Greşeala recunoscută este pe jumătate iertată? Care sunt consecințele psihologice pozitive din spatele acestui îndemn

Primul lucru pe care părinţii îi învaţă pe copii este să nu mintă şi să recunoască atunci când au greşit.

Cât de reală este afirmaţia potrivit căreia „o greşeală recunoscută este pe jumătate iertată”? Psihologii spun că zicala se dovedeşte a fi reală în foarte multe cazuri.

Acest lucru se întâmplă pentru că în momentul rcunoaşterii şi asumării greşelii se nasc anumite emoţii şi sentimente în cel care ascultă.

Mesajul subliminal al recunoaşterii greşelii este, spune psihologul Daniela Dragne Macarie: „Nu am avut nicio intenţie să rănesc, nu mi-am dat seama” sau „am ales să spun/să acţionez în acest mod pentru că sufăr şi eu şi am nevoie de atenţie şi protecţie”.

Psihologul: Ni se face milă de cel care îşi recunoaşte greşeala „Toate acestea conduc la milă şi iertare. Chiar dacă din punct de vedere cognitive, ceilalţi nu uită uşor, emoţiile şi sentimentele au o putere mai mare, deschizând uşa spre iertare.

Sunt situaţii în care cel care ascultă a avut o experienţă similară. În acest caz apare „protecţia”, explică psihologul Daniela Dragne Macarie.

Pe de altă parte, recunoaşterea unei greşeli ţine şi de încrederea pe care ceilalţi o dezvoltă, atunci când văd că cei din faţa lor sunt sinceri chiar şi atunci când vine vorba despre o eroare pe care au comis-o.

„Oamenii au nevoie de încredere unii în ceilalţi. Recunoaşterea unei greşeli dezvoltă sentimentul de încredere în persoana care a greşit, iertarea fiind mult mai uşor de oferit”, mai spune specialistul.

Sursa: Adevarul.ro