„Era un om înțelept și optimist, avea o atitudine foarte pozitivă față de viață. Știa mereu să încurajeze și crea atmosferă de calm în familie. Chiar dacă unii prieteni de-ai lui erau înfricoșați de vremurile grele prin care treceau, tata întotdeauna spunea: „Nu vă speriați de ceva care poate nici nu se va întâmpla”. Așa era firea lui”, povestește fiica istoricului şi juristului, cercetătorului de seamă al drepturilor istorice ale Basarabiei, Alexandru Boldur.

Născut pe 23 februarie 1886 la Chişinău, decedat pe 18 octombrie 1982 la Bucureşti, a scris peste 100 de lucrări, inclusiv monografii, studii, tratate istorice, iar multe pagini au fost dedicate Chişinăului.

Conform Ninei Boldur, fiica acestuia, el era pasionat de munca sa. „Chiar și atunci când plecam la mare sau la Mănăstirea Cozia, el lucra acolo, pe terasă. Nu pleca de-acasă fără o serie de manuscrise. Spunea că pentru el munca este odihnă”, povestește Nina. Chiar și în ultimii ani de viață, când s-a îmbolnăvit de cataractă, fiica îl ajuta cu cititul și scrisul.

O carte ce-a deschis și ochii unor ruși

Cea mai cunoscută carte din prima perioadă a activității lui a fost publicată la Paris în 1927, în franceză. Este vorba de „La Bessarabie et les relations russo-roumaines” , o carte de peste 400 de pagini, despre relațiile ruso-române și problema Basarabiei. „Recent, m-am preocupat de traducerea acestei cărți, cu ajutorul istoricului și juristului Grigore Clima. A fost editată la Editura „Albatros”, în 2000, cu denumirea de „Basarabia și relațiile româno-ruse”, afirmă Nina Boldur. Aceasta a fost prima lucrare unanim recunoscută de către istoricii români. Ba chiar și istoricul rus Miliukov a apreciat conținutul acestei cărți ostile regimului totalitar rusesc în Basarabia și spunea că toți cei care se interesează de istoria Basarabiei și a relațiilor din această regiune a Europei trebuie să o citească.

„Au urmat foarte multe cărți scrise în calitate de istoric, pe care tata a ocupat-o la Universitatea de Teologie din Chișinău până în 1937, când a avut loc o reformă a învățământului. Atunci tata a fost transferat la Facultatea de Litere din Iași, unde a predat la Catedra de istorie a românilor”, povestește fiica autorului. Astfel, în perioada anilor 1937 și 1940, Alexandru Boldur a tipărit volumele „Istoria Basarabiei”. „A fost publicat volumul întâi, privitor la istoria mai veche a Basarabiei până în sec. XVII. Apoi, tatăl meu a hotărât să nu păstreze consecutivitatea, din cauza perioadei contemporane. El a considerat că la acel moment este mai potrivit să facă cunoscută istoria Basarabiei sub dominația rușilor, cea precedentă nefiind la fel de controversată”, explică Nina Boldur. Astfel, volumul al doilea nu a fost nici măcar scris, iar cel de-al treilea a fost urmat de „Basarabia românească”, publicată în ’40, un compendiu al istoriei Basarabiei românești.

„Povestirea unui martor”, pe căi clandestine

O altă carte, de care amintește fiica autorului, a fost publicată în 1978 la Roma, în limba franceză, de Editura „Nagard”. Acesta se referă la mișcarea revoluționară din Basarabia în 1918 și unirea acesteia cu România. „De fapt acesta a fost și titlul pe care l-a dat tatăl meu cărții. Editura, însă, a intitulat-o „Povestirea unui martor”, denumire care nu corespunde realității. Tata, din cauza împrejurărilor, n-a participat la Unire, aflându-se la Petersburg, unde și-a făcut studiile, și a fost profesor la Facultatea de Drept”, explică Nina Boldur. Ea a primit doar un exemplar al acestei cărți, care a impresionat-o foarte mult, deoarece pe copertă era ilustrată harta României Mari, vopsită în culorile tricolorului. Conform fiicei autorului, această carte este foarte importantă, căci, în perioada în care a fost tipărită, astfel de publicații erau interzise, iar exemplarul a ajuns la familia Boldur pe căi clandestine. „M-a impresionat prima frază din prefață, în care tatăl face referință la lucrarea lui Lazarev și alți istorici care au denaturat acea perioadă din istoria Basarabiei”, spune Nina.

Editura „Albatros”, cea care a tipărit o bună parte din cărțile lui Alexandru Boldur, a dat faliment. Nu înainte, însă, de a publica memoriile acestuia. „Memorii – Viața mea. Lumini şi umbre. Non-ficţiune”, a apărut în librării în 1998. „Am fost bucuroasă c-am reușit. Acolo tata și-a expus întreaga activitate, iar pentru cei care îl cunosc este important punctul lui de vedere cu privire la toate subiectele despre care a scris”, mărturisește Nina.

Manuscrisele prind praf de zece ani

Deși o mare parte din lucrările lui Alexandru Boldur au văzut lumina tiparului, manuscrisele, precum „Istoria tracilor”, au fost donate Arhivelor Naționale din București de către Nina Boldur, singura moștenitoare a istoricului. Ea și-a dorit ca aceste lucrări nepublicate să poată fi valorificate în timp. Astfel, drepturile de autor aparțin Arhivei. „Mai mult decât atât, când am făcut donația, m-au întrebat dacă nu vreau bani pe ele. Le-am zis că nu vreau decât ca aceste lucrări să fie păstrate undeva, pentru ca să fie făcute publice la un moment dat”, povestește moștenitoarea.

Deși au trecut zece ani de când se află în posesia Arhivei Naționale, despre aceste lucrări nu se aude nimic, din lipsa banilor, presupune Nina Boldur. Mai mult, toate cărțile care au fost publicate la inițiativa acesteia s-au făcut din bugetul editurii, iar fiica scriitorului nu a fost remunerată.

Din devotamentul față de tatăl său, dar și față de lucrările acestuia, Nina Boldur a avut grijă să doneze câteva exemplare ale cărților pe care le reedita Bibliotecii „B.P. Hașdeu” din Chișinău. „Am transmis chiar și cărți din biblioteca personală a tatălui meu, de istorie, drept, economie și altele”, spune aceasta.

Fiind singura moștenitoare, Nina Boldur, în vârstă de 88 de ani, nu planifică să transmită cuiva anume drepturile de autor asupra operelor tatălui său. „Nu am copii, nepoți, soțul a decedat. Nu am cui să le las drept moștenire”, spune ea. Nina a făcut Conservatorul de Muzică și Facultatea de Drept, ceea ce a ajutat-o să colaboreze cu tatăl său. Totuși, locul în care a activat toată viața a fost Corul Radio.