Op-ed. Pentru a face posibilă federalizarea RM, moldovenii sunt supuși unui proces intens de „mutilare ideologică

Orice proces politic presupune un compromis. Totuși, în cazul federalizării lucrurile sunt mai complicate deoarece compromisul este „multietajat” iar factorii implicați destul de sofisticați.

Modelele de federalizare sunt și ele foarte diverse iar evoluția spre o federație poate dura o veșnicie dar și se poate încheia subit. Atât prin impunerea ei brutală cât și prin evaporarea instantanee a necesității. În termeni generali, federalizarea presupune că mai multe identități acceptă crearea unui corp nou în care acestea se regăsesc și care (le) permite armonizarea intereselor. Gradul de autonomie al componentelor depinde de mai multe elemente dar, în particular, contează cât de democratic sau cât de autoritar este factorul „centralizator”, cel care impune crearea federației. Atâta timp cât componentele „federalizate” pot ceda din competențele lor fără ași mutila identitatea procesul are șanse reale de a fi finalizat cu succes. Mai complicat pare se fie procesul în cazul când „federalizații” nu doar transmit spre centru unele din competențele lor dar și sunt condiționate să-și revadă/modeleze identitatea. În acest caz atingerea compromisului presupune frământări mult mai serioase – atât între cei care-și „unesc destinele” cât și „pe interior” deoarece și aici se cere un compromis. Anume aceasta este, în linii generale, situația în care se află Republica Moldova : trebuie ajustată identitatea!

Prin urmare, pentru a face posibilă federalizarea RM, moldovenii sunt supuși unui proces intens de „mutilare ideologică” atât “pe din lăuntrul” cât și “pe din afară” iar „tema” federalizării (ne) macină societatea din primele zile ale independenței. Pentru început a fost pus la îndoială însăși sensul apariției statului – Republica Moldova. Separatismul nu a semnificat la apariție și nu semnifică nici azi altceva decât contestarea de către „centrul federal„ (atunci sovietic, acum rusesc), a dreptului moldovenilor la identitate națională. În alți termeni, din primele zile ale existenței sale Republica Moldova este în situația de a demonstra, inclusiv cetățenilor săi (!) dreptul la existență suverană în forma și conținutul proclamat în Declarația de Independență. Esența compromisului care ni se cere ( mai corect ar fi să spunem că acesta ni se impune!) este că moldovenii nu sunt români. Punct.

Treizeci de ani de frământări și dezbateri produc și rezultate. Chiar și pentru România „moldovenii” – suntem, se pare, noi, – „cei de peste Prut”! Fraților români, adică românilor din dreapta Prutului, le scapă că noi, adică „cei din stânga Prutului„ le-am pregătit o paletă întreagă de „moldoveni” și ăștia nu sunt deloc identici cu moldovenii „lor”, adică români. În rezultat România s-a trezit cu o categorie de cetățeni care se consideră moldoveni și nu cunoaște nici istoria românilor nici limba română.

Dar să revenim la federalizarea noastră.

Odată cu contestarea identității românești este contestată și identitatea națională a Satului proclamat de moldoveni!.

Încet, încet, de la o oarecare realitate, noțiunea de „cele două state românești” a devenit o expresie evitată politicos de oficialii „celor două state” iar „cotidianul” din Moldova, adică din Republica Moldova, a asigurat temeiul pentru a depăși, finalmente, excesele naționaliste de altă dată. ”Dispariția” Declarației de Independență a fost un semnal pentru moldovenii, încă români, că se cere o Republică nouă, iar moldovenii nu mai pot pretinde nici la statutul de națiune și, prin urmare, nici la statutul de „națiune formatoare de stat”. Alt semnal clar a fost declanșarea campaniei pentru o națiune nouă, o națiune a tot integratoare și participativă – o națiune civică. Nu încape îndoială că ținta educației civice dar și a calomnierii prin insinuare au fost anume moldovenii. Fără să se spună deschis acest lucru dar campania pentru o națiune civică era și este încă edificată pe insinuarea că moldovenii ar fi niște opresori și, prin urmare, minoritățile conlocuitoare trebuie ocrotite (de opresorii moldoveni/români). De o manieră (aparent) ciudată dar în RM „valorile civice” sunt contrapuse doar identității naționale a “națiuni formatoare” nu și, de exemplu, minorităților conlocuitoare. În concepția „națiunii civice” RM este o societate multietnică printre care se numără și o etnie moldovenească doar că, de data aceasta, moldovenii sunt lipsiți de statutul lor nemeritat de „națiune formatoare”; limba rusă devine „limba de compromis” iar românii reprezintă o minoritate răutăcioasă și extremistă pe cale de dispariție.

Mecanismul de anihilare a identității naționale este, în realitate, destul de simplu: negare și hărțuire. De aici și discuțiile interminabile despre denumirea limbii române, de aici tentativa de a impune limba rusă drept limbă „de comunicare interetnică”, de aici emisiunile tv în două limbi concomitent (de regulă prost mânuite ambele!), de aici isteria anti-geopolitică și pro- neutralitate, de aici prezența noastră în CSI chiar dacă ne-am pornit (?) spre UE, tot de aici este și conceptul de „război civil” oprit de Armata a 14-a, dar și recentele contracte, nu tocmai transparente, „dialogurile 1+1 între părțile implicate în conflict” și aberațiile despre „partida păcii” din Tiraspol, etc, etc, etc .

Asta ar fi partea ideologică a procesului de federalizare la care suntem supuși deja de 30 de ani și care, cu siguranță, este mult mai complexă și consistentă decât am reușit s-o redau în acest text. Mai nou însă ar fi faptul că pe lângă ofensiva ideologică s-a trecut și la activități „pe teren” ceia ce ar însemna din cele ce putem constata pregătirea sau mai exact dezorganizarea instituțiilor moldovenești până la o stare de „pre-federalizare”, adică de compatibilizare a lor la necesitățile procesului de federalizare.

Un subiect care merită observat cu atenție…

Igor Klipii, diplomat și politician din R. Moldova