Greceanîi își încalcă promisiunile. Angajații Stației de Irigare Briceni nu-și vor primi degrabă salariile pentru anul 2019
Cei 72 de angajați ai Întreprinderii de Stat „Stația de Irigare Briceni” încă nu și-au primit salariile pentru ultimul an, chiar dacă președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a promis că va rezolva această problemă în scurt timp.
TIMPUL a încercat să afle motivele din care acești oameni nu sunt remunerați vreme de un an, în timp ce președintele Dodon cere Guvernului să risipească milioane de lei pentru o nouă reparație a Complexului „Eternitate”. Angajații susțin că administrația întreprinderii risipește ilegal banii, iar deputații Inga Grigoriu și Alexandru Slusari afirmă că o parte din vină aparține Agenției Proprietăți Publice (APP), în gestiunea căreia se află Stația de Irigare Briceni. La rândul său, Nicolae Oberșt, directorul interimar al întreprinderii, explică criza financiară prin lipsa de sprijin din partea statului și condițiile meteo. În afară de aceasta, deși Greceanîi a acuzat Guvernul Sandu că nu a făcut nimic în această privință, anume fostul executiv a reușit să achite restanțele la salarii la această întreprindere pentru anul 2018.
Inga Grigoriu, deputată PPDA, s-a ocupat de acest caz de la începutul anului 2019. Potrivit ei, Stația de Irigare din Briceni este funcțională, lucrătorii de acolo își fac conștiincios munca, însă „ceva se întâmplă la nivel administrativ”. Grigoriu susține că a solicitat în repetate rânduri efectuarea unei inspecții financiare la întreprindere, pentru a înțelege unde dispar banii, însă intenția sa i-ar fi nemulțumit pe unii funcționari de la Edineț și, prin urmare, controlul nu a avut loc.
„Ceva se întâmplă la nivel administrativ”
„Întreprinderea are activitate sezonieră, când este nevoie de a iriga culturile agenților economici. În cealaltă parte a timpului, tot angajații au anumite funcții. Am fost la Briceni și am văzut pentru că toți își fac munca onest. Altceva se întâmplă la nivelul administrației. Așa cum o parte din angajați invocă fraude și delapidări, am solicitat de nenumărate ori să fie efectuate inspecții financiare la întreprindere, dar, din păcate, nu s-a întreprins nimic”, afirmă parlamentara.
Aceeași sursă menționează că, în vara anului 2019, Guvernul Sandu a atras atenția la neregulile care se petreceau la Stația de Irigare Briceni și a achitat restanțele la salarii pentru trei luni ale anului 2018. După instaurarea Guvernului Chicu, adaugă Grigoriu, lucrurile au fost lăsate iarăși baltă. Oricum, deputata speră că guvernarea PSRM va ține cont de promisiunile pe care le-a făcut.
„Problema trebuia rezolvată la nivelul APP, pentru că ceea ce se întâmpla la nivelul administrației întreprinderii nu este bine. Presupun că aici se petrec lucruri pe care organele noastre de anchetă ar trebui să le scoată la iveală. De aceea Agenția trebuie să țină sub control modul în care sunt cheltuiți cel puțin banii trimiși întreprinderii din bugetul de stat. Am sesizat lucrul acesta de multe ori, dar nu am fost auzită”, precizează Inga Grigoriu.
„Cea mai mare problemă este neglijența demonstrată de către APP”
De aceeași părere este și vicepreședintele Parlamentului Alexandru Slusari. El a declarat pentru TIMPUL că vina pentru neachitarea salariilor angajaților de la Stația de Irigare Briceni aparține Agenției Proprietăți Publice.
„Am discutat cu cei de la Agenție și acum urmează statul să aloce întreprinderii 860 de mii de lei de la buget. Acolo sunt mai multe întrebări legate de management, dar cea mai mare problemă este neglijența demonstrată de către APP, care practic a lăsat de izbeliște acești oameni. Agenția, ca fondator, nu a avut grijă să numească un administrator normal. Astfel, banii care au venit în urma activității economice a întreprinderii au fost irosiți nu se știe pentru ce. Lucrurile s-au urnit din loc când a fost Guvernul Blocului ACUM, dar pe urmă iarăși totul s-a blocat”, a explicat Slusari. Vicepreședintele Legislativului mai spune că, în situația creată, cei 72 de angajați ai Stației de Irigare Briceni nu-și vor primi banii mai devreme de sfârșitul lunii februarie.
„12 mii de lei pe benzină pentru numai zece zile”
La rândul său, Pavel Pilipețchi, șef de sector la Stație de Irigare Briceni, se arată convins că administrația întreprinderii comite multe ilegalități. El spune că întreprinderea are venituri importante, însă banii dispar ulterior.
„Timp de un an, am avut un buget de peste 3 mln. de lei, iar pentru salarii era nevoie de 2 mln. Chiar dacă, pentru serviciile comunale, se achita o sumă mare, măcar o parte din salarii trebuia să fie achitată. Dar la nivelul administrației, se întâmplă nereguli. Se fac dări de seamă false, unde sunt indicate cheltuieli fantastice pentru deplasări care nici nu au loc și alte chestiuni. M-am certat cu ei de multe ori. Scriau, de exemplu, că e nevoie de 12 mii de lei pe benzină pentru numai zece zile. Le-am spus că așa ceva e imposibil, deoarece, chiar dacă mergi cu mașina zi și noapte, oricum nu cheltui atâția bani”, menționează bărbatul.
Aceeași sursă relatează că, în alte cazuri, în documentele financiare ale Stației de Irigare Briceni se arată cheltuieli pentru tot felul de cumpărături, care în realitate nu se fac.
„Pe capul meu stau 227 de milioane…”
Directorul interimar al Stației de Irigare din Briceni, Nicolae Oberșt, care deține această funcție din 2017, infirmă toate acuzațiile ce i se aduc. El se plânge că statul le oferă o finanțare prea mică, iar ploile micșorează venitul întreprinderii, ceea ce l-ar fi pus în fața unei datorii uriașe de 227 de mln. de lei…
„Fiind întreprindere de stat, noi avem două variante de venit: ori de la stat, ori din irigare. Dacă statul ne dă doar 30-40% din suma de care avem nevoie pentru susținerea întreprinderii, ne rămâne să facem bani din irigare. Dar în iulie 2018 a plouat și pierderile pentru întreprindere s-au ridicat până la 2 mln. De atunci s-a început totul. Pe capul meu stau 227 de milioane. Nu știu unde sunt ele, dar ele stau pe capul meu”, susține directorul.
Referindu-se la suma de 860 de mii de lei pe care întreprinderea urmează s-o primească de la stat și din care Alexandru Slusari spune că vor fi achitate restanțele la salarii, Nicolae Oberșt ne-a asigurat că nu va plăti lefurile din acești bani. „Eu știu că pentru susținerea întreprinderii acum o să fie cel puțin 860 de mii de lei, dar asta e pentru susținere și nu merge pentru salariu. Pentru salarii nu știu de unde vom lua bani”, a precizat Oberșt.
„M-am adresat de trei ori la Greceanîi. Mă ajută mama…”
Printre altele, directorul ne-a spus s-a adresat după ajutor de trei ori la Zinaida Grecceanîi, însă ea l-a onorat doar cu promisiuni deșatre. Oberșt subliniază că nici el nu și-a primit salariul din martie 2019 și că trăiește doar din datorii și din ajutorul oferit de mama sa și de prieteni. „Am întrat în datorii de 22 de mii, numai din bancă am luat aproximativ vreo șase mii, de acolo și pentru benzină iau. Mama este pensionară, iau și de la ea, dar nu știu când o să-i întorc”, afirmă administratorul.
Solicitat de TIMPUL, Ghenadie Țepordei, noul director al Administrației Proprietăți Publice, ne-a rugat să-i trimitem întrebările în scris și ne-a promis că ne va răspunde în cel mai scurt timp. Peste două zile, am fost informați că vom primi răspunsul peste 15 zile. În cazul în care acest lucru se va întâmpla, vom reveni la acest subiect.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!