Asta era pe atunci singura și cea mai performantă „mașină de spălat”… Rodea fiecare rufă aparte, apoi ieșea afară să le înșire… Noi urmăream cu nasurile turtite la geam cum le înșira, învăluită într-un nor de aburi… Eram mulți, mici, nu suporta să umblăm murdari, avea un cult al curățeniei… Intra în casă cu mâinile roșii, umflate de ger, zdrelite de „doskă”, dar bucuroasă, o bucurie nu știu cum ciudată, tristă. Își înfășura mâinile în niște cârpe, dar n-am auzit-o niciodată să blesteme viața.
Nici pe surorile mamei mele nu le-am auzit să blesteme viața. Ele și-au pierdut bărbații la Cotul Donului, dar nu s-au mai recăsătorit. Au dezbătut toată viața sadul și pălămida de pe pământurile colective ale colhozului matern. Lucrau de luni și până sâmbătă, bani primeau o dată pe an, după „godovoi otciot” (raportul de dare de seamă al colhozului). Duminica mergeau pe jos câțiva kilometri, în satul vecin, la biserică, să pună câte o lumânare pentru cei morți și cei vii. Deși erau sclave pe plantațiile colhozului, ele erau, totuși, femei libere, fiindcă își acceptaseră destinul în baza unor valori în care credeau. Înțeleg că sunt un tip demodat, că sunt omul altui secol, înțeleg că viața se schimbă, că se schimbă și prioritățile morale ale societății, se modifică grila valorilor, admit că societatea în general și femeia în particular trebuie să fie mai libere și mai dezinhibate. Dar nu până la indecență și penibil. Chipul mamei, dar și al mătușilor mele, nu a strălucit pe coperte de reviste cu vipuri… Când azi văd cu câtă ostentație se promovează femeia goală, femeia „descoperită frumos”, dar nu femeia născătoare de prunci, care menține focul în vatră, îmi apare în imaginație chipul senin al mamei, cu mâinile zdrelite de „doskă” și umflate de ger…
În zadar încercăm să ascundem o mare rușine a societății noastre – și azi femeia, în special cea de la țară, e sclavă. Un pic mai modernizată, dar e sclavă. Nu doresc să contrapun generațiile, nici să contrapun femeia de la oraș cu cea de la țară. Și la oraș femeile au probleme, unde mai pui că nu toate femeile de la oraș se dezbracă frumos prin reviste de lux. Altceva vreau să zic: prea am dat-o toți pe politică, prea ne-am închis într-un „univers” în care nu mai e loc pentru adevăratele probleme ale acestei națiuni. Astăzi toți caută cu febrilitate ideea națională a R. Moldova, dar o caută acolo unde nu există. Suntem o țară bolnavă, cu răni deschise, sângerânde, care nu pot fi trate cu sloganuri politice sau geopolitice. Sunt convins că ideea națională a unui stat bolnav, cum e al nostru, trebuie să fie respectul față de femeie, față de femeia care menține focul în vatră și naște prunci.
Dezrobiți mai întâi femeia și apoi apucați-vă de integrarea Moldovei în Europa. Instituiți cultul femeii și veți avea o națiune sănătoasă, iar o națiune sănătoasă știe ce vrea de la istorie…
