Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1914 şi 1927 – protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. Tânărul Ferdinand a devenit moştenitor al unchiului său, regele Carol I al României, în noiembrie 1888, după ce, mai întâi, tatăl său a renunţat la tron, în 1880, şi apoi fratele său mai mare, Wilhelm, în 1886. În 1889, Parlamentul României îl recunoaşte ca prinţ al României. Guvernul român nu a solicitat convertirea sa de la catolicism la ortodoxism, însă a cerut ca viitorii copii să fie ortodocşi, religia de stat a României. Deşi era rudă cu familia imperială ce conducea Germania, Ferdinand a acceptat intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei, făcând astfel un pas spre realizarea idealului României Mari.
A refuzat să ratifice pacea separată între puterile centrale şi România. În cele din urmă, situaţia avea să se schimbe. În 1918, anul de naştere al României Mari, Ferdinand s-a întors la Bucureşti în fruntea armatei, trecând pe sub Arcul de Triumf. Ferdinand a fost încoronat rege al României Mari printr-o ceremonie spectaculoasă, pe 15 octombrie 1922 la Alba-Iulia.
Când a devenit rege al României, depunând jurământul solemn, el a promis că va fi „un bun român".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
