fără a fi deranjat de întrebări, fără a trebui să explice ce a vrut să transmită. Uneori e bine să lași loc pentru interpretări”, consideră Aleatorik.

Graffiti în ilegalitate – avantaj sau dezavantaj?

Autoritățile publice și cele private suportă cheltuieli semnificative pentru a curăța graffiti-urile de pe pereți. Cu toate acestea, majoritatea reprezentanților acestui mod grafic de exprimare folosesc pereții distruși și neîngrijiți ai Chișinăului ca pe un „Perete al Democrației” din Beijing. „Nu cred că ai reuși să faci o revoluție prin graffiti, dar să faci cunoscute unele probleme ai putea. Mai mult, în momentul de față toate căile de mediatizare și informare sunt foarte scumpe și dacă chiar ai ce spune, graffiti-urile sunt o soluție”, afirmă Aleatorik.

Conform Codului Civil al RM, vandalismul se pedepseşte cu amendă sau privare de libertate, în funcție de gravitatea pagubei aduse edificiului respectiv. „E bine că e ilegal, acesta fiind motivul existenței de durată a respectivei arte. Noi ne mândrim cu faptul că putem fi împotriva sistemului. Eu, însă, nu consider că locuințele oamenilor trebuie să sufere din cauza luptei noastre”, explică Decont.

În unele orașe, pentru a reduce vandalismul, au fost desemnate ziduri sau zone exclusiv pentru utilizarea de către artiștii de graffiti. Astfel, ei au fost încurajați să creeze nestingheriți o artă deosebită, fără frica de a fi prinși sau arestați pentru vandalism sau încălcarea proprietății private.

„Experiența vine din cărți”

Graffiti-urile, ca parte a culturii hip-hop, se învață „în stradă”, iar atâta timp cât nu este o școală care să învețe arta graffiti-urilor, promotorii lor acționează și creează după reguli nescrise.

Procesul de creare a unui stencil sau a unui desen sunt diferite, dar la fel de complicate. „La început ai spray-ul și te scapi la toți pereții și crezi eronat că așa acumulezi experiență, însă unicul lucru pe care-l deprinzi este să controlezi spray-ul. Experiența vine din cărți, din ele înveți să transmiți mesajul, apoi trebuie să te înveți să desenezi, să faci grafică, să combini culorile. Dacă ar fi fost o școală de graffiti, ai învăța această artă acolo și ai sări peste etapa de a mâzgăli peste tot și ai trece direct la produsul final. În același timp, partea bună în absența unei astfel de școli este faptul că ești impus să-ți creezi propriul stil, fără influența cuiva”, explică Decont.

„În societatea noastră puține lucruri frumoase sunt oferite fără a cere ceva în schimb. Astfel, ideea graffiti-ului este de a atrage atenția trecătorului față de un anumit mesaj, care să fie înțeles de oricine”, consideră Aleatorik.

Graffiti este predispus la diferite presiuni sociale din partea formelor de artă recunoscute prin popularitate, deoarece apare pe toate suprafețele accesibile, care nu sunt proprietatea celui care face graffiti. Presiunea, însă, indiferent din care parte vine, întărește poziția graffitiștilor și îi motivează să creeze în continuare.

Conform Codului Civil al RM, vandalismul, adică pângărirea edificiilor sau a altor încăperi, precum şi nimicirea bunurilor în transportul public sau în alte locuri publice, se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 500 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 200 de ore, sau cu arest de până la șase luni, sau cu închisoare de până la trei ani. Aceeaşi acţiune săvârşită în repetate rânduri ori de două sau mai multe persoane se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 700 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la doi la cinci ani.