Actualitate

Imagini din satelit! CNN: Rușii au mutat chipamentul militar și armamentul mai aproape de granița cu Ucraina

Este vorba de baza de la Ielnia, la sud-est de orașul Smolensk și la aproximative 250 de kilometri de granița Rusiei cu Ucraina.

Cantități mari de echipament militar au fost mutate la această bază la sfârșitul lui 2021, inclusiv în jur de 700 de tancuri, vehicule militare și lansatoarea de rachete balistice. Mare parte din acest echipament nu mai este, acum, la Ielnia, conform imaginilor din satelit observate în data de 6 februarie.

Anterior, baza rusească nu a putut fi fotografiată timp de mai multe zile din cauza norilor. Imaginile recente arată urme de vehicule în mișcare.

„Pare că un număr considerabil de vehicule, tancuri, artilerie auto-propulsată și alte vehicule de sprijin, au părăsit zona”, a spus Stephen Wood, director la Maxar, compania care furnizează imaginile din satelit.

Konrad Muzyka, expert în monitorizarea transporturilor militare la Rochan Consulting, spune că ce s-a întâmplat la Ielnia este una dintre „mai multe schimbări importante în compoziția forțelor rusești și locurilor în care se află”.

„Intrăm într-un nou stadiu al desfășurării militare în care vedem unități pre-poziționate manevrate cu personal adițional și echipament care este mutat în zone de pregătire”, a adăugat el.

Clipuri video publicate pe rețele sociale arată că echipamentul care se afla anterior la Ielnia a ajuns acum mai la sud, în regiunea Briansk, mai aproape de Ucraina. Blindatele și vehiculele sunt identificate drept aceleași poziționate, anterior, la Ielnia. Un document al serviciilor de informații americane, datat 3 decembrie 2021, arată că baza de la Ielnia era goală în iunie, însă în noiembrie erau deja adunați aproximativ 1000 de soldați și alte elemente de sprijin.

Muzyka mai spune și că există mișcări de trupe rusești în mai multe locuri – „Vedem un flux masiv de vehicule și personal militar spre Kursk”.

Philip Karber, de la Potomac Foundation din Washington, care a studiat mișcările de trupe rusești în detaliu, spune că „cea mai puternică formație ofensivă a rușilor, staționată în mod obișnuit în zona Moscovei, a fost mutată 400 de kilometri la sud, și se pregătește într-o zonă optimă pentru o ofensivă rapidă pe ruta Kursk-Kiev”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *