Cultură

In afara procesului cultural european

Sambata, la Palatul Republicii din capitala, primul Congres al oamenilor de cultura s-a desfasurat cu sala arhiplina. Statutul artistului in societate, schimbarea mecanismelor de finantare a culturii, prin instituirea unui fond national – au fost chestiuni de prim-plan ale congresului. Dupa investitiile oamenilor de afaceri in ultimii opt ani, prin presiuni si santaj in interesul ideologiei comuniste, ei sunt indemnati sa sprijine adevarata cultura.

R. Moldova continua sa se afle in afara procesului cultural european. Statul nu are politici culturale coerente, asta in conditiile in care foste tari socialiste si ex-republici sovietice au devenit inca pe la inceputul anilor `90 parte a agendei UE si in domeniul culturii. Congresul a fost precedat de dezbateri nationale la Cahul, Balti si Chisinau. In ultimii opt ani, structurile de stat de profil au fost transformate in sectii de propaganda politico-ideologica ale partidului de guvernamant. Statul a impus un control absolut asupra finantarii produselor culturale. Participantii la congres au acuzat fosta guvernare de alocari bugetare irationale, in proiecte anticulturale, precum „Caravela Culturii”.

Compozitorul Ghenadie Ciobanu, ministru al Culturii in perioada 1997-2001, sustine ca n-a fost continuat primul raport national privind politicile culturale, prezentat Consiliului Europei in perioada sa. „Vrem sa fim cei care vom sensibiliza toate organele puterii, pentru a face schimbarile necesare. Ne referim la recomandarile agendelor culturale ale forurilor politice nationale, ale Parlamentului European si UNESCO. Doar institutiile competitive pot avea acces la proiecte culturale internationale”.

Ministrul Boris Focsa nu intelege ce are de facut

Pe de alta parte, ministrul Culturii, Boris Focsa, nu stie daca „e vorba doar de o criza financiara, de una spirituala sau de o perioada de trecere. E nevoie de un studiu profund al situatiei, ca sa pot intreprinde niste masuri nu doar superficiale”.

Mai multi oameni de cultura sunt sceptici vizavi de speranta ca problemele din cultura ar putea fi rezolvate, in contextul „lipsei unui ministru competent”. Scriitorul Vladimir Besleaga sustine ca „Boris Focsa e total deplasat in totul ce discuta. E un om intamplator in functia de ministru al Culturii si n-o sa faca nimic”.

Mihai Ghimpu, presedintele interimar al statului, a promis ca nu „va lasa oamenii de cultura si artistii in mizerie”. El a facut un apel catre businessmeni sa sprijine aceasta sfera si sa fie primii in formarea Fondului culturii. In context, Philipp Dietachmair, directorul Programe de vecinatate europeana al Fundatiei Culturale din Amsterdam, a promis un sprijin consistent R. Moldova.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *