Îmi scrii că de zece ani trăim într-o sminteală neîntreruptă: că de zece ani căutăm drumul și nu putem ieși din această sminteală care devine tot mai lămurită în toate – în politică, în economie ș.a.m.d.; că de zece ani nu se mai întâmplă nimic normal în R. Moldova, dovadă că sminteala este totală și adâncă. E adevărat, am început deceniul, îngenuncheați în fața unor proroci mincinoși, în Piața Marii Adunări Naționale, și-l încheiem umiliți de incapacitatea noastră de a ne descotorosi de ei. Noi, cei care, acum zece ani, când ne întâlneam în stradă, ne îmbrățișam ca niște „frați moldoveni” sau „frați români”, acum fugim unii de alții, ca niște ciumați și leproși.
Îmi spui că pe atunci credeam că există măcar unul sau doi naționaliști adevărați, măcar unul sau doi antiruși adevărați, măcar unul sau doi anticomuniști adevărați, măcar unul sau doi unioniști adevărați. Mă întrebi: unde au dispărut naționaliștii, antirușii, anticomuniștii și unioniștii noștri adevărați? Mă întrebi: dar a mai rămas în R. Moldova măcar un patriot adevărat? Cine muncește pentru această țară, nu fură, nu face demagogie și nu se gândește numai la buzunarul lui? Mă întrebi: cine iubește azi această țară? Îți răspund: numai acei care o pot fura: cu cât o pot fura mai tare – cu atât o iubesc mai fierbinte. Și invers.
Mă rogi, domnule cititor, să-ți arăt un nebun care își iubește azi țara dacă nu are nimic din aceasta. Ai dreptate, nu ți-l pot arăta: astăzi iubirea de neam și de țară a devenit o afacere. Cea mai profitabilă afacere: deoarece numai din iubirea de neam și de țară poți stoarce venituri bune fără să faci nicio investigație…
Mă întrebi: există măcar un politician pe deplin moral, care ar avea dreptul să vorbească despre moralitate? Există măcar un politician „vertical”, care ar avea dreptul să arate cu degetul la cei care și-au pierdut „verticalitatea”? Oare nu vedeți că astăzi râmele sunt apostolii „verticalității” că tocmai ele sunt cele care arată cu coada spre vulturi? Ai dreptate, dar, domnule cititor, azi nici vulturii nu mai pot zbura, că s-au îngrășat, stau „la sol” și prind muște. Dar spune-mi, domnule cititor, acest fapt face oare râmele mai verticale și mai zburătoare?
Mă întrebi: există măcar un politician „consecvent” în principiile sale? Îți răspund: fiecare e consecvent în inconsecvența lui: unul a trecut dintr-o fracțiune în alta, al doilea – dintr-un partid în altul, al treilea – de la o biserică la alta, al patrulea – de la o femeie la alta, al cincilea – de la o țară la alta și tot așa, până la ultimul de pe listă… Fiecare a trecut de la ceva la altceva și cu cât a trecut de mai multe ori, cu atât strigă mai tare că-i consecvent.
… Îmi spui că, acum zece ani, credeai că Dumnezeu ne-a trimis un Moise, care să ne scoată din pustie și scandal: „Mircea Snegur, Mircea Druc spre victorie ne duc!”. Îți răspund: și eu credeam că a venit Moise, că cei de la microfoane vor sparge stânca și va curge apă, dar în realitate s-au dovedit a fi niște proroci mincinoși, secături ambițioase, înfășurate în prosoape, care au inaugurat o eră nouă – era patrioților plătiți de la buget. Aceștia s-au autodeclarat bărbați ai neamului, s-au suit călare pe acest neam, ca să poată sări mai lesne gardul în grădina cu flori multe a Puterii. Cum s-au văzut dincolo de gard, s-au declarat „politicieni moderați”, s-au lepădat și de satana, de naționalism, unionism, patriotism, devenind „realiști” și „prooccidentali”. Acum eu te întreb, domnule cititor: cine-i vinovat de asta?
