HARTĂ / Principatele române Moldova, Transilvania și Valahia ca state autonome în anul 1610. Ungaria, Rusia sau Ucraina nu există pe hartă

Principatele Române Moldova, Transilvania și Valahia ca state autonome în anul 1610. Ungaria nu exista pe hartă, fusese făcută pașalâc de Buda decătre turci și înglobată în Imperiul Otoman – un secol și jumătate!… Ukraina nu exista! Peste Nistru este Podolia și apoi statele marelui duce de Moscova. ”Pașalâcul de Buda” (eyalet, beylerbeilic, kapudanlic!) a fost guvernorat otoman al Ungariei ocupate de turci (1541-1699). Hartă apărută la Amsterdam.
Decăderea rapidă a Ungariei după Bătălia de la Mohaci (anul 1526)

Vedem Ungaria inclusă în Imperiul Otoman împreună cu Banatul Timișoarei… (ce civilizație o fi fost acolo!). Ungaria a fost ocupată de turci între anii 1541-1699. Principatele Române Moldova, Transilvania și Valahia erau state autonome!!! Bulgaria, nici nu exista pe hartă, era inclusă și ea în Imperiul Otoman! La fel, nici Ukraina nu exista, vecinii Principatului Românesc Moldova erau Polonia la nord și nord-est, Tătarii la est…

Soliman Magnificul a transformat Ugaria în raia în anul 1541, după ce în anul 1538 în urma unei campanii de pedepsire a lui Petru Rareș transformase Tighina cu cetatea de pe Nistru în raia și după ce între 1539-1540 transformase în raia Brăila, marele port dunărean al Țării Românești. De reținut că Principatele Românești Moldova și Țara Românească precum și Transilvania au rămas state autonome!

Relațiile dintre Ungaria și Imperiul Otoman s-au deteriorat, Soliman a reluat campania în Europa de Est și la 29 august 1526 l-a învins pe Ludovic al II-lea al Ungariei și Boemiei (1506-1526) în Bătălia de la Mohács (1526), unde regele a căzut în luptă. Rezistența maghiară s-a prăbușit și Imperiul Otoman a devenit cea mai mare putere în Europa de Est. Când a văzut corpul neînsuflețit al regelui Ludovic, Soliman ar fi spus plângând: "Am venit într-adevăr împotriva lui; dar nu am vrut ca el să moară". După scurt timp de la câștigarea bătăliei de la Mohács armata otomană a intrat în Buda, inima Ungariei, însă pentru că orașul nu putea fi apărat cu ușurință, otomanii au părăsit capitala după numai două săptămâni. După lupta de la Mohács, otomanii au transformat în pașalâc o parte din teritoriul Ungariei, iar restul Ungariei a fost condus de voievodul Transilvaniei Ioan Zápolya, care a fost încoronat ca rege al Ungariei la Székesfehérvár.
După bătălia de la Mohács, tronul Ungariei a fost revendicat de Ferdinand de Habsburg, arhiduce de Austria și de Ioan Zápolya, voievodul Transilvaniei. Soliman l-a recunoscut pe Ioan Zápolya, ca rege vasal al Ungariei. În anii următori, sub conducerea lui Carol Quintul și a fratelui său Ferdinand de Habsburg, arhiducele de Austria, Habsburgii au reocupat temporar Buda și Ungaria. Ca urmare, în 1529 Soliman din nou a mărșăluit prin valea Dunării și a recâștigat controlul asupra orașului Buda în septembrie 1529, când îl instalează pe tron pe Ioan Zápolya, iar în toamna următoare a asediat Viena. A fost cea mai ambițioasă expediție a Imperiului Otoman și apogeul extinderii sale spre Occident. Cu o garnizoană de 16.000 oameni, austriecii i-au provocat lui Soliman mari pierderi și au creat o rivalitate geopolitică otomano-habsburgică care a durat până spre începutul secolulului al XX-lea. În octombrie 1529, Soliman, care nu reușise să ocupe Viena, a dat ordin de despresurare și de retragere. A mai urmat o nouă încercare de a cuceri Viena în 1532, dar din nou Soliman nu a reușit. În ambele cazuri, armata otomană a fost afectată de condiții meteorologice nefavorabile (ninsoare) și nu a fost aprovizionată la timp.

În anii 1540 a urmat un conflict în Ungaria și Soliman are posibilitatea de a răzbuna înfrângerea suferită la Viena. Unii nobili maghiari au propus ca împăratul romano-german Ferdinand, arhiducele de Austria (1519-1564), care a fost domnitor al Austriei vecine și cumnat cu Ludovic al II-lea , să fie rege al Ungariei citând acordurile anterioare prin care ungurii au acceptat ca Habsburgii să ia tronul Ungariei, fiindcă Ludovic a murit fără moștenitori. Cu toate acestea, nobilii au apelat la unul dintre ei, Ioan Zápolya, care, fiind susținut de Soliman, a fost ales ca rege al Ungariei la 10 noiembrie 1526, însă nu a fost recunoscut ca rege de către puterile creștine ale Europei. În lupta Lui Ioan Zápolya împotriva lui Ferdinand de Habsburg, pentru succesiunea regelui Ludovic al II-lea, cel dintâi (Zápolya) a fost sprijinit de Petru Rareș, care intervenise în Transilvania; oastea moldoveană i-a zdrobit pe partizanii lui Ferdinand (sași și unguri) în lupta de la Feldioara (22 iunie 1529), lupta fiind dusă cu mare înverșunare și "mare moarte…de îmbe părțile". Ioan Zapolya s-a menținut ca rege al Ungariei până la moartea sa, survenită la 20 iulie 1540.

În 1541 Habsburgii au intrat din nou în conflict cu otomanii deoarece au încercat să asedieze Buda. Eforturile lor au fost respinse și ca urmare, Ferdinand și fratele său, Carol al V-lea, au fost forțați să încheie un tratat umilitor de cinci ani, cu Soliman. Ferdinand a renunțat la conducerea Regatului Ungariei și a fost forțat să plătească o sumă fixă anuală (tribut) către sultan pentru ținuturile maghiare aflate sub controlul lui. De o mai mare importanță simbolică, tratatul menționat nu l-a numit pe Carol V "împărat", ci "rege al Spaniei", lăsându-l astfel, implicit, pe Soliman să se considere "împărat". În august 1541, Soliman transformă o mare parte a Ungariei, cea sudică și estică, în pașalâc. În urma transformării unei părți mari din Ungaria în pașalâc turcesc, ia ființă un nou beglerbegat (vilaiet), cu sediul la Buda. În acest beglerbegat, în afară de Ungaria, intrau o parte din Slovacia, din Serbia și câteva teritorii din Peninsula Balcanică.

În urma campaniilor lui Soliman din anii 1541 și 1543 au apărut trei regiuni distincte: Ungaria habsburgilor în nordul extrem și în vest; Ungaria otomană în lungul Dunării mijlocii- o regiune sub ocupația militară directă și permanentă a otomanilor și cu centrul principal la Buda; Transilvania – un stat vasal dependent de Poartă, sub stăpânirea lui Ioan Sigismund (1540-1571) fiul lui Ioan Zápolya. Între 1543 și 1562 războaiele au continuat în Ungaria, întrerupte de armistiții, cu puține schimbări notabile de fiecare parte, dintre care cea mai importantă a fost cucerirea Banatului Timișoarei în 1532.