Guvernul va revendica de la SA „Moldovagaz” 3,3 miliarde de lei. Hotărârea, adoptată de Parlament
Guvernul Republicii Moldova va revendica 3,3 miliarde de lei, la cursul mediu de schimb valutar din anul 2008, de la SA „Moldovagaz”. Mai exact, suma urmează a fi trecută în cont ca datorie a „Moldovagaz” către Agenția Proprietății Publice (APP), transmite Realitatea.md.
Astfel de hotărâre a fost adoptată de Parlament după audierea raportului de audit al Curții de Conturi.
„Suplimentar, vor fi întreprinse acțiunile necesare pentru suspendarea dreptului de vot al acțiunilor SA „Moldovagaz” aferente patrimoniului retras de către acționarul din stânga Nistrului a Republicii Moldova, în caz de neasigurare în termeni proximi a restabilirii controlului SA „Moldovagaz” asupra patrimoniului situat în partea stângă Nistrului. Totodată, va fi evaluată activitatea reprezentanților Guvernului în Consiliul de Observatori și în Consiliul de Administrație ale „Moldovagaz”, se arată în documentul aprobat astăzi.
Ministerul Energiei va demara, în comun cu Agenția Proprietății Publice, procedura de recunoaștere/înregistrare ca proprietate de stat a rețelelor de gaze fără proprietar și transmiterea celor în proprietatea statului, mai prevede documentul.
Între timp, Moldovagaz a venit cu o reacție în acest sens.
„În legătură cu publicarea și dezbaterea în Parlament a raportului Curții de Conturi privind activitatea SA „Moldovagaz”, administrația întreprinderii atrage atenția asupra structurii și însuși spiritului acestui document, care nu este unu obligatoriu, ci are caracter de recomandare. SA „Moldovagaz” dă asigurări că discrepanțele financiare identificate de auditori nu se reflectă în nicio formă în tariful pentru consumatorii finali. Potrivit legii, în tarif sunt incluse prețurile de achiziție, tarifele de furnizare, transport și distribuție, precum și devierile tarifare negative, care s-au format în fond din cauza diferenței pronunțate dintre prețul de achiziție real și cel aprobat de Agenția Națională de Reglementare în Energetică pentru gazele naturale furnizate”, se arată în comunicat.
Hotărârea adoptată de Parlament mai prevede eficientizarea activității rețelelor de distribuție a gazelor din subordinea „Moldovagaz” prin asigurarea aprobării fuziunii celor 12 întreprinderi de distribuție.
De asemenea, este prevăzută aprobarea și aplicarea unui plan de acțiuni de reducere în continuare a pierderilor gazelor în rețeaua de distribuție a gazelor naturale.