Actualitate

Important este să nu uităm până la toamnă ce vedem în aceste zile

 Ne manifestăm diferit, nivelul de panică, revoltă și agitație al fiecăruia dintre noi fiind direct proporțional cu distanța parcursă în ”căderea” de pe palierul pe care reușisem să accedem până la cel de bază pe care ne-a adus criza.
Acuzăm pe unii că nu înțeleg gravitatea momentului, că ne pun pe noi, ”ceilalți”, în pericol prin refuzul de a respecta măsurile de protecție. Dacă am avea răgazul să ne uităm mai atent la aceștia am putea sesiza că aparenta lor ignoranță și lipsa de civism se datorează faptului că cei mai mulți dintre cei ”incriminați” trăiau oricum de pe o zi pe alta și înainte de criză, invizibili pentru multi dintre noi, ignorați chiar si atunci de autoritati, cu sau fără echipamente de protecție, pentru că erau considerați, poate justificat, cam neîngrijiți, unii chiar murdari, needucați. Pentru aceștia nu s-au schimbat prea multe din 11 martie, când a fost declarată oficial pandemia, se află tot acolo, în strădania cotidiană de a-și asigura subzistența.

Cu cât coborâm mai de sus ca nivel de trebuințe, cu atât simțim că avem mai mult de pierdut și revolta noastră este mai mare. Pentru că este complicat ca peste noapte preocupările să treacă de la ”în ce țară exotică ne petrecem concediul anul ăsta” (că tot am auzit astfel de dileme la TV) la teama pentru ziua de mâine.

Iar pentru că nu putem urî un virus, ne căutăm alți responsabili, chiar dacă pentru asta trebuie să redefinim o serie de repere anterior intangibile.

Navigând pe NET mai mult ca înainte și având timp să citesc nu doar articolele, editorialele ci și comentariile cititorilor, mi-au atras atenția câteva spețe.

Poate cea mai semnificativă schimbare de atitudine este cea care privește diaspora. Până de curând aceasta era cea care, înfruntând vremea rea, cozile de sute de metri, disprețul unor autorități nedemne de statutul lor, ne-a dat un exemplu de civism, făcând posibilă ”schimbarea” (?).

Ea, această diasporă, era cea care, până mai ieri, avea o uriașă contribuție la stabilitatea economiei românești, prin miliardele de euro trimise anual în țară.
Ea, diaspora, era cea căreia i se adresau politicienii, într-un concurs de oferte populiste de zeci de mii de euro, doar-doar o să-i convingă să revină în țară.

Aceeași diasporă, pentru realizările ei remarcabile atât în plan politic cât și economic merita, până nu demult, o semnificativ mai mare reprezentare în Parlament. Și am putea continua cu laudele la adresa ei, a diasporei, cu citate din oficialii de azi ai statului român, de la nivelul cel mai înalt în jos.

Cum este însă văzută astăzi aceeași diasporă?

Păi astăzi aceiași demnitari îi transmit să nu se grăbească cu venitul acasă, că nu este obligatoriu să sărbătorească Paștele alături de familia din țară, pe scurt ceva gen ”don’t call us, we’ll call you”. Nu contează că gazdele de ocazie îi gonesc, că nu mai au de lucru, că mulți nu se califică pentru asistență socială (și medicală) în țările de adopție temporară.

La urma urmei politicienii ca politicienii, ne-am învățat cu lipsa de consecvență și principii, promovată ca virtute cu sloganul ”niciodată să nu spui niciodată”. Dar iată că nu doar ei sunt cei care redefinesc diaspora.

Pentru tot mai mulți dintre noi aceasta a devenit doar o sursă de infestare, o populație majoritar needucată și indisciplinată, care ne pune în pericol pe noi toți ceilalți.

Brusc descoperim că ”aceștia”, transformați peste noapte în ”ăia”, mai au și tupeul de a solicita asistență medicală pe ”banii noștri”!

Și ….. surpriză: diaspora nu este compusă doar din medici, muzicieni și cercetători de top. Mai mult chiar, aceștia reprezintă doar o minoritate în ansamblul românilor ce își câștigă traiul în străinătate, restul fiind oameni simpli, de regulă din rural, mult mai puțin sensibili la impuneri și restricții, pentru care noțiuni ca starea de urgență nu înseamnă mare lucru, poate tocmai pentru că însăși viața lor este o luptă nesfârșită pentru supraviețuire, plină de impuneri și restricții.
Altă „redefinire” întâlnită în ultimele zile vizează mitul modelului țărilor cu o democrație avansată. Ce ne facem cu aceiași politicieni (și ziariști) care de ani de zile, de la tribune sau în talkshow-uri ne sufocă cu reproșuri pentru modul în care dezamăgim noi, noi românii de rând, statele democratice europene? Nu exista zi în care să nu primim aceleași întrebări retorice gen ”unde în Europa democratică în afară de România este posibil să….”, ”de ce doar la noi din toată UE nu se poate…. ”, etc.

Ei bine, astăzi aflăm că echipamentele de protecție și medicamentele sunt deficitare și în spitalele din occident, că populația din Belgia, sau Franța, sau Spania este la fel de indisciplinată ca și concetățenii noștri, ș.a.m.d.

Și mai constatăm că un principiu de bază este și afară, ca și la noi, ”fiecare pentru ai lui și apoi mai vedem”. Ba încă politicienii noștri continua sa se mandreasca cu faptul că la noi nu este încă așa de rău ca la ei.

Da, cam greu de digerat saltul realizat într-un timp atât de scurt. Și asta pentru că, așa cum am făcut întotdeauna, noi încercăm să vedem totul în alb sau negru, refuzăm de prea multă vreme să recunoaște nuanțele de gri, refuzăm să recunoaștem că ne tot ridicăm idoli falși pe care periodic îi dărâmăm, rămânând pierduți, confuzi și ”trădați”. Și încă ceva – dacă ne-am raporta la principii și valori și nu la vorbe și etichete, atunci am înțelege în sfârșit că forțarea limitelor democrației, #noapteacahoții, prostia, agramatismele și corupția sunt la fel de grave si când sunt roșii și când sunt galbene, albastre, portocalii sau ce culori mai sunt prin spectrul (!) nostru politic.
“Datorăm” această situație liderilor noștri, care în lipsa principiilor, valorilor și ideilor s-au mulțumit să vânture sloganuri populiste, cele mai multe ”furate” de aiurea, confundând politica, ce ar trebui să fie o vocație a preocupării pentru binele public, cu un concurs de frumusețe sau de stand-up.

Problema cea mare este că de cele mai multe ori nu politicienii ne păcălesc. Ne amăgim singuri, umplând de sens, în conformitate cu așteptările noastre, cu nevoile noastre, cu valorile noastre, discursurile lor lozincarde care spun nimic.

Dacă în momentele de normalitate (fie ea și relativă, ca normalitatea românească), calitatea liderilor nu este chiar atât de importantă pe cât am vrea să credem, in momente dificile în schimb , măsura în care aceștia sunt capabili să răspundă cerințelor posturilor pe care le ocupă devine un factor de viață și moarte. Pentru noi, nu pentru ei.
Astăzi ne aflăm într-o criză fără precedent, criză care expune, ca niciodată, nu atât prostia (întotdeauna vizibilă) cât lipsa de inteligență. Inteligența înțeleasă drept capacitatea de adaptare la context. Inteligența definită nu numai prin cunoștințele dobândite și capacitatea de a le folosi eficient dar și de abilitatea de a învăța, de a identifica în timp util și corect problemele și de a căuta și deprinde rapid cunoștințele necesare rezolvării acestora. Iar dacă tu, cel pus să decizi, nu poți, atunci înconjoară-te rapid de oameni mai deștepți și mai pregătiți ca tine, ca să te ajute.

Asta vrem să vedem, nu cantonarea încăpățânată în șabloane depășite și ineficiente.

Liderii noștri încearcă să ne convingă că această pandemie este un examen de disciplină, responsabilitate și simț civic pentru noi. Poate că așa și este, doar că notele nu le așteptăm de la ei, iar examenul îl susținem în fața noastră înșine, a părinților și bunicilor noștri, a copiilor noștri.

Dar este valabilă și reciproca. #Stămacasă ne permite, mai mult ca oricând altcândva, să ne uităm la liderii de azi ai României cu ochii mijiți și să-i examinăm în fiecare zi la logică, la implicare, la dăruire, altruism și empatie, la modestie, la viziune, la curaj. Important este să nu uităm până la toamnă ce vedem in aceste zile.

Silviu Predoiu
General, Ex director al Serviciului de Informații Externe al României.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *