Horodca: aici pământul și casa nu se vinde

„Aruncat” între dealurile Codrilor și străjuit de o cetate antică, satul Horodca din Ialoveni te uimește prin peisajul său pitoresc și demn de filme medievale. Nu în zadar, probabil, în graiul strămoșesc „horodca” se tălmăcea drept „loc fortificat”. Ba mai mult, în acest sat nu găsești case pustiite sau pământuri în paragini ca în alte localități din Moldova. Și asta pentru că fiecare metru de pământ e prețuit de oamenii satului.

„Bogăția cea mai mare a satului sunt oamenii gospodari și primitori”, ne spune primarul. Dânsul e cert convins că satul se va dezvolta și va dăinui mulți ani de acum încolo, iar drept confirmare este și numărul copiilor care crește de la an la an. „Nu avem grădiniță în sat, dar am câștigat un proiect și sperăm ca în august să începem construcția acesteia pe locul școlii vechi. De asemenea, urmează să dezvoltăm rețeaua de canalizare, din moment ce toți oamenii au apă”, afirmă Ștefan Vlasî, primarul satului Horodca.

Ștefan Vlasî, primarul satului Horodca

Fiecare bucată de pământ din sat este pusă în valoare

O problemă majoră a horodcenilor este, însă, locurile de case. „Am 65 de cereri de la oameni care vor să construiască o casă, dar nu avem terenuri. Noi nu avem probleme de genul că sunt prea multe case părăsite sau pământuri în paragină. Din contra, oamenii se întorc și chiar sunt două familii care au muncit zece ani peste hotare și acum s-au întors să cumpere pământ și să deschidă o afacere în sat”, spune primarul.

Directoarea gimnaziului din Horodca, Elena Podoleanu mărturisește și ea că în sat nu se vinde niciun loc de casă și asta pentru că puțină lume pleacă din sat. „Aici nu ai de unde să cumperi un loc de casă. De exemplu, unui italian, care e căsătorit cu o moldoveancă, i-a plăcut atât de mult satul, că vrea să deschidă un cabinet stomatologic aici. Lumea pleacă, vine, dar oricum se întoarce și își continuă viața aici”, susține directoarea gimnaziului.

Directoarea gimnaziului din Horodca, Elena Podoleanu

De altfel, din cei 1200 de locuitori ai satului, potrivit primarului, doar 15 la sută sunt plecați la muncă peste hotare – Italia, Spania, Rusia. „Pleacă pentru că nu au unde munci în sat. Dar după aceea se întorc și construiesc case frumoase”, precizează Elena Podoleanu.

Tinerii nu au unde lucra

Totuși, lipsa locurilor de muncă este o problemă pentru mulți locuitori, în special pentru cei tineri. Ecaterina Ursu, bibliotecara satului, spune că dacă înainte omul știa că a doua zi e la muncă, era mai responsabil. „Acum, însă, fac prostii și nu ascultă de părinți”, spune doamna Ursu, bibliotecară de 46 de ani.

Așadar, veniturile oamenilor din sat sunt banii rudelor de peste hotare, munca la pământ și… dogăritul. „Iar dacă lucrează pământul nu câștigă bani de ajuns pentru a duce o viață decentă. Și cine a rămas cu pământurile? Bătrânii…”, afirmă Lucreția Preașcă, care a fost toată viața ei învățătoare la școala din sat. Ea speră ca într-un viitor apropiat să se dispună de tehnologii și utilaje moderne pentru agricultură, iar bătrânilor să le fie mai ușor să muncească la câmp. „Noroc că ne mai ajută copiii, că de n-ar fi ajutorul lor, ar fi greu pentru noi cu pensia pe care o avem”, o completează bibliotecara, ai cărei copii sunt plecați de ani buni în Germania.

„Dacă am aduna cărările bătătorite de noi, am încinge de câteva ori planeta”

Fosta poștăriță Raisa Bârcă (dreapta)

Raisa Bârcă stă pe treptele Oficiului poștal din sat și așteaptă și ea rândul la pensie. Își aduce aminte că în tinerețe ducea ea pensia bătrânilor, acum, însă, trebuie să și-o ia singură. „Mă întreb: oare pentru ce mi-am calicit picioarele, dacă numai pentru medicamente plătesc 1600 de lei pe lună, iar eu am o pensie de 800 lei?”, zice cu lacrimi în ochi bătrâna. Raisa Bârcă, împreună cu soțul ei Nicolae, decenii întregi au adus cele mai proaspete ziare, scrisori sau telegrame în casa horodcenilor, fie că erau ploi, ninsori sau vijelii. „Dacă am aduna toate drumurile și cărările bătătorite de noi, am încinge de câteva ori planeta noastră”, spune fosta poștăriță.

Și pe Mihai Munteanu l-am întâlnit la poștă. Toată viața lui a făcut butoaie, iar acum copiii lui i-au deprins meseria. „Am învățat să facem butoaie unul de la altul și vindeam prin toate satele din împrejurimi. Acum, din păcate, nu se vând butoaiele ca înainte. Pe timpuri, oamenii aveau podgorii și cumpărau multe butoaie, nu ca astăzi”, zice cu regret bătrânul.

„Fac butoaie de când mă țin minte”

Ginerele lui, Gheorghe Plămădeală, se numără printre dogarii satului. „Aș putea spune că fac butoaie de când mă țin minte”, spune zâmbind Gheorghe. Ajunși în gospodăria lui, ne arată cu mândrie butoaiele sale, pe care le-a vândut în toată țara, ba chiar și în Europa. „Un butoi îl pot face în două zile și costă de la o mie de lei în sus. Însă perioada mai aglomerată e înspre toamnă. Oamenii cumpără butoaie mai multe, când au roadă bună. În general, îmi ajung bani, nu mă plâng. Și voi continua să fac această meserie, pentru că cu altceva nu te poți hrăni la noi”, mărturisește Gheorghe.

Directoarea gimnaziului recunoaște că ar fi foarte bine dacă, odată cu semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, oamenii să-și poată vinde butoaiele din lemn de stejar peste hotare. „Ar fi bine să vândă măcar în România, pentru că așa ar lua bani mai mulți și ar fi motivați să rămână acasă”, spune cu încredere Elena Podoleanu.

„Horodca are oameni prietenoși”

Totuși, oamenii satului Horodca rămân încrezători într-un viitor mai bun al satului și, deși pe timpuri satul avea ferme, garaj de tractoare și mașini, iar oamenii aveau de lucru, spun că la sat nu e ca la oraș și ai de toate, dacă vrei. „Oamenii gospodari au câte o legumă, câte un animal pe lângă casă și de descurcă de bine, de rău”, spune Ecaterina Ursu. De asemenea, cei rămași în sat speră că moldovenii plecați peste hotare se vor întoarce acasă, căci „unde e mai bine ca acasă”. „Satul Horodca are oameni liniștiți, prietenoși, săritori la nevoie și nu sunt zgârciți, un motiv în plus ca să revii acasă”, rostește cu mândrie Gheorghe Preașcă, fost profesor de educație fizică, în vârstă de 74 de ani.

Soții Preașcă

Dosar: satul Horodca, raionul Ialoveni

Anul primei atestări documentare: 1443
Numărul de locuitori: 1200
Hramul satului: Înălţarea Domnului (Ispasul)
Instituţii: gimnaziu, bibliotecă publică, punct medical, oficiu poștal
Distanța până la Chişinău: 40 km