CSI / RusiaRăzboi

Imagini din satelit: Rușii sapă tranșee în peninsula Crimeea. „Sunt situate la aproximativ 10 km de regiunea Herson”

Soldații ruși sapă tranșee în peninsula Crimeea, pe care au anexat-o ilegal în anul 2014. Au apărut tranșee în apropierea istmului de la sud de Armiansk și Suvorovo, potrivit imaginilor din satelit postate pe Twitter de analistul OSINT Brady Afrika, transmite publicația ucraineană Glavcom.

„Cele mai recente imagini din satelit arată tranșee construite de trupele rusești în nordul Crimeii. Aceste poziții au fost construite în cursul lunii trecute și sunt situate la aproximativ 10 km de regiunea Herson”, se arată în postarea lui Afrika.

H I Sutton, analist militar în domeniul apărării, a anunțat o nouă „barieră defensivă majoră” în interiorul portului din Sevastopol, cel mai mare oraș din Crimeea.

De asemenea, el a mai declarat că barajul plutitor nou construit poate îngreuna situația pentru dronele maritime, care au fost folosite anterior asupra Sevastopolului de către armata ucraineană.

Analistul a adăugat că un atac efectuat în luna octombrie asupra portului a avut un „impact dramatic” asupra marinei rusești.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *