Guvernator ucrainean: Rusia a trimis întăriri pentru trupele sale în estul Ucrainei în vederea lansării unei noi ofensive
Rusia a trimis întăriri în estul Ucrainei înainte de o posibilă nouă ofensivă, a declarat un guvernator ucrainean, dar serviciile de informaţii britanice au apreciat marţi, 7 februarie, că este puţin probabil ca Moscova să dispună de suficiente forţe pentru a influenţa într-un mod semnificativ cursul războiului în următoarele câteva săptămâni, relatează Reuters.
Disperată de sosirea ajutorului militar occidental pentru Kiev, Rusia ar putea lansa o ofensivă majoră din considerente ”simbolice” legat de împlinirea la 24 februarie a unui an de la invazia sa în Ucraina, pe care Moscova insistă să o numească ”operaţiune militară specială”, remarcă sursa citată.
De asemenea, la rândul său, Ucraina plănuieşte o ofensivă în primăvară pentru a recuceri teritoriile pierdute, dar aşteaptă livrările de rachete cu rază lungă de acţiune şi de tancuri de luptă promise de Occident, iar unii analişti apreciază că ţara este la câteva luni distanţă de nivelul necesar de pregătire pentru o contraofensivă majoră.
”Vedem din ce în ce mai multe rezerve (ruseşti) desfăşurându-se în direcţia noastră, vedem că se aduc tot mai multe echipamente”, a declarat Serhii Haidai, guvernatorul ucrainean al regiunii Lugansk, ocupată aproape în întregime de ruși.
”Ei aduc muniţie care este utilizată într-un mod diferit decât înainte, nu mai efectuează bombardamente non-stop. Încet-încet încep să economisească, pregătindu-se pentru o ofensivă la scară largă”, a mai declarat Haidai la televiziunea ucraineană.
”Cel mai probabil le va lua zece zile pentru a-şi aduna rezervele. După data de 15 februarie, ne putem aştepta la această ofensivă în orice moment”, a declarat el.
În condiţiile în care războiul este pe cale să atingă un punct de cotitură pe măsură apropierii unui an de la declanşare, Ucraina nu mai înregistrează progresele făcute în a doua jumătate a anului 2022, iar Rusia înaintează lent cu sute de mii de soldaţi din trupele de rezervă mobilizate, relatează Agerpres.
Serviciul de informaţii britanic apreciază marţi în buletinul său zilnic că forţele militare ruse au încercat probabil încă de la începutul lunii ianuarie să relanseze operaţiunile ofensive majore pentru ocuparea zonelor din regiunea Doneţk care se află sub controlul Ucrainei.
Cu toate acestea, ocupanții ruși au câştigat puţin teritoriu, întrucât ”le lipsesc muniţiile şi unităţile de manevră necesare pentru o operaţiune de succes”, susţin ele.
”Liderii ruşi vor continua probabil să ceară progrese importante. Este puţin probabil ca Rusia să poată să adune forţele necesare pentru a influenţa în mod substanţial mersul războiului în următoarele săptămâni”, potrivit lor.
Analistul ucrainean în probleme de apărare, Oleksandr Kovalenko, afirmă că o nouă ofensivă rusă ar putea veni din una dintre cele patru direcţii: dinspre regiunea estică Lugansk, dinspre Doneţk (tot est), regiunea Zaporojie (sud) sau Mariupol (sud-est).
”Situaţia este mai gravă în regiunea Doneţk, în special în jurul Bahmut şi Avdiivka. Ruşii îşi vor spori contingentele acolo, precum şi echipamentele şi forţele de paraşutişti” , a declarat Kovalenko, expert la think tank-ul ”Grupul de rezistenţă informaţională” pentru postul de radio NV (staţia publicaţiei Novoie Vremea din Kiev).
Oraşul Bahmut este de mai multe luni principala ţintă a Rusiei în estul Ucrainei, iar media de stat ruse susţin că mercenari ai grupului privat Wagner şi-au consolidat aici poziţiile.
Luni seara, Kievul a declarat că ocupanții ruși au efectuat tiruri de tancuri, de mortiere şi de artilerie acolo în ultimele 24 de ore.
De asemenea, Kovalenko spune că Mariupolul, oraş-port la Marea Azov pe care Moscova l-a cucerit în luna mai, ar putea fi utilizat de partea rusă pentru a aduce trupe şi echipamente pentru o nouă ofensivă. Acesta ”ar putea servi ca nod de transport pentru forţele de ocupaţie ruse”, potrivit lui.
În opinia sa, contraofensiva ucraineană nu va avea loc prea curând, iar forţele armate ucrainene ar urma să-şi asume o poziţie defensivă, în special în Doneţk.
”Poate să fie o apărare activă, dar cu toate acestea o poziţie defensivă. Ideea va fi de a bloca orice avans rusesc”, consideră el.
”Situaţia s-ar putea schimba mai rapid în alte sectoare. Dar această situaţie ar putea continua timp de două luni sau două luni şi jumătate, adică timpul necesar pentru asigurarea cu brigăzi de tancuri, antrenamente şi echipamentele necesare”, susţine acelaşi expert militar ucrainean, citat de Reuters.