Mă întrebi: unde e Moise al nostru? Mă rogi să-ți arăt un om politic care ar fi iubit măcar de o jumătate din populație. Nu ți-l pot arăta, domnule cititor! Pentru că nu mai suntem un tot întreg și fiecare în parte, nu ne mai simțim părți ale acestui întreg. Fiecare din noi trăiește cu partea lui, cu gașca lui, cu partidul lui, cu neamurile lui, cu mafia lui, cu firma lui, cu biserica lui: fiecare umblă cu un Moise al lui, care luptă permanent și sângeros împotriva altui Moise. Noi nu mai putem avea un singur Moise, pentru că în Moldova nu există azi nici un om care să fie iubit și respectat de toți. Nu există nici o autoritate morală incontestabilă. Suntem o corabie fără căpitan pe o mare în furtună. Ajunsă pe mâna smintiților, a câtorva „căpitănași”, proroci mincinoși care joacă rolul lui Moise, corabia se duce la fund…
Spui că politicienii din țara asta nu mai au țară. Au numai interese. Unul vrea să devină deputat, al doilea – președinte, al treilea vrea să pună mâna pe un credit pe care să nu-l întoarcă, al patrulea – să obțină pașaport străin, al cincilea – să scape de pușcărie, al șaselea – să-l bage pe frate-său în pușcărie, al șaptelea – să-și construiască vilă, al optulea – să-și aranjeze feciorul la vreo ambasadă, al nouălea – să-l împuște pe al zecelea… De zece ani își rezolvă interesele, declarându-se „patrioți”, „morali”, „verticali”, „consecvenți” ș.a.m.d. Ai dreptate, domnule cititor: e o sminteală lămurită, fără margini și fără leac.
Mă întrebi: ce să facem în acest an, care, fiind unul electoral, va fi un an al smintelii pe toate direcțiile. Spui că va fi un carnaval cu măști unde îi vom vedea pe toți actorii acestui deceniu: „unioniștii convinși”, „naționaliștii intransigenți”, „antirușii aprinși”, „patrioții – bărbați ai neamului” – toți etaloane ale „moralității”, „verticalității”, „consecvenței” etc.
Ai dreptate: toți vor minți, consecvent, de pe poziții „morale” și „verticale”. Politicienii se vor scufunda și mai mult în mizeria combinațiilor, mințind din oficiu, dar și din „dragoste față de țară”. Și alegătorii se vor împărți în cete războinice, fiecare ceată având în frunte un proroc mincinos… Carnavalul a și început, cetele se formează, patrioții se pregătesc să-și înceapă a iubi țara, adulmecând cu nările în vânt prada, se strâng bani grei pentru „desfășurarea cu succes a campaniei”, țârâie-zumzăie telefoanele mobile, totul este pus pe picior de război pentru a cuceri această țară. Minciuni, bușeli, trădări, mituiri – iată adevăratul decor al acestui carnaval. Până la urmă, țărișoara asta flămândă, zdrențuită, zăpăcită și smintită va fi trântită la pământ și călcată în picioare fără milă. Mă întrebi ce să faci? Asta să nu faci, domnule cititor: să nu calci și tu țara asta în picioare. Acesta-i răspunsul.
Și-ți mai zic: neavându-l pe un adevărat Moise, te vei lăsa „vertical”, în genunchi și vei pupa poala caftanului unui nou sau vechi proroc mincinos? Îmi spui, domnule cititor, că uneori te apucă un dor mistuitor de o căsuță ascunsă într-un miez de pădure de la o margine de lume. Să te retragi, frânt de lașitate, în ea, să-l cauți, ca un nebun, pe Moise printre păsări și frunze, departe de acest carnaval al smintelii…
Acum te întreb eu pe tine, domnule cititor: dar de ce să te retragi în pădure? De ce să nu rămâi pe loc, aici, să încercăm, împreună, să le stricăm carnavalul? Că dacă încă n-avem un Moise, îl avem pe Dumnezeu, iar dacă-L avem pe Dumnezeu, numaidecât ni-l va aduce pe Moise și acesta ne va îndemna, ca în scripturi: „Nu vă temeți de nimic, stați pe loc și veți vedea eliberarea pe care v-o va da Domnul…”.
Fragment din cartea „Patria vuindă”, 2001
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
