Noua politică de coeziune 2014-2020 dezvoltă instrumente pentru a reduce discrepanțele dintre statele membre, în special cele de gestionare și impact. Cu toate că ȋn ultimii ani tema simplificării administrative a fost printre subiectele preferate de discuţie, complexitatea politicii de coeziune poate creşte simţitor odată cu noile măsuri. Articolul de faţă face o scurtă radiografie a acestor reforme şi evaluează potenţialele consecinţe pe care le pot avea asupra statelor membre UE.
Decizie şi alocări
La sfârşitul lunii noiembrie, Parlamentul European a votat noul pachet legislativ privind politica de coeziune. La nivel european, 325 de miliarde vor fi distribuite ȋntre statele membre UE pentru următorii şapte ani (2014-2020). Negocierile pentru noul pachet de coeziune au durat mai bine de doi ani și au fost extrem de dificile, având ȋn vedere contextul crizei, precum şi ȋncleştarea instituţională, din ce ȋn ce mai evidentă dintre Consiliul UE (nivelul statelor membre) pe de o parte, şi Comisia şi Parlamentul (nivelul european) pe de altă parte. Cu toate acestea, compromisurile făcute ȋn urma negocierilor transformă politica de coeziune ȋn cea mai bine dotată politică a UE din punct de vedere financiar.
În termeni de alocare, similar cu perioada curentă, Polonia va fi principalul beneficiar al acestor fonduri, fiind eligibilă ȋn a accesa şi a cheltui 72 de miliarde EUR. La o distanţă considerabilă, Italia, Spania şi România (21.8 miliarde EUR) sunt eligible la o contribuţie substanţială, urmate ȋndeaproape de Cehia, Ungaria şi Portugalia.
Reformele şi implicaţiile asupra statelor membre
I. Concentrarea tematică şi strategică a fondurilor – acest prim set de măsuri vizează direcţia şi tipul de investiţii pentru care aceste fonduri vor putea fi alocate. Scade numărul de domenii eligibile pentru finanţare, iar Comisia ȋncurajează statele să se limiteze la un număr redus de aspecte tematice. De exemplu, o bună parte a Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR) va fi canalizată exclusiv spre patru domenii: inovare şi cercetare, agenda digitală, sprijin pentru IMM-uri şi eficienţă energetică. Cea mai mare parte din Fondul Social European (FSE) va fi ȋndreptată spre educaţie şi instruire, incluziune socială şi spre ameliorarea administraţiilor publice. În termeni de cooperare transfrontalieră, proiecte generate pe baza strategiei pentru regiunea Dunării vor fi ȋn sfârşit eligible pentru finanţare din 2014.
Statele membre sunt nevoite să gândească mult mai mult cum anume să investească aceste fonduri. Multe state, inclusiv România, au ȋntâmpinat deseori probleme ȋn a conecta obiectivele europene cu cele naţionale şi locale şi ȋn a traduce aceste obiective ȋn strategii concrete, funcţionale şi aplicabile. De exemplu, de multe ori, au fost create drumuri la nivel naţional sau local, care nu pot fi conectate cu coridoarele europene de transport. Acest lucru se datorează printre altele şi percepţiei eronate conform căreia fondurile structurale sunt un câştig al statelor şi că pot fi folosite de acestea după bunul plac. Pentru multe statele din Europa Centrală şi de Est, fondurile nu reprezintă instrumente adiţionale care să completeze finanţarea şi strategia naţională dintr-un anumit domeniu. Din contră,fondurile structurale au devenit principala sursă de investiţii la nivel naţional. Prin reducerea ariilor tematice, instituţiile europene speră să sporească impactul fondurilor şi de a readuce ȋn luminăsemnificaţia cuvântului structural din fonduri structurale.
Cu toate acesta, dimensiunea strategică şi de impact a fondurilor rămâne ȋncă una din principalele probleme. Rămâne de văzut ȋn ce măsură statele vor fi capabile să surprindă această chestiune ȋn „Acordurile de Parteneriat” care vor fi semnate ȋn curând de Comisie cu fiecare stat ȋn parte. Aceste documente-cadru vor fi cruciale ȋn definirea acestor obiective de dezvoltare naţională. Multe studiidovedesc ȋnsă că strategiile „pe hârtie” nu corespund cu realitatea procesului şi cu multitudinea de factori care ȋl afectează.
II. Condiţionalităţi ex-ante şi obiective măsurabile – pentru noua perioadă (2014-2020), ȋnainte de implementarea fondurilor o serie de condiţionalităţi (ex-ante) vor fi verificate pentru fiecare stat membru ȋn parte, ca de exemplu anumite reforme economice, strategii pentru prevenirea abandonului şcolar sau un sistem funcţional de achiziţii publice. Pentru a accesa fondurile structurale, statele membre vor fi nevoite să elaboreze strategii integrate, de „specializare inteligentă” care să ţină cont de specificul şi nevoile fiecărei regiuni. Totodată, statele vor trebui să anunţe din timp care sunt obiectivele lor pe fiecare program operaţional şi prin ce indicatori vor fi acestea măsurate. Se speră astfel că transparenţa şi responsabilitatea autorităţilor va creşte ȋn ceea ce priveşte cheltuirea fondurilor.
Condiţionalităţile ex-ante au fost create pentru a se asigura că fondurile vor fi folosite pentru investiţii coerente şi durabile. Fondurile nu vor putea fi folosite, de exemplu, pentru a finanţa dotarea unui spital cu aparatură medicală modernă, dacă există riscul ca peste câteva luni acesta să fie ȋnchis. Prin urmare, există nevoia unei coerenţe ȋntre strategia europeană şi politicile naţionale din domeniul sănătăţii. Mai mult, condiţionalităţile urmăresc crearea unui mediu funcţional pentru cheltuirea fondurilor. De exemplu, sistemele de achiziţii publice au constituit unul din principalele impedimente naţionale şi locale ȋn alocarea şi gestionarea fondurilor. Crearea unor sisteme de achiziţie funcţionale şi imparţiale va fi o primă condiţie pentru obţinerea fondurilor, o sarcină extrem de dificilă pentru unele state membre. Deşi bine intenţionate şi ȋn acord cu menținerea unor standarde de calitate, condiţionalităţile ar putea spori povara administrativă din spatele ȋntregului proces.
III. Coordonare, uniformizare şi simplificare – noile regulamente doresc implementarea unorinstrumente care să uşureze viaţa autorităţilor de execuţie şi a beneficiarilor: condiţii de eligibilitate mai clare, folosirea sistemelor IT şi a aplicaţiilor electronice („e-cohesion”), simplificarea raportării şi a verificărilor de audit.
Totuși, pot apărea discrepanţe puternice legate de modul ȋn care noile principii vor fi aplicate de fiecare stat ȋn parte. Nu de puţine ori, cele mai multe deficienţe au venit de la acest nivel. Selecţia proiectelor, lipsa unui sistem coerent de gestionare a aplicaţiilor, nefolosirea unor sisteme electronice, lipsa unor standarde de monitorizare şi problemele ȋntâlnite ȋn urma controalelor de audit au contribuit la proasta gestionare a acestor fonduri şi au dus adesea la fraude şi fapte de corupţie. Există riscul real ca aceste măsuri să nu poată fi implementate ȋn unele state membre şi ca un proces care urmăreşte simplificarea procedurilor să ducă la noi blocaje.
Capacitatea administrativă contraatacă
Comisia a ȋnceput să pună din ce ȋn ce mai mult accentul pe capacitatea de absorbţie şi capacitatea administrativă a statelor membre ȋn a gestiona proiectele cu finanţare nerambursabilă. Începând cu 2014 se va acorda o atenţie sporită acesteia, prin creşterea fondurilor destinate programelor de asistenţă tehnică. Totodată, noile regulamente vor acorda Comisiei posibilitatea de a interveni prin diferite metode la nivel naţional, ȋn cazuri de forţă majoră şi de proastă gestionare a fondurilor.
Astăzi, există diferenţe majore ȋntre capacităţile unor state, ȋn special ȋn Europa centrală şi de est, ȋn termen de gestionare a acestor fonduri. Statele baltice şi Polonia sunt printre singurele excepţii. Oipoteză generalizată susţine ȋnsă că pentru a fi funcţională această capacitate trebuie corelată cu principiile „bunei guvernări”. Astfel, cu cât un stat are parte de o guvernare eficientă, responsabilă şi transparentă cu atât performanţa acestuia ȋn gestionarea fondurilor creşte. Reformele enumerate mai sus vor fi necesare, ȋnsă nu suficiente pentru a asigura eficienţa folosirii fondurilor. Chestiunea capacităţii de absorbţie va fi deci esenţială pentru eficienţa utilizării fondurilor.
Datorită volumului semnificativ pe care ȋl reprezintă raportat la produsul intern brut al unei ţări, fondurile structurale au astăzi o dimensiune din ce ȋn ce mai politică. De multe ori interferenţele politice au afectat stabilitatea sistemului de gestionare a fondurilor. Capacitatea administrativă a unei ţări nu poate ȋnsă funcţiona fără asumarea unei responsabilităţi politice din partea guvernanţilor. Paradoxal ȋnsă, această responsabilitate a fost echivalată de multe ori prin intervenţii politice ȋn structurile care gestionează aceste fonduri.
Există totodată diferenţe uriaşe ȋntre nivelul (european, naţional şi local) de expertiză a persoanelor implicate ȋn proces. Astfel, noile măsuri de reformă trebuie implementate luându-se ȋn calcul aceste asimetrii. Experienţele anterioare, surprinse şi la atelierul Eurosfat pe fonduri structurale, arată că administratorii şi beneficiarii fondurilor vor avea nevoie de mult mai multă informaţie, instruire şi bună voinţă pentru a ȋnsuşi noile schimbări. Numai astfel se va minimiza proasta gestionare, fraudarea şi irosirea fondurilor publice europene.
Articol aparut pe site-ul Europuls
Europuls este o organizaţie ce are scopul de a promova procesul de integrare europeană în România dar şi de a contribui la dezvoltarea unui spaţiu public european. Europuls urmăreşte să încurajeze dezbaterile publice pe teme europene prin articole și studii, precum și prin organizarea de dezbateri și conferinţe, fiind inițiatorul şi principalul organizator al Eurosfat (www.eurosfat.eu), cel mai important forum anual din România dedicat dezbaterilor pe teme europene. Mai multe detalii pe www.europuls.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